O tradiție de două veacuri mereu reînnoită

De aproape două veacuri și jumătate, pelerinajul la moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, nu a încetat nici o zi. De departe sau mai de aproape, avuți sau mai nevoiași, credincioșii vin să aducă prinosul lor de rugăciune și mulțumire pentru ajutorul primit de la Dumnezeu prin mijlocirea sfântului. Cu lucrare discretă, așa cum i-a fost întreaga viață, sfântul pe toți îi primește și îi ajută.

Cu secole în urmă se obișnuia ca în așezările creștine mai importante să se aleagă un sfânt care să fie ocrotitor al comunității și al locului respectiv. La fel s-a întâmplat și cu așezarea întemeiată de Bucur Ciobanul. Capitala României a avut mai întâi ca ocrotitoare pe Maica Domnului, pecetea orașului din secolul al 16-lea o înfățișează ținându-L în brațe pe Pruncul Iisus. Mai târziu, în secolul al 18-lea, îi regăsim ca patroni spirituali pe Sfinții Împărați Constantin și Elena. Iar după aducerea, în anul 1774, a moaștelor Sfântului Dimitrie cel Nou, cinstirea cuviosului a dobândit o însemnătate de căpătâi.

Moaștele Sfântului Dimitrie au fost aduse în București în ziua de 13 iulie 1774, când țara se afla sub ocupație rusească (1769-1774) și trecuse prin nenorocirile războiului ruso-turc. „Și primindu-le poporul, cu mare cinste le-a așezat în biserica cea mare a Mitropoliei Ungro-Vlahiei. Și îndată a simțit tot poporul ocrotirea și sprijinul sfântului, căci nu numai că a încetat războiul dintre ruși și turci, ci a contenit și ciuma cea înfricoșată”, scria Dimitrie Papazoglu în „Istoria fondării orașului București”. La mai puțin de 20 de ani de la sosirea moaștelor sale în București, lucrările și tămăduirile minunate ale Sfântului Dimitrie l-au îndemnat pe Mitropolitul Filaret al II-lea (1792-1793) să-l proclame drept ocrotitor al Capitalei. Astfel, modestul călugăr, care în tinerețe fusese păstor de animale, a devenit protector pentru orașul București.

De-a lungul timpului, Sfântul Dimitrie s-a dovedit a fi un neîncetat și mare izvor de binefaceri, izbăvind poporul din războaie, asupriri, molime și secetă și vindecând boli necruțătoare. Ținând cont de evlavia oamenilor și de semnele minunate făcute de cuviosul din București, Sfântul Sinod al Bisericii noastre, în februarie 1950, a hotărât generalizarea cultului său în toată Biserica Ortodoxă Română. În 1955, când Biserica a sărbătorit 70 de ani de autocefalie, s-a pus în faptă hotărârea luată cu cinci ani în urmă. Tot la această sărbătoare, în data de 10 octombrie, a fost proclamată generalizarea cultului Sfinților Parascheva, Filofteia, Grigorie Decapolitul, Nicodim cel Sfințit, Ioan Valahul și al altor sfinți. Sărbătoarea a început atunci în data de 9 octombrie la Biserica „Sfântul Spiridon”-Nou și a continuat până la sfârșitul lunii, în catedralele și mănăstirile legate de cinstirea acestor sfinți.

Festivitățile închinate proclamării generalizării cultului Sfântului Dimitrie cel Nou au început cu slujba din seara zilei de 25 octombrie, când racla cu moaștele sfântului a fost scoasă din biserică și în procesiune a fost așezată sub baldachin, în curtea Patriarhiei. În tot cursul zilei de 26 octombrie, credincioșii s-au închinat sfintelor moaște. În apropierea raclei, spre scara de la Paraclisul Reședinței patriarhale, pe două vetre au ars lumânări aprinse de închinători. La ora 18:00, în sunetul clopotelor a început slujba Privegherii, fiind săvârșită de un sobor de preoți și diaconi în frunte cu Mitropolitul Efrem Enăchescu. Catedrala Patriarhală era arhiplină. Privegherea s-a terminat după căderea nopții, către ora 22:00. Cu toate că se lăsase întunericul și răcoarea toamnei se făcea simțită, mulți credincioși așteptau în liniște desăvârșită să se închine moaș­telor Sfântului Dimitrie cel Nou. Cum aproape toți purtau lumânări aprinse în mâini, părea că o salbă de lumină împodobea Dealul Patriarhiei până spre Crucea lui Brâncoveanu. Credincioșii au continuat să se închine sfântului până în zori, încât a doua zi de dimi­neață - 27 octombrie - curtea Patriarhiei era plină de închinători, care își așteptau în liniște rândul la întâlnirea cu sfântul.

