La Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a apărut, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Molitfelnicul preoților de caritate. Cartea a văzut lumina tiparului la finalul anului 2024, declarat în Patriarhia Română drept Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor.
Apostolul Pavel sau părintele duhovnicesc și dragostea pentru ucenici
Chemat să vestească Evanghelia printr-o minunată arătare la porțile cetății Damasc, Saul din Tars, prigonitorul lui Hristos și al celor ce Îi urmau calea, avea să devină vas ales al Domnului.
Saul, cunoscut mai târziu ca Apostolul Pavel, mărturisește în scrierile sale că Domnul I S-a arătat printr-o descoperire copleșitoare, așa cum o făcuse după Înviere la peste cinci sute de frați adunați împreună. Cu adâncă smerenie, Pavel rostește: „la urma tuturor [...] mi S-a arătat și mie. Căci eu [...] nu sunt vrednic să mă numesc apostol pentru că am prigonit Biserica lui Dumnezeu” (cf. 1 Corinteni 15, 6-9).
Preotul Grigore Pișculescu, cunoscut în lumea literară drept Gala Galaction, oferă o perspectivă aparte asupra convertirii lui Saul din Tars. El sugerează că Saul nu-L prigonea pe Hristos, ci, în mod paradoxal, Îl căuta cu o ardoare nestăvilită, călăuzit de setea sa de adevăr. Această interpretare este susținută de o subtilă nuanță lingvistică a textului din Faptele Apostolilor: „Saule, Saule, de ce Mă urmărești?”, pe care Galaction o preferă în locul variantei clasice: „Saule, Saule, de ce Mă prigonești?” (Faptele Apostolilor 3, 4).
Nuanțarea deschide un orizont de înțelegere profund, în care Saul nu este văzut doar ca un prigonitor, ci ca un om aflat într-o zbuciumată căutare a divinului, înstrăinându-se prin faptele sale, dar dorindu-L, fără să știe, pe Cel pe care avea să-L întâlnească pe drumul Damascului. Interpretarea lui Gala Galaction transformă scena într-o chemare tainică, un dialog în care setea de absolut a sufletului uman se întâlnește cu răspunsul milostiv al lui Dumnezeu.
Învrednicit de daruri negrăite și transformat pentru totdeauna de întâlnirea cu Domnul, Pavel așază această epifanie alături de celelalte arătări ale Fiului lui Dumnezeu după Învierea Sa. Într-o smerenie desăvârșită, mărturisește că tot ceea ce este, este prin harul lui Dumnezeu. Cu toate că râvna sa a fost neobosită, el se socotește pe sine cel dintâi dintre păcătoși, văzând în propria sa viață lucrarea negrăită a proniei divine.
Sfântul Pavel este numărat în rândul Apostolilor, fiind practic cel dintâi după cei doisprezece, un misionar plin de râvnă și de o inepuizabilă dragoste întru vestirea Celui pe care L-a căutat în mod stăruitor.
Dintre cei pe care i-a întâlnit în timpul propovăduirii Evangheliei ne rețin atenția în mod deosebit doi dintre ucenicii lui: Timotei, rânduit păstor la Efes, și Tit, întâiul episcop al insulei Creta. Numele acestora și ale altor însoțitori ai Apostolului sunt menționate cu dragoste în scrierile sale și în paginile Faptelor Apostolilor. Timotei, însă, poartă un loc special în inima lui Pavel, fiind numit cu afecțiune „adevărat fiu în credință”.
