Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Oaspeţi de seamă la vetre monahale olteneşti
Evenimentele dedicate comemorării celor 300 de ani de la moartea martirică a Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, Mitropolit al Țării Românești, în Arhiepiscopia Râmnicului, s-au încheiat ieri, 29 septembrie 2016. Preafericitul Părinte Ioan al X-lea, Patriarhul Antiohiei şi al Întregului Orient, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolit de Rustavi, conducătorul delegaţiei Patriarhiei Georgiei, însoțiți de ierarhi antiohieni, români şi georgieni, au vizitat mai multe mănăstiri din eparhia ocrotită de Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul.
Pelerinajul delegaţiei patriarhale la vetre monahale din Arhiepiscopia Râmnicului a început la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu-Vâlcea, unde, potrivit tradiţiei începute acum 350 de ani de Patriarhul Macarie al III-lea Zaim al Bisericii din Antiohia şi consemnată în cronica diaconului Paul de Alep, Preafericitul Părinte Ioan al X-lea, Patriarhul Antiohiei şi al Întregului Orient, a plantat un copac.
Prima mănăstire în care membrii delegaţiei s-au oprit pentru a se închina a fost vechea vatră sihăstrească de la Mănăstirea Bistriţa, ctitoria boierilor Craioveşti, aflată la o distanţă de 43 km de Râmnicu-Vâlcea, în comuna Costeşti, unde se află încă din anul 1497 moaştele Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul. După întâmpinare, Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a rostit un cuvânt de bun venit, în care a prezent succint istoria mănăstirii şi lucrarea obştii monahale. „Cu multă dragoste vă primim la mănăstirea noastră încărcată de istorie, o mănăstire care de-a lungul timpului a avut foarte mult de suferit, atât din partea invaziilor otomane, cât şi din partea regimului comunist. Această mănăstire este una misionară astăzi, cu 80 de vieţuitoare, fiind una din mănăstirile Arhiepiscopiei Râmnicului unde există mai multe ateliere, precum de pictură, de broderie, de sculptură şi de cizelură. De-a lungul timpului această mănăstire a avut mai multe schituri care sunt risipite prin munţii din apropiere, cel mai mare tezaur al mănăstirii fiind sfintele moaştele ale Sfântului Grigorie Decapolitul. Nu departe de această mănăstire este peştera unde erau duse sfintele moaşte atunci când veneau turcii, ca să nu fie profanate sau să fie luate. Aici, în această mănăstire rugăciunea nu se întrerupe, întrucât se citeşte Psaltirea 24 de ore. Vă mulţumim pentru această vizită istorică şi vă dorim în numele nostru, al preoţilor, al monahiilor din această mănăstire şi al poporului dreptcredincios ca Dumnezeu să vă dăruiască sănătate, cu lungime de zile, spor în ceea ce faceţi şi vă asigurăm de rugăciunile noastre pentru Preafericirea Voastră, pentru ierarhii, pentru preoţii şi pentru poporul dreptcredincios din Patriarhia Antiohiei”, a spus IPS Părinte Arhiepiscop Varsanufie.
În cuvântul de răspuns, Preafericitul Părinte Patriarh Ioan al X-lea a mulţumit lui Dumnezeu că a sosit la această mănăstire, însoţit de ierarhi din Patriarhia Română şi Patriarhia Georgiei şi a îndemnat obştea mănăstirii să poarte în rugăciunile ei pe fraţii lor ortodcşi din Orient: „Şi la noi în Biserica Antiohiei, în ţara natală, în Siria, Liban, în Irak şi în toată Peninsula Arabă avem mănăstiri de maici şi de călugări. Şi acolo fraţii voştri se roagă întotdeauna pentru fraţii lor din România. Ştim că în zona aceasta sunt multe mănăstiri de călugări şi de maici şi ştim foarte bine rolul esenţial al mănăstirilor pentru viața duhovnicească. Vă îndemnăm să vă rugaţi pentru restaurarea păcii în Siria, pentru stabilitatea Libanului şi pentru binele Orientului Mijlociu în general. Zilele acestea sunt zile destul de dificile, aşa cum ştiţi, mai ales pentru Siria. Poporul ortodox creştin este înrădăcinat în pământul lui şi va rămâne acolo, şi întotdeauna va rămâne pentru a mărturisi naşterea Domnului Iisus Hristos. Îi mulţumim Preafericitului Daniel, fratele nostru, pentru această invitaţie de a comemora cei 300 de ani de la moartea martirică a Sfântului Ierarh Antim Ivireanul şi vă dorim o creştere duhovnicească permanentă, cu rugăciunile Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, ocrotitorii Bisericii Ortodoxe a Antiohiei, sub ocrotirea Maicii Domnului. Binecuvântarea să fie cu voi toţi! Amin!”
În semn de mulţumire şi recunoştinţă, maica stavroforă Anastasia Honciu, stareţa Mănăstirii Bistriţa, a dăruit Preafericitului Părinte Ioan al X-lea o icoană a Domnului Iisus Hristos, iar Înaltpreasfinţitului Părinte Ioan, Mitropolit de Rustavi, delegatul Preafericitului Părinte Ilie al II-lea, Patriarhul Catolicos al Georgiei, o icoană a Maicii Domnului, lucrate în atelierul de pictură al mănăstirii. De asemenea, Preafericitul Părinte Ioan al X-lea a dăruit maicii stareţe un dar, constând într-o casetă din lemn şi sidef, lucrate într-o tehnică specială la Damasc.
La final, membrii delegaţiei s-au închinat la moaştele Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul şi au vizitat muzeul Mănăstirii Bistriţa.
