Concediu de odihnă pentru suflet

Vara auzim tot mai des referiri la noţiunea de concediu. Potrivit dicţionarului explicativ al limbii române, concediul este intervalul de timp determinat în care salariaţii sunt scutiţi, în mod legal, de a veni la locul de muncă şi a presta munca, primind pentru tot acest interval remuneraţia bănească cuvenită.

Nu ne mai întrebăm de ce angajaţii au nevoie de aceste zile de odihnă prelungită. Studiile făcute de specialişti au demonstrat necesitatea rânduirii unor perioade de relaxare, tihnă şi recuperare în vederea sporirii randamentului la locul de muncă. Pe de altă parte, concediul aduce şi o rupere de ritm absolut necesară, oferind mai mult timp şi pentru activităţi dedicate dezvoltării personale. Totodată, concediul duce, sau chiar readuce, familia şi viaţa personală în prim-plan. Aşa cum pictorul se depărtează din când în când de şevalet pentru a-şi putea aprecia şi examina opera în întregul ei, aşa şi noi avem nevoie de momentele de rupere de ritm, de detaşare pentru a ne reevalua viaţa, obiectivele şi a trăi o vreme fără povara scadenţelor. Prin urmare, ca prilej de trăire intensă, de odihnă, de evaluare, concediul este nu numai bine-venit, dar chiar absolut necesar.

Chiar şi Dumnezeu, după cele şase zile în care a creat lumea, în a şaptea s-a odihnit. Oare a obosit Dumnezeu? Desigur că nu, dar prin aceasta Domnul ne atrage atenţia că ziua de odihnă este nu doar un repaus fizic, ci şi o celebrare a Lui ca Făuritor al nostru şi al întregului univers, este ziua în care ne amintim şi ne arătăm recunoştinţa faţă de Ziditorul întregii făpturi.

O cugetare românească veche spune că odihna este recompensa muncii. Problema apare în altă parte. Ce înţeleg oamenii prin concediu de odihnă? În genere, excursii, destindere, plajă, mare, munte, bagaje, fotografii, călătorii, mese copioase sau chiar o aplecare mai mare asupra problemelor casnice. Nimic rău în asta, dar câţi se gândesc oare să folosească perioada concediului şi pentru o refacere a puterilor duhovniceşti, o plimbare prin minunata lume duhovnicească, o relaxare la umbra scrierilor biblice sau patristice referitoare la viaţă şi la sensurile ei? Câţi îşi propun să-şi "bronzeze" fiinţa la Soarele dreptăţii - Hristos Dumnezeu, raportându-şi viaţa la învăţăturile Lui mântuitoare? Cine mai are timp ca în concediu să se desfăteze la ospăţul mântuirii, oferit cu aceeaşi mărinimie de Sfânta noastră Biserică? Pe masa bucuriei aşteaptă Pâinea Vieţii aburindă pentru a le dărui mesenilor Veşnicia, iar în potirul aurit stă solemn Vinul cel dătător de Viaţă! Ce festin regal ne pregăteşte Mântuitorul Hristos, iar noi alegem de multe ori prânziri banale.

Despre călătorii, ce să mai zicem! Ne mai fascinează un pelerinaj pe la mănăstiri sau la locurile sfinte ori la bisericile care deţin sfinte relicve ori icoane făcătoare de minuni? Mai ştim că, aflându-ne în pelerinaj, dorim să ne întâlnim cu Dumnezeu şi că, de fapt, suntem pe cale cu Cerescul Părinte, căci şi El se află într-un nesfârşit pelerinaj, căutându-ne fără contenire pe fiecare dintre noi? Vasăzică în concediu ne putem odihni şi altfel, pe lângă relaxarea fizică, căutând să ne odihnim şi sufletele în Hristos. În genere, poţi fi odihnit fizic, dar interior să trăieşti o necontenită frustrare, un nesfârşit zbucium. Dar dacă vom căuta cu prioritate odihna, pacea cea dinăuntru, cu siguranţă că şi în exterior ne vom simţi în armonie cu toate. Dacă-l vom ruga pe Hristos să ne odihnească întreaga fiinţă în marea sa iubire, cu adevărat vom simţi puteri fizice crescânde pentru încă un an de activitate.

Am voit să abordez tema prezentă gândindu-mă la perioada imediat următoare, luna august, când foarte mulţi angajaţi primesc concediu. La începutul lui gustar începe şi binecuvântatul post închinat Adormirii Maicii Domnului. Adesea am auzit invocându-se pretextul plecării în concediu pentru nerespectarea zilelor de postire dedicate alesei Împărătese, mai înaltă decât Cerurile. Ce uşor ne eschivăm, ce lesne găsim pricini care să ne justifice comoditatea, şomajul duhovnicesc! Dacă şi Maica Domnului ar găsi cu aceeaşi uşurinţă pretexte ca să nu ne mai poarte în mila şi iubirea ei, atunci am vedea cu adevărat ce înseamnă viaţa noastră fără ocrotirea ei.

Carevasăzică, mergerea în concediu nu ne scuteşte de îndatoririle faţă de sfânta noastră Ortodoxie. Şi acasă, şi la serviciu, şi în excursie, şi la mare, şi la munte, şi pe vapor, şi în avion, acasă sau plecaţi prin îndepărtatele cotloane ale lumii suntem, sau trebuie să rămânem, fideli credinţei noastre dreptmăritoare. Problema este să dorim ca timpul rezervat repausului fizic să fie folosit şi pentru a găsi odihnă sufletelor noastre. Adevărata odihnă ne-o dă Hristos. El şi-a luat acest angajament. Noi doar trebuie să-L căutăm, să-I spunem, să-I arătăm poverile noastre. Aşa procedând, vom trăi şi ne vom bucura de un veritabil concediu.