Cuvintele pe care Pavel i le adresează lui Timotei au inspirat marii imnografi ai Bisericii, care le-au așezat atât în textele liturgice, cât și în rugăciunile ce alcătuiesc comoara spirituală a credinței. Prin ele răsună neîncetat binecuvântarea sa: „Har, milă, pace de la Dumnezeu-Tatăl și de la Hristos Iisus, Domnul nostru”. Astfel, cuvintele Apostolului nu doar că au zidit Biserica de atunci, ci continuă să lumineze veacurile cu o strălucire nepieritoare. Între apropiații lui Pavel s-a numărat, așa cum am arătat, și Timotei. El face parte din grupul celor 70 de ucenici care au propovăduit Evanghelia, mulți dintre ei cunoscuți, alții știuți doar de către specialiștii în domeniul Teologiei Biblice. Dintre cei foarte cunoscuți amintim pe Acvila, Alfeu, Amplie, Anania, Arhip, Barnaba, Clement, Cleopa, Filimon, Filip, Iacov fratele Domnului, Iason, Luca Evanghelistul, Marcu Evanghelistul, Natanael, Nicanor, Onisifor, Onisim, Parmena, Priscila, Prohor, Zaheu. Aceștia i-au secondat pe Apostoli, unii însoțindu-i în călătoriile lor, alții propovăduind în locuri nestrăbătute Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu.
Sfântul Timotei este menționat pentru întâia dată în Faptele Apostolilor în timpul celei de-a doua vizite a Sfântului Apostol Pavel în Listra. Credem că a fost convertit în timpul primei propovăduiri a Apostolului în acest loc. A devenit apoi însoțitor fidel în călătoriile fără odihnă ale Apostolului Pavel, întreprinse într-o lume ostilă, ajungând în Frigia, Galatia, la Troa, Filipi, Bereea, la Atena, Tesalonic, Corint și Efes. La Roma îl găsim întemnițat alături de Pavel.
Cartea Faptele Apostolilor, epistolele către Tesaloniceni, către Evrei sau către Filimon menționează numele lui Timotei, fie în mod distinct, fie alături de Apostolul Pavel. Nu cunoaștem multe date despre momentul martiriului său, care a avut loc, potrivit tradiției, la Efes, acolo unde ucenicul iubit al Mântuitorului a predicat Evanghelia, unde au venit Maica Domnului și alți Apostoli. Acolo s-a săvârșit Timotei, fiind bătut cu ciomege și ucis cu pietre la marginea drumului pentru râvna de a-L propovădui pe Hristos.
Cele două epistole adresate de Sfântul Apostol Pavel ucenicului său drag, Timotei, dezvăluie o legătură spirituală profundă, exprimată prin mărturisiri de o sensibilitate aparte marcate de nădejdea neclintită că acestea vor rodi în viața celor ce urmează calea credinței. Scrisorile sunt, de fapt, mai mult decât simple îndrumări; ele sunt adevărate dialoguri între un învățător neobosit și un ucenic dedicat, iar din ele răzbat un respect reciproc și o afecțiune duhovnicească rar întâlnite. Din cuvintele lor evidențiem câteva idei care, fiecare în parte, ar putea fi dezvoltate în adevărate omilii sau cateheze. Acestea reflectă apropierea sufletească dintre Apostol și Timotei, dar și modelul pe care Pavel îl lasă posterității – un model al slujirii neobosite și al pătrunderii marilor adevăruri ale Evangheliei.
În epistola întâi către Timotei, Pavel îi mărturisește: „Mulțumesc Celui ce m-a întărit, lui Hristos Iisus, Domnul nostru, că m-a socotit credincios și m-a pus să-I slujesc, pe mine, care mai înainte huleam, prigoneam și batjocoream. Totuși am fost miluit, căci în necredința mea am lucrat din neștiință și a prisosit harul Domnului nostru, împreună cu credința și cu dragostea cea întru Hristos Iisus. Vrednic de credință și de toată primirea e cuvântul că Iisus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu” (1 Timotei 1, 12-15).
Îi încredințează fiului Timotei, în același capitol, porunca de a lupta, potrivit prorociilor, „lupta cea bună după cuvântul lor” (1 Timotei 1, 18). Apostolul Pavel îl îndeamnă pe Timotei să înalțe cereri, rugăciuni, mijlociri și mulțumiri pentru toți oamenii și pentru cei din înalte dregătorii, pentru a petrece viața pașnică și liniștită întru toată cuvioșia și buna-cuviință.
