Confluențe între Teologia Ortodoxă și gândirea filosofică

Cartea Catehism filosofic, apărută recent la Editura Fundației „Calinic Argeșeanul”, semnată de chiriarhul istoricului scaun arhiepiscopal de la Argeș, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, se înscrie într-o categorie rarisimă a scrierilor contemporane: aceea unde gândirea filosofică se așază cu smerenie înaintea Revelației dum­nezeiești, slujind-o. Volumul oferă o sinteză profundă, dar accesibilă, între revelația dumnezeiască și marile teme ale