Biserica Zlătari din cadrul Protopopiatului Sector 3 Capitală și‑a sărbătorit astăzi, 2 octombrie 2026, ocrotitorii spirituali, pe Sfântul Sfințit Mucenic Ciprian și pe Sfânta Muceniță Iustina, fecioara.
Biserica Zlătari din cadrul Protopopiatului Sector 3 Capitală și‑a sărbătorit astăzi, 2 octombrie 2026, ocrotitorii spirituali, pe Sfântul Sfințit Mucenic Ciprian și pe Sfânta Muceniță Iustina, fecioara.
Marin Mândrilă, un binefăcător al unor lăcașuri de cult din Arhiepiscopia Bucureștilor și din alte zone, a primit vineri, 2 octombrie 2026, Ordinul „Credință și comuniune” din partea Preafericitului
Cu două zile înainte de proclamarea locală a canonizării Sfintei Cuvioase Mucenițe Evloghia de la Samurcășești, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a sfințit astăzi, 2
Cercul pastoral Ciorani și-a desfășurat lucrările la Parohia Bărăitaru, Protoieria Urlați, județul Prahova, în ziua de 1 octombrie. Evenimentul a cuprins și sfințirea capelei mortuare și binecuvântarea
Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”, din Târgu Jiu, judeţul Gorj, a fost sfinţită joi, 1 octombrie, de către Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei. După sfinţire, ierarhul a
Comunitatea ortodoxă românească din localitatea Verona, regiunea Veneto, Italia, a trăit sâmbătă, 26 septembrie, un moment cu o semnificație deosebită, care încununează un parcurs de mai mulți ani de construire, amenajare și înfrumusețare a sfântului lăcaș și a ansamblului parohial, și anume târnosirea bisericii parohiale cu hramul „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă română „Sfântul Cuvios Siluan Athonitul” din Alcorcón, Spania, sărbătorind cu anticipaţie hramul acesteia. Alături de ierarh au slujit părintele Paul Teodorescu, parohul comunității, şi părintele arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier eparhial.
Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul ortodox român al Irlandei și Islandei, a săvârșit duminică, 20 septembrie, Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Columba” din Blanchardstown, Dublin, Irlanda. În cuvântul rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Nectarie a vorbit despre taina crucii și despre lepădarea de sine: „Asumarea crucii nu înseamnă o simplă renunțare sau acceptarea pasivă a încercărilor vieții, ci constituie un drum al transformării lăuntrice și al apropierii de Dumnezeu. Crucea, primită cu credință și asumată în viața de zi cu zi, devine astfel o cale spre înnoirea omului și spre dobândirea adevăratei libertăți duhovnicești. În lumina Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos, creștinul este chemat să își unească propria viață cu Hristos, prin credință, rugăciune și iubire față de aproapele”.
În perioada 12-14 septembrie, în zona orașului Edmonton, capitala provinciei canadiene Alberta, s-a desfășurat un atelier în cadrul cursului de muzică bisericească și slujire la strană al Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei, curs demarat în primăvara anului 2026. Timp de trei zile, întâlnirile de lucru s-au împletit în mod firesc cu rugăciunea și participarea la sfintele slujbe săvârșite de ierarhul locului.
