Comunitatea credincioșilor din Parohia „Sfântul Antonie cel Mare”‑Titan și‑a sărbătorit astăzi, 23 noiembrie, cel de‑al treilea ocrotitor spiritual, Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii, care s
S-a încheiat Sinaxa Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Autocefale
Lucrările Sinaxei Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Autocefale pentru pregătirea Sfântului şi Marelui Sinod s-au încheiat miercuri, 27 ianuarie 2016, la Chambésy, Geneva, Elveţia. Momentul a fost marcat printr-o slujbă de Te Deum, oficiată de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscop al Constantinopolului – Noua Romă şi Patriarh Ecumenic, precum şi prin semnarea oficială a textelor care vor fi propuse Sfântului şi Marelui Sinod.
Ierarhii întruniţi în Sinaxă au hotărât ca Sfântul și Marele Sinod Ortodox să se desfășoare în insula Creta, în perioada 16-27 iunie 2016, în apropierea sărbătorii Pogorârii Duhului Sfânt. În Duminica Rusaliilor (19 iunie 2016), Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe vor coliturghisi la Biserica „Sfântul Mina” din Heraklion, capitala insulei Creta, pentru a oferi lumii o mărturie a unităţii şi fraternităţii Ortodoxiei universale. De asemenea, s-a stabilit ca la Sfântul şi Marele Sinod să fie abordate şase teme. „Întâi de toate s-a stabilit ca temele să fie înaintate Sfântului şi Marelui Sinod, iar acestea sunt: misiunea Bisericii Ortodoxe în contemporaneitate; diaspora ortodoxă; proclamarea autonomiei şi modul în care se obţine consimţământul tuturor Bisericilor Ortodoxe în legătură cu aceasta; postul şi modul în care se practică; impedimente la căsătorie şi relaţiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creştine.
S-a aprobat, de asemenea, regulamentul de funcţionare a Sfântului şi Marelui Sinod şi s-a precizat că va fi convocată o Sinaxă a Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe, cu două zile înainte de începutul Sfântului şi Marelui Sinod”, ne-a declarat Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei şi Exarh patriarhal.
La Sfântul şi Marele Sinod vor fi invitaţi şi observatori din partea Bisericilor creştine şi a organizaţiilor ecumenice creştine. „Menţionăm că este vorba de numai câte un observator din partea Bisericilor Vechi-Orientale, a Bisericii Romano-Catolice, a Federaţiei Luterane Mondiale şi a Consiliului Mondial al Bisericilor. Din partea Bisericilor Vechi-Orientale amintim Biserica Coptă, Biserica Armeană, Biserica Etiopiană şi Biserica Siriano-Iacobită. Toţi aceşti observatori vor fi invitaţi să participe la festivităţile de deschidere a Sfântului şi Marelui Sinod Ortodox, precum şi la cele de închidere, pentru că fondul lucrărilor aparţine numai Bisericii Ortodoxe”, a mai precizat Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon.
În cadrul Sinaxei a fost aprobat şi un secretariat panortodox care să lucreze în legătură cu desfăşurarea Sfântului şi Marelui Sinod. Sfântul şi Marele Sinod Ortodox va avea loc la Academia Ortodoxă din insula Creta.