Ascultarea în lume: limite şi diferenţieri

Atunci când vorbim despre ascultare în Biserică o înţelegem într-un mod mai mult sau mai puţin monahal. Cu alte cuvinte, atunci când cineva, oricine, ne spune să facem un lucru, nu mai medităm dacă este necesar sau nu să-l îndeplinim, ci, pur şi simplu alergăm să-l facem. În numeroase cazuri nu se întâmplă nimic rău, dar, din neştiinţă sau din frică, uneori credincioşii nu reuşesc să evite o ascultare oarbă, total nebenefică vieţii duhovniceşti. Viaţa duhovnicească în ascultare nu înseamnă o destrămare a propriei personalităţi, ci o punere în valoare a ei, cu calităţile (darurile) oferite de Dumnezeu încă din pântecele mamei.

Am spus că sunt multe persoane care doresc să urmeze modelul monahal de ascultare în lume. L-am putea reprezenta în mod pozitiv, prin faptul că duce la smerenie, pocăinţă, defăimare de sine, dar există şi o latură negativă deloc neglijabilă. Vom încerca împreună să aflăm în ce constă. Cine nu-i cunoaşte pe acei binecuvântaţi credincioşi care te trezesc ca duhovnic în miezul nopţii pentru a-ţi spune că a doua zi trebuie să plece la ţară şi doresc binecuvântare? Foarte frumos am spune, ce conştiinţă trebuie să aibă! Cine n-a întâlnit creştinii cuviincioşi care, datorită ascultării Sfinţilor Părinţi, nu vorbesc aproape deloc, transformându-se în persoane străine de viaţa cotidiană? Niciodată, niciodată nu înţelegem că anumite nevoinţe benefice în lumea monahală devin vicii strălucitoare în laicat. Nu putem să facem ascultare în lume ca în mănăstire. Acolo ceri binecuvântare dacă pleci la câmp, dacă mănânci, dacă bei, dacă vrei să dormi sau să te rogi sau, cel puţin, aşa ar trebui. Gândiţi-vă, vă rog, ce ar însemna asta în lume. Dimineaţa, înainte de a pleca la muncă, sunăm după binecuvântare. La prânz, înainte să mâncăm, îi cerem părintelui să ne binecuvinteze hrana prin e-mail. Seara, cerem binecuvântare să citim din Scripturi. Foarte practic şi duhovnicesc mai sună!

Apoi, mai există acei oameni care cer sfaturi pentru probleme care nu ţin de preot, cum ar fi dacă să ia sau nu un credit. Părintele Constantin Coman a precizat într-un interviu acordat la Televiziunea TRINITAS că sunt destui credincioşi pentru care preotul trebuie să fie şi consilier bancar, psihoterapeut, manager sau chiar asistent maternal. Nu fac parte din tagma persoanelor care cred că preotul trebuie să cunoască doar Sfânta Tradiţie şi Sfânta Scriptură, dar nici din cea care îl consideră o maşină universală de sfaturi. Până unde este părintele duhovnic, până unde te poate duce? Atât de departe cât este Dumnezeu în inima ta şi atât de aproape cât îţi sunt lucrurile cotidiene. Un lucru făcut cu rugăciune în lume este la fel de primit aşa cum în mănăstire este unul cerut cu binecuvântare. Este imposibil şi contrar oricărei raţiuni să cerem binecuvântare în lume pentru orice lucru.

Să nu mai vorbim de excesele pe care unii părinţi creştini le fac în familie întinzându-şi autoritatea până la absolutism despotic. Fiul sau fiica trebuie să mănânce ce spun ei, să se îmbrace cum vor ei, să citească ce vor ei, să întrebe la Spovedanie ce vor ei până la vârste nepermis de înaintate. Efectul unui părinte exagerat este un viitor credincios exagerat. Voi mai reveni cu alt articol în curând, legat de diferenţa între poruncă şi sfat la Spovedanie, care mi se pare capitală în direcţia dobândirii unei vieţi duhovniceşti corecte. O prea mare grijă în privinţa vieţii proprii denotă o alienare interioară a credinţei, o nevroză pe cale de a exploda şi care nu-şi găseşte alinare decât în trecerea propriei responsabilităţi asupra altora, prin urmare, asupra părintelui duhovnic. Aşa cum îmi spunea un preot, mulţi credincioşi vor să scoată castane din foc cu mâna lui. Nu-mi aduc aminte de vreun exemplu al unui sfânt care să nu-şi asume crucea deciziei în momente imposibile de consultare cu cineva. Momente importante, totuşi. Pentru mărunţişuri, nu cerem binecuvântare, ne rugăm!