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit luni, 14 septembrie, Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Intrarea Maicii Domnului în biserică” din
Producătorii vitivinicoli pot depune până la 19 octombrie 2026 cereri de finanţare pentru investiţii, prin două intervenţii pentru care sunt disponibile fonduri totale de 11,04 milioane de euro, a informat
La București și la Iași, în organizarea universităților agronomice din cele două orașe, au loc în acest weekend expoziții cu vânzare sub genericul „Zilele Recoltei”, la care participă zeci de
Uniunea Europeană nu intenţionează să renegocieze cotele de export convenite cu Ucraina, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei, respingând solicitarea Kievului de a obţine acces suplimentar pe piaţa
Ministerul Agriculturii a publicat în transparenţă decizională proiectul de Hotărâre a Guvernului privind acordarea unui sprijin de urgenţă pentru compensarea creşterii preţurilor la îngrăşăminte, în
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care luna mai se declară Luna Horticulturii. Potrivit actului normativ, manifestările dedicate Lunii Horticulturii au ca scop: promovarea producţiei horticole
Centrul Național de Competențe în Stilul de Viață Sănătos, cofondat de Academia Română și Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (UBB), a lansat, în 30 septembrie 2026, prima parte a „Strategiei
Luni, 5 octombrie, preşcolarii, elevii și profesorii din învăţământul preuniversitar vor fi liberi cu ocazia Zilei Internaționale a Educației, cunoscută la nivel internațional ca „World Teachers’ Day -
Sistemul de învăţământ românesc se confruntă cu mai multe probleme, de la deficitul de profesori şi subfinanţare până la pierderea „pe drum” a tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 24 de ani, care
Ministrul interimar al educaţiei şi cercetării, Mihai Dimian, a anunţat lansarea unui nou program de burse postdoctorale, cu scopul de a sprijini tranziţia de la doctorat către o carieră universitară sau de
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, în localitatea Micești,
Clubul Academicienilor al Academiei Române (AR) organizează, în 6 octombrie 2026, conferința „Quo Vadis, energia în era Inteligenței Artificiale”, susținută de conf. dr. Nelu Mihai, CEO și fondator al
MARQ - Museo Arqueológico Provincial de Alicante din Spania a găzduit, pe 26 septembrie 2026, festivitatea de premiere a instituțiilor muzeale europene care oferă noi forme de relație cu publicul - European
La Librăria „Orest Tafrali” din incinta Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași a fost lansat, la începutul acestei săptămâni, un volum colectiv inedit, dedicat personalităților presei
La Institutul de Cercetare a Calității Vieții al Academiei Române (ICCV) are loc azi, 1 octombrie 2026, dezbaterea cu tema „Ziua Vârstnicului. Împreună pentru o îmbătrânire activă și demnă”, eveniment pr
În Aula Academiei Române va avea loc mâine, 1 octombrie 2026, începând cu ora 17:30, conferința intitulată „Aurul Mării Negre. De la staterii de tip Alexandru cel Mare la cei de tip Lysimach”, susținută de
Litiaza coledociană reprezintă prezența calculilor în coledoc, canalul care duce bila din ficat în duoden. În majoritatea cazurilor, calculii migrează din vezicula biliară, unde aproximativ 10% dintre adulți pre
Odată cu înaintarea în vârstă, este firesc ca organismul să treacă prin anumite schimbări. Totuși, scăderea evidentă a forței, mersul tot mai lent, oboseala persistentă sau pierderea involuntară în
Medicina a înregistrat de-a lungul timpului progrese remarcabile datorită evoluției științei și tehnicii. Poveștile unor medici inventatori și ingineri sunt fascinante. Consecințele acestei dezvoltări le
Una dintre cele mai frecvente întrebări pe care le primește un nutriționist este: Ce să mănânc seara încât să nu îmi fie foame și, totuși, să nu mă îngraș sau, și mai bine, să slăbesc? Există la fel
Cancerul colorectal se numără printre cele mai frecvente neoplazii în România, iar aproximativ o treime din cazuri sunt localizate la nivelul rectului. Majoritatea tumorilor se dezvoltă lent, pe parcursul mai