La Sfânta Liturghie solemnă au participat Patriarhii Justinian și Chiril al Bulgariei, dimpreună cu Arhiepiscopul Athenagora al Thyatirelor, Mitropoliții Grigorie al Leningradului și Novgorodului, Hrisostom al Filippilor, Sofronie al Târnovei, Iacob al Atticei și Megarei, Episcopii Tit Simedrea, Efrem Enăchescu, Iacob de Malta, Palladie de Volîniei, Antim Târ­govișteanul, Teoctist Botoșă­neanul și Veniamin Nistor. La sfârșitul Sfintei Liturghii, în dangătul clopotelor, ierarhii au ieșit din catedrală spre locul unde se afla racla cu moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou. După ce au urcat treptele Palatului Patriarhiei, Patriarhul Justinian a rostit proclamarea generalizării cultului Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou. În curtea Patriarhiei, mulțimea de credincioși a continuat să se închine sfintelor moaște încă multă vreme după căderea nopții. De atunci, în fiecare an, credincioși din întreaga țară vin în pelerinaj să se închine Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor.

Înainte de instaurarea conducerii comuniste, la vreme de epidemii, secetă ori incendii, racla cu moaștele sfântului era scoasă în procesiune prin oraș ori pe câmpuri. Dar după ce regimul ateu a ajuns la conducerea țării, nu au mai fost îngăduite manifestările religioase. De aceea, pelerinajele la Sfântul Cuvios Dimitrie nu au mai avut aceeași amploare. Cu toate acestea, evlavia credincioșilor față de sfânt nu a scăzut. Prezența raclei cu moaștele sfântului în București și pelerinajul zilnic la moaștele sale i-au stânjenit mult pe comuniști. De aceea, conducerea și-a propus mutarea moaștelor sale din Capitală. În timpul lucrării legate de construirea centrului civic al Bucureștiului, Ceaușescu a făcut mari presiuni asupra Patriarhilor Iustin și Teoctist, pentru ca Reședința patriarhală să fie mutată în altă locație: mănăstirile Văcărești, Căldărușani ori Cernica. Au încercat strămutarea încă din anul 1984, dar din diverse motive nu au reușit. În toamna anului 1989, Ceaușescu a fixat o sesiune a Marii Adunări Naționale chiar în ziua de 27 octombrie, la prăznuirea Sfântului Dimitrie cel Nou. Cu această justificare politică, a dorit ca pelerinajul de pe Dealul Patriarhiei să nu se mai poată realiza. Patriarhul Teoctist a hotărât atunci mutarea în apropiere (la poalele Dealului Patriarhiei) a moaștelor Sfântului Dimitrie, la Biserica „Sfântul Nicolae”-Vlădica. Persoanele care își amintesc praznicul cuviosului din acel an mărturisesc cum credincioșii stăteau înșirați de-a lungul Bulevardului George Coșbuc (astăzi Regina Maria). Chiar și în acele zile, Dea­lul Patriarhiei a fost tot în centrul pelerinajului.

Începând din 1990, pelerinajul de la sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou nu a mai putut fi oprit, an de an au venit tot mai mulți credincioși. Colina Bucuriei se împodobește cu florile credincio­șilor și se înmiresmează cu adiere de busuioc și tămâie. Așa cum s-a obișnuit în ultimii ani, în preajma sărbătorii Sfântului Dimitrie racla cu moaștele sale este scoasă, fiind așezată sub un baldachin frumos împodobit în preajma Catedralei Patriarhale. Spre bucuria și binecuvântarea credincioșilor, alături de moaștele Sfântului Dimitrie și ale Sfinților Împărați Constantin și Elena au fost aduse, începând cu anul 2008, și moaștele altor sfinți: Sfântul Apostol Pavel (2008), Sfântul Ierarh Vasile cel Mare (2009), un fragment din Sfânta Cruce (2010), cinstitul cap al Sfântului Apostol Andrei (2011), Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina (2012), icoana Sfinților Împărați Constantin și Elena cu părticele din Lemnul Sfintei Cruci și din moaștele Sfintei Împărătese Elena (2013), Sfântul Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu (2014), Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur (2015). Continuând această lucrare duhovnicească în viața credincioșilor, anul acesta au fost aduse moaștele Sfântului Apostol, Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan de către o delegație condusă de Înaltpreasfințitul Gavriil, Mitropolit de Nea Ionia și Filadelfia, Grecia.­