Adevărul și verosimilul

„Este absolut limpede că, atunci când îți propui să ajungi un bun orator, nu este câtuși de puțin nevoie să deții adevărul cu privire la justețea și bunătatea lucrurilor sau chiar și a oamenilor care posedă astfel de însușiri fie de la natură, fie prin educație. Într-adevăr, în tribunale, nimeni nu se interesează cât de cât de adevărul lucrurilor, ci numai de ceea ce poate convinge: acest ceva este verosimilul, singurul pe care trebuie să-l ai în vedere când îți propui să vorbești potrivit regulilor artei”, spunea marele filozof Platon într-unul dintre dialogurile sale celebre (Platon, Phaidros sau despre frumos, trad. de Gabriel Liiceanu, București, Ed. Humanitas, 2006, p. 134).

Adevărul este ceea ce este. Verosimilul este ceea ce poate convinge. Dacă verosimilul amestecă minciuna cu adevărul în proporții egale și poate să convingă, nimeni nu va mai acorda importanță uriașei cantități de falsitate strecurată în produsul final. Așa au apărut sofiștii. Așa au apărut demagogii. Așa au apărut toți acei mari oratori care, în decursul veacurilor, au reușit să convingă (să seducă este, de fapt, termenul corect!) în mare măsură mulțimi mari de oameni. Cu o singură excepție, dar, de data aceasta, excepția Adevărului, nu a verosimilului: Mântuitorul Iisus Hristos.

Când Fiul lui Dumnezeu întrupat și-a început misiunea pe acest pământ, El nu a căutat să fie adulat de mulțimile de oameni care veneau să-L caute, nu le-a vorbit folosind exerciții oratorice, nici nu s-a preocupat dacă aceștia Îl apreciază sau nu, dacă sunt gata să-L urmeze sau nu. Rămâne celebru momentul în care Mântuitorul le vorbește mulțimilor despre Sfânta Euharistie (ce capitol fenomenal este Ioan 6!), iar acestea dezertează în masă, cu toate că mâncaseră din pâinile și peștii care fuseseră toate înmulțite în chip miraculos doar înainte cu o zi. Pentru a întări cuvântul Său despre Sfânta Euharistie, despre libertatea de a urma Adevărul sau de a-L lăsa deoparte în favoarea „verosimilului”, Mântuitorul îi întreabă și pe Apostoli: „Nu vreți și voi să vă duceți?” (Ioan 6, 67). Întrebarea este urmată de un răspuns hotărât al Sfântului Apostol Petru în numele tuturor celor doisprezece: „Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieții celei veșnice. Și noi am crezut și am cunoscut că Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu” (Ioan 6, 68-69). Ucenicii Adevărului urmează Adevărul, nu verosimilul. Li s-au părut și lor poate șocante cuvintele Mântuitorului: „Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veți mânca trupul Fiului Omului și nu veți bea sângele Lui, nu veți avea viață în voi” (Ioan 6, 53), dar ceea ce logica refuza să accepte în numele verosimili­tății, inima accepta în numele credinței.

De fiecare dată când întâlnim oameni care doresc argumente pentru a crede, pentru a se apropia de Dumnezeu, avem de făcut un singur lucru: să ne rugăm pentru ei. Sunt robi ai verosimilului, a ceea ce pare adevărat, dar nu este în totalitate o simplă rotiță a logicii omenești limitate, a lumii acesteia materiale. Mulțimile se întorc dezgustate de Mântuitorul Iisus Hristos. Voiau pâinile materiale ale verosimilului și, iată, au primit Trupul și Sângele Adevărului. Pentru omul pragmatic, materialist, Pâinea vieții celei de veci nu valorează nici cât pâinea cea de toate zilele. El nu caută Adevărul, el caută doar să-și justifice în propriii ochi minciuna cu poleială de adevăr pe care o consumă zilnic la toate mesele sale sufletești. Nu a spus bine un autor american: „Pe cât de rar este adevărul, oferta a fost întotdeauna mai mare decât cererea?” (Josh Billings, în: ***, Maxime și cugetări din folclorul și literatura americană, antologie, traducere și prefață de Mihaela Hașeganu, București, Ed. Albatros, 1974, p. 4).

Persoana lui Hristos spulberă ceea ce este verosimil și ne aduce în față Neverosimilul, ceea ce depășește logica noastră limitată. În fața lui Dumnezeu, toate cuvintele meșteșugite, toate discursurile remarcabile, toate convingerile omenești ajung să se ofilească. Nu devin doar inutile, ci chiar împovărătoare. Nu te mai poți minți singur pentru că glasul Adevărului te contrazice, cuvintele Lui pătrund în miezul existenței tale „verosimile” și arată toate neajunsurile, toate răutățile, toate acele păcate care au ajuns să te definească, să te conducă în direcția greșită în care te afli. Și atunci fie îngenunchezi și te rogi să trăiești de acum înainte doar în Adevărul care te eliberează, fie încadrezi și Neverosimilul în masca mortuară a verosimilului. În loc să urci spre Dumnezeu, Îl cobori în gândirea ta îngustă și trecătoare. Dar nu pe Dumnezeu Îl cobori, ci doar o idee despre Dumnezeu. O idee verosimilă desigur.

Întoarce-te la Hristos, Adevărul Care a învins moartea și lasă verosimilul celor cărora doar moartea li se pare adevărată.