Ce face Hristos în noi?

În Anul omagial euharistic 2014, se observă o strădanie din partea preoţilor de a trezi în inimile credincioşilor dorinţa de a se împărtăşi mai des, de a râvni mai mult să se unească cu Hristos prin dum­ne­zeiasca Euharistie. Însă chemarea la potir trebuie să fie însoţită de o limpede conştien­ti­zare a importanţei Sfintei Eu­haristii în existenţa noastră, de sporirea vieţii duhovniceşti, deasa împărtăşanie fiind o consecinţă firească a îmbună­tă­ţirii vieţii spirituale. Fără aceste aspecte, împărtăşirea deasă va rămâne un act liturgic exterior, neproducând schim­­barea mult dorită a în­tregii noastre fiinţe. Dar pentru aceasta ar fi bine să ştim: ce face Hristos în noi?

Potrivit învăţăturii Bisericii noastre sfinte, Mântuitorul este prezent real în Sfânta Îm­păr­tăşanie nu numai cu trupul şi sângele, ci şi cu sufletul şi dum­nezeirea Sa, adică cu deplina Sa fiinţă. Prezenţa reală implică plenitudinea fiinţei, adică a naturii dumne­zeieşti şi a celei omeneşti unite nedespărţit în Persoana Celui întrupat, fapt adeverit de cuvintele Sfântului Ioan Damas­chinul: „Pâinea şi Vinul nu sunt nicidecum închipuirea Trupului şi Sângelui lui Iisus Hristos, ci Însuşi Trupul şi Sângele lui Iisus Hristos unit cu dumnezeirea“. Sfinţii Pă­rinţi ne descoperă că Domnul este prezent în Sfânta Euha­ristie nu numai în momentul prefacerii, ci şi după aceea, permanent, cât timp elementele euharistice există. Celelalte Taine există numai în momentul săvârşirii lor, rămânând apoi numai efectele lor. Sfânta Euharistie însă durează, Domnul fiind real de faţă cât durează pâinea şi vinul nealterate. La fel de important este şi faptul că Mântuitorul nostru este prezent întreg în fiecare părticică a pâinii şi a vinului, căci Hristos este unul în fiinţa Lui şi nu poate fi împărţit. Prin împărţirea de la împărtăşanie nu se împarte fiinţa Domnului, ci numai înfăţişarea externă a elementelor euharistice. Această reali­tate se măr­tu­ri­seşte şi prin cult când se rosteşte de către preot, la Sfânta Liturghie, în momentul împărţirii Sfântului Agneţ: „Se frânge şi se împarte Mielul lui Dumnezeu, Cel ce frânge şi nu se desparte, Cel ce se mănâncă pururea şi niciodată nu se sfârşeşte, şi pe cei ce se împărtăşesc îi sfinţeşte“.

Datorită prezenţei lui Hristos în Euharistie, aceasta uneşte pe credincios în chip mistic cu întreaga Sfântă Treime, îl hrăneşte, întăreşte şi-i desăvârşeşte viaţa spirituală. Nicolae Cabasila zice: „O! Adânc neajuns al Tainelor! Cugetul lui Hristos se face una cu cugetul nostru, voia Lui cu voia noastră, trupul şi sângele Lui una cu trupul şi sângele nostru când e stăpânit de cugetul lui Dumnezeu, cât de dârză voinţa noastră dacă Însuşi Dumnezeu o mână şi cât de înflăcărat curajul nostru dacă focul însuşi se revarsă peste el“. De aceea, dumnezeiasca Împărtăşanie reprezintă pentru suflet ce este hrana materială pentru trup (In. 6, 56).

Încercând un răspuns la întrebarea formulată, suntem bucuroşi să spunem: Hristos are mult de lucru în noi! Ne face veşnici, curăţindu-ne de păcate ca să putem fi pregătiţi pentru Veşnicie, după spusele Sfântului Irineu de Lyon: „Trupurile noastre nu mai sunt supuse pieirii dacă se îm­păr­tăşesc cu Sfânta Euharistie, căci au nădejdea învierii“. Deopotrivă, ne întăreşte sufletul în ispite şi fereşte de păcate. „Vrăjmaşul sufletelor nu îndrăzneşte să facă vreun rău aceluia în care vede că petrece Hristos“, spune Mărturisirea Ortodoxă. Pe lângă arvuna vieţii veşnice, Sfânta Eu­haristie are ca efect vindecarea trupului şi a sufletului, înlăturarea gândurilor şi obiceiurilor urâte, a nălucirilor de noapte şi a duhurilor rele şi întunecoase, după spusele Sfântului Ioan Gură de Aur. Tot el adaugă: „Euharistia deschide drum darurilor harului, ale dragostei şi ale vieţii veşnice, prin harul euharistic, învredniciţi fiind de Hristos de a fi iubiţi“.

Aşadar, prin Sfânta Îm­părtăşanie ne întărim nu doar spiritual, ci şi fizic - lucrare atât de necesară pentru întinerirea Bisericii înseşi, pentru restaurarea frumuseţii celei dintâi a omului robit de păcat. Urâţenia desfigurează chipul lui Dumnezeu din om pe când „doctoria“ Euharistiei redă progresiv omului frumuseţea şi strălucirea de odi­nioară, vrednicia şi puterea de la început. Efectele prezenţei lui Hristos în noi nu se vor impune în viaţa noastră, căci Domnul ne respectă pe deplin libertatea, ci vor fi pro­porţionale cu receptivitatea, cu starea noastră spirituală, dar şi cu efortul ce l-am depus în a ne curăţi întreaga fiinţă înainte de a ne apropia de potir.