Totodată, Apostolul Pavel ne încredințează că Dumnezeu voiește ca toți oamenii să se mântuiască și „la cunoștința adevărului să vină” (1 Timotei 2, 4). Nu trebuie să uităm că, în acele timpuri, împărații și dregătorii erau păgâni, unii dintre ei fiind mari persecutori. Cu toate acestea, creștinii au fost îndemnați să facă rugăciuni pentru ei.
În capitolul al treilea al primei epistole, Sfântul Apostol Pavel vorbește despre însușirile cuvenite celor care slujesc Biserica, calități spre care privim cu admirație și cu năzuința de a ajunge pe culmile lor. Unele dintre ele sunt rostite de fiecare viitor slujitor al Bisericii, îndeosebi de către preoți și arhierei, la momentul „logodirii” lor cu această nepământeană slujire.
Numeroasele sfaturi adresate lui Timotei sunt pline de adevăruri înalte. Prin aceste scrieri, Pavel nu doar că-l încurajează și îndeamnă pe Timotei, ci oferă, prin propriul său exemplu, un model universal pentru toți cei ce doresc să înțeleagă și să trăiască în conformitate cu lumina Evangheliei. Astfel, ele rămân un testament viu al iubirii, curajului și responsabilității în misiunea creștină.
În multe locuri din scrierile sale, Sfântul Apostol Pavel ne amintește că orice făptură creată de Dumnezeu este bună și nimic nu trebuie lepădat, atât timp cât este primit cu recunoștință și sfințit prin rugăciune. În acest spirit, el îi transmite lui Timotei un îndemn plin de profunzime și curaj, chemându-l la osteneală necontenită pentru binele tuturor, cu convingerea că această trudă își află răsplata în Dumnezeu. „Suntem ocărâți și ne luptăm, căci ne-am pus nădejdea în Dumnezeul cel viu, Care este Mântuitorul tuturor oamenilor” (1 Timotei 4, 10), îi spune Pavel, subliniind încrederea neclintită care dă sens tuturor eforturilor.
Aceste sfaturi nu erau doar pentru zidirea sufletească a lui Timotei, ci aveau menirea de a-l pregăti să învețe și să îndrume și pe alții. Pavel îl încurajează să nu lase ca tinerețea să-i fie motiv de dispreț din partea celor mai experimentați, ci să fie el însuși un model de viețuire înaltă. „Nimeni să nu disprețuiască tinerețile tale, ci fii pildă pentru credincioși, cu cuvântul, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credința, cu curăția” (1 Timotei 4, 12).
În ceea ce privește chemarea la slujirea Bisericii, deși exigențele canonice încă nu erau conturate atunci, Timotei era sfătuit să nu facă nimic cu părtinire. I s-a spus să nu-și pună mâinile degrabă pe nimeni, pentru a nu se face părtaș la păcatele altora. Prin aceste cuvinte, Apostolul creionează un portret al slujitorului desăvârșit – un om al curajului, al credinței curate și al unei vieți care inspiră și zidește.
De multe ori a fost îndemnat să poarte lupta cea bună a credinței, să cucerească viața veșnică la care a fost chemat. În acest sens, datoria lui era aceea de a păzi porunca fără pată, până la arătarea Domnului nostru Iisus Hristos, Singurul care are nemurire și locuiește într-o lumină neapropiată, a Căruia este cinstea și puterea veșnică.
Celor bogați ai veacului, Sfântul Apostol Pavel le adresează o chemare clară la smerenie și la înțelepciune duhovnicească. Prin cuvintele sale, le poruncește să nu se semețească și să nu-și sprijine nădejdea pe averea nestatornică, o iluzie trecătoare, ci să-și ancoreze sufletele în Dumnezeul cel viu, „Care ne dă cu belșug toate” (1 Timotei 6, 17).