Pelerinajul în Arhiepiscopia Râmnicului a continuat la Mănăstirea Hurezi, „cea mai frumoasă mănăstire a Olteniei, care alături de Mănăstirea Tismana, reprezintă lavrele istorice ale acestei regiuni”, după cum a spus IPS Părinte Arhiepiscop Varsanufie în cuvântul de prezentare a mănăstirii. Ctitorită de Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu între anii 1690 şi 1697, această mănăstire are patru schituri care sunt aşezate în axă faţă de biserica mănăstirii, în forma Sfintei Cruci. „Unul dintre schituri este construit de Doamna Maria, unul de fiul său Ştefan, iar două de arhimandritul Ioan, primul stareţ al acestei lavre, un călugăr cu viaţă sfântă. În prezent, mănăstirea are 60 de vieţuitoare, care îndeplinesc diferite ascultări, printre care şi cea a ţesutului de covoare. Vă mulţumesc pentru această vizită, pentru dragostea pe care aţi arătat-o faţă de mănăstirile din Eparhia Râmnicului”, a spus IPS Părinte Arhiepiscop Varsanufie.
La final, Arhiepiscopul Râmnicului a dăruit Patriarhului Antiohiei și Mitropolitului de Rustavi, Georgia, câte un covor ţesut în atelierul mănăstirii, din lână în culori naturale.
După admirarea impresionantei picturi a bisericii mănăstirii şi a veritabilului iconostas, Patriarhul Antiohiei şi al Întregului Orient a precizat că „este o mare binecuvântare că această mănăstire a avut ctitor pe Sfântul Constantin Brâncoveanu, care a făcut mai multe lucruri pentru binele Bisericii Ortodoxe în această mănăstire. În tradiţia Bisericii Ortodoxe, sfinţii sunt pictaţi pentru că noi avem încredere că Biserica lui Hristos este Biserica celor vii şi a celor morţi şi toţi suntem înconjuraţi în jurul jertfei Domnului nostru Iisus Hristos. De aceea, cu această pictură frumoasă simţim ca şi cum trăim împreună, suntem ridicaţi în cer şi trăim într-o adunare a mărturisirii şi împărtăşirii cuvântului lui Dumnezeu împreună, în frăţietate, între Patriarhia noastră şi a voastră”.
De asemenea, Preafericirea Sa a îndemnat obştea mănăstirii şi preoţii de la parohiile din apropiere să se roage pentru restaurarea păcii şi buna pace a fraţilor creştini din Antiohia. „Poporul Siriei, în ciuda tuturor celor ce se întâmplă acolo, este unul de oameni paşnici şi care caută pace acum şi totdeauna. Din păcate, în ultimii ani, toate au fost profanate, şi bisericile, şi mănăstirile, şi moscheile, iar din cauza terorismului, uciderilor şi răpirilor, este o mare deplasare a poporului creştin, încât nu mai există nici o sfinţenie pentru viaţa omului. Mai mult de 150 de biserici au fost distruse, fie au luat foc, fie au fost profanate. Mulţi preoţi care făceau lucruri bune în această criză fie au fost ucişi, fie au fost răpiţi de aceşti terorişti. De asemenea, ştiţi că de mai mult de 3 ani au fost răpiţi cei doi Mitropoliţi din Alep, Ioan Ibrahim şi Pavel Yazigi, şi vă cerem să vă rugaţi pentru ei şi pentru întoarcerea lor. Asta e doar o parte din ceea ce se întâmplă acolo şi, în pofida tuturor, poporul binecredincios ortodox din Biserica Antiohiei este înrădăcinată în pământul lui şi este hotărât să rămână în pământul lui acum şi totdeauna. Pentru că în partea aceasta de lume din Orient, acolo unde ucenicii Domnului Hristos au fost chemaţi «creştini» întâi, nu se poate lipsi deloc din acest pământ. Noi încercăm ca Biserică să fim împreună cu poporul nostru, să-l ajutăm, dar dificultăţile sunt multe şi nu este deloc uşor. Ca şi creştini, noi plătim un preț foarte mare din cauza războiului, care se întâmplă acum acolo, iar interesele celor mari ai acestei lumi nu iau în seamă deloc nevoile celor care sunt considerați prea mici. Vă transmitem dragostea poporului Bisericii Antiohiei, dar vă transmitem şi durerea lor prin care trec în zilele acestea. Unde sunt drepturile omului când vorbim despre un tată care merge să cumpere nişte pâine pentru copiii lui, iar soţia nu ştie dacă se mai întoarce acasă sau nu? De mai multe ori au căzut rachete şi bombe chiar în şcoli, iar mamele nu ştiu dacă copiii lor se mai întorc acasă. Din mila Domnului, poporul nostru este înrădăcinat acolo şi are o mare credinţă. În Siria duminica și la sărbători toate bisericile sunt pline. Să vă rugaţi pentru noi ca aceste zile să treacă cât de repede, încât să restaurăm pacea în ţara noastră, ca să ne rugăm împreună şi să fim într-o împărtăşire deplină întotdeauna”, a încheiat Patriarhul Antiohiei şi al Întregului Orient.
În semn de mulţumire pentru primire, Preafericitul Părinte Patriarh Ioan al X-lea a dăruit maicii stareţe a Mănăstirii Hurezi, stavrofora Ambrozia Şerban, o casetă din lemn şi sidef. La final, Patriarhul Antiohiei şi al Întregului Orient a plantat și aici, în apropierea bisericii Mănăstirii Hurezi, un copac.