Doina românească a fost inclusă în Lista patrimoniului cultural imaterial al umanității UNESCO la 2 octombrie 2009, ca recunoaștere a valorii ei unice în tezaurul spiritualității noastre. Prin articolul
Echinox Acum cea mai înaltă zi a echinoxului se trezi. Aur era și miere-n toate cele; pe fundul florilor grele adormeau bondarii, albinele, arborii își uitau rădăcinile, clătinându-se-n
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Ca dorul Sulamitei! Ce fel de strajă-i mintea, când roabă-i stă ispitei De-a răscoli tot praful pe drumul spre Emaus? Am ochii plini de ceață iar harta-i numai haos De ce n-o rupi Iisuse când treci prin
Cu o frumoasă copertă ilustrată cu lucrarea lui Camilian Demetrescu, „Tapiserie. Drumul Damascului”, noua lucrare a lui Dan Anghelescu, de aproape 500 de pagini, Exilul versus Utopia (Reflecții în siajul unei
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, prin implicarea unui grup de sponsori inimoși, reuniți în inițiativa „Caravana Comunității" și a Sectorului social‑filantropic și misionar din
Beneficiarii Centrului „Pro Vita” de la Valea Plopului au primit sâmbătă, 4 septembrie 2021, vizita voluntarilor Paraclisului Catedralei Naționale, care le-au dăruit produse alimentare certificate organic și
Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale au desfășurat marţi, 31 august, o amplă acțiune de ajutorare în parohiile prahovene Puchenii Moșneni, Nedelea, Poienarii Apostoli, Gorgota, Puchenii Mari,
În cadrul Parohiei „Sfânta Treime” din Cluj‑Napoca va funcționa un program after‑school destinat copiilor nevoiași. Noul centru, care va găzdui acest program, a primit binecuvântare
Voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale au desfășurat sâmbătă, 28 august, a 29‑a acţiune din cadrul campaniei de prevenire și depistare a cancerului de col uterin. Acțiunea a fost organizată la centrul
Programul „Donează un ghiozdan şi întăreşte paşii unui copil sărman spre cunoaştere” este proiectul prin care, la începutul fiecărui an școlar, Serviciul de asistență comunitară al Protopopiatului
De 11 ani, la început de an școlar, Parohia Iancu Vechi‑Mătăsari din București derulează programul social‑educațional „Ajută un copil să meargă la școală!”, prin care oferă gratuit rechizite,
Marți, 24 august 2021, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului „Campionii bucuriei”, în cadrul Protoieriei Topoloveni, județul Argeș. Parohiile din Cercul pastoral numărul 3 - Leordeni, Nicolae
Centrul rezidențial de asistență medico-socială pentru persoane vârstnice din Târgoviște a primit miercuri, 25 august 2021, ajutor constând în produse igienico-sanitare din partea parohiilor Băleni
Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgovişte a primit un nou ajutor din partea Bisericii miercuri, 18 august, fiind oferite o imprimantă şi o maşină electrică de tocat carne pentru
Asociația Vasiliada, aflată sub patronajul Mitropoliei Olteniei, a oferit în această perioadă 150 de tablete elevilor din mai multe localități doljene, în cadrul proiectului „Hai la școală!”, pentru
Caravana „Sprijin pentru femei însărcinate și mame”, coordonată de Alexandra Nadane, director executiv al Asociației pentru sprijinirea femeii însărcinate și a familiei din București, a ajuns sâmbătă, 21
În această vară, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Parohia Apostolache din judeţul Prahova găzduieşte o serie de şase tabere pentru copii care provin din
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a efectuat marţi, 17 august, o vizită pastoral‑misionară în localitatea Ocoliș, Protopopiatul Câmpeni. Ierarhul s‑a întâlnit cu familiile
Voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale au desfășurat sâmbătă, 14 august 2021, o nouă activitate din cadrul campaniei „Prevenție și depistare a cancerului de col uterin” la centrul medical din comuna
Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale au desfășurat sâmbătă, 7 august, o nouă activitate în cadrul campaniei de prevenire și depistare a cancerului de col uterin la centrul medical din comuna 1