Mai mult, Pavel îi îndeamnă să cultive adevărata bogăție – nu acumularea de averi materiale, ci îmbogățirea în fapte bune. Sunt sfătuiți să fie darnici, să aibă o inimă largă, deschisă spre nevoile altora, transformând astfel darurile primite în mijloace prin care să-și clădească o comoară nepieritoare în ceruri.
În epistola a doua către Timotei, trimisă, probabil, după o mai îndelungă petrecere cu ucenicul pe care îl numește din nou iubitul fiu, Pavel Îi mulțumește lui Dumnezeu, pomenindu-și neîncetat discipolul ziua și noaptea în rugăciunile sale. Își aducea aminte de lacrimile lui și dorea mult să-l vadă, pentru a se umple de bucurie.
În capitolul întâi al celei de a doua epistole, versetul 5, Apostolul evocă prin cuvinte frumoase credința neprefăcută a lui Timotei, lăsându-ne să înțelegem că i-a cunoscut bine familia, adică pe Loida, bunica lui, și Eunichi, mama sa. Îi amintea să aprindă din nou harul lui Dumnezeu care s-a așezat în el prin primirea preoției. Ucenicul său era sfătuit să nu se rușineze a-L mărturisi pe Domnul și chiar pe el, învățătorul său, cel pus în lanțuri. Era îndemnat să pătimească împreună cu Pavel pentru Evanghelie, de vreme ce Dumnezeu „ne-a mântuit și ne-a chemat cu chemare sfântă, nu după faptele noastre, ci după a Sa hotărâre și după harul ce ne-a fost dat în Hristos Iisus” (2 Timotei 1, 9). Chiar dacă suferea, Apostolul Pavel nu se rușina, fiind încredințat că lucru de seamă este să apere comoara încredințată lui, care este cuvântul Evangheliei. Astfel îl îndemna și pe ucenicul său.
Sfântul Apostol Pavel, cu o inimă plină de compasiune pentru mântuirea tuturor, își amintește și de cei care l-au părăsit în încercările sale și de cei care, dimpotrivă, i-au fost alături, însuflețindu-l prin credincioșia lor și nelepădându-se de el chiar și în fața grelelor sale lanțuri. Și pentru unii și pentru ceilalți, însă, Pavel nu încetează să se roage cu aceeași iubire, cerând ca mila Domnului să fie revărsată cu îmbelșugare atât asupra celor care au greșit, cât și asupra celor care au rămas neclintiți.
Scriind cu grijă părintească despre vremurile grele ce vor urma, Sfântul Pavel îi spune lui Timotei că va întâlni tot felul de oameni: iubitori de sine, iubitori de arginți, lăudăroși, trufași, hulitori, neascultători de părinți, nemulțumitori și fără cucernicie, lipsiți de dragoste, neînduplecați, clevetitori, neînfrânați, cruzi, neiubitori de bine, trădători, necuviincioși, îngâmfați, iubitori de desfătări mai mult decât iubitori de Dumnezeu.
În fața unei realități atât de întunecate, Pavel îl sfătuiește cu tărie pe Timotei să se depărteze de acești oameni și să rămână credincios învățăturilor primite. Îl îndeamnă să păstreze vie în inima sa comoara Sfintelor Scripturi, pe care le cunoștea încă din copilărie, ca pe un izvor de înțelepciune ce duce spre mântuire prin credința în Hristos Iisus.
De la începutul epistolelor adresate lui Timotei, Pavel îl numește cu drag „adevărat fiu în credință,” expresie ce reflectă profundă prețuire și cinstire. Minunată este dragostea Apostolului neamurilor pentru acest ucenic ales, care, prin devotamentul și râvna sa, întruchipează moștenirea vie a învățăturilor sale.
Legătura lor rămâne un exemplu pilduitor de relație duhovnicească, întemeiată pe iubire, încredere și credință în Dumnezeu.