Voluntari și membrii ai Societății Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Alba Iuliei au venit în sprijinul câtorva familii afectate de inundațiile produse în localitatea Ocoliș, judeţul Alba, oferindu-le produse
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopull Sucevei și Rădăuților, Sectorul Cultural, împreună cu Sectorul Social-Filantropic al Centrului Eparhial Suceava, organizează un turneu
Un grup de copii din Parohia „Micșuneștii Mari”, comuna Nuci, județul Ilfov, a vizitat duminică, 8 august, pentru prima dată, Muzeul Naţional al Aviaţiei Române din Capitală, la invitaţia voluntarilor
Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, prin sectoarele social‑filantropic și cultural, în colaborare cu cele cinci protopopiate ale eparhiei, au lansat proiectul caritabil „Pentru prima dată la mare” -
În a doua jumătate a lunii iulie, judeţul Alba a fost afectat de puternice inundaţii cauzate de ploile torenţiale, care au depăşit pe alocuri 200 l/mp. În urma acestor calamități, multe gospodării au fost
La începutul Postului Adormirii Maicii Domnului, Parohia Bariera Rahovei din sectorul 5, București, a organizat un mic eveniment pentru copiii din comunitate. „Ziua de duminică a constituit pentru 16 copii din
Pentru peste 90 de copii din Parohia Firiteaz, județul Arad, și din împrejurimi, duminică, 1 august 2021, a fost o zi memorabilă. Evenimentul a debutat cu săvârșirea Tainei Sfântului Maslu, în cadrul căreia pr
Marţi, 27 iulie, Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălţi, a făcut o vizită la Spitalul Raional Râşcani (director Nicolae Ursu) şi Spitalul Raional Glodeni (director Gheorghe Brânză), informează
Duminica a 19-a după Rusalii (Predica de pe munte - Iubirea vrăjmașilor) Luca 6, 31-36 „Zis-a Domnul: Precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea. Și, dacă iubiți pe cei ce vă
„În vremea aceea toți se mirau de cuvintele harului care ieșeau din gura lui Iisus și ziceau: Nu este, oare, Acesta fiul lui Iosif? Și El le‑a zis: Cu adevărat, Îmi veți spune această pildă: Doctore,
Fraților, faceți în toată vremea, în Duhul, tot felul de rugăciuni și de cereri, și întru aceasta priveghind cu toată stăruința și rugăciunea pentru toți sfinții. Rugați-vă și pentru mine, ca să mi se
Sfântul Sfinţit Mucenic Ciprian s‑a născut într‑o familie păgână bogată, care l‑a dat de mic să se iniţieze în cultul zeităţii păgâne Apolo. La vârsta de 10 ani a fost trimis de părinţi la
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI‑a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 388 „Viețile și laudele sfinților se aseamănă strălucirii stelelor. Că stelele sunt așezate și
Sfânta întâia Muceniță și întocmai cu Apostolii Tecla, pomenită în 24 septembrie, este una dintre femeile martire ale Calendarului creștin, cărora Biserica Ortodoxă Română le-a închinat Anul
Avem o slăbiciune pentru schimbare. Cuvântul sună bine, promite prospețime și ne scutește, măcar pentru o vreme, de obligația de a spune încotro vrem să mergem. Suntem, probabil, mai impresionați de ceea ce începe decât de ceea ce durează. Continuitatea are, în schimb, o reputație mai puțin seducătoare. Pare prăfuită, defensivă, uneori chiar suspectă. Și totuși, când lucrurile încep să se clatine, nu alergăm după ceea ce este nou, ci căutăm ceea ce ține. Descoperim atunci, poate puțin târziu, că stabilitatea nu este absența mișcării, ci una dintre condițiile ei.
La originile ei medievale, universitatea era văzută ca un loc de concentrare și stimulare a întregii cunoașteri universale. Ea era concepută ca un loc al excelenței, al elitei și al ierarhiilor. Folosim oarecum
La Părinții pustiei paza limbii ține de însăși lucrarea lăuntrică a omului. Cuvântul dezvăluie ceea ce se petrece în inimă, iar odată rostit, se întoarce asupra inimii și o poate tulbura sau, dimpotrivă,
În astfel de momente este greu să vorbim despre un om pe care l-am cunoscut aproape trei decenii. Nu pentru că lipsesc cuvintele, ci pentru că sunt prea multe amintiri care se adună și pentru că o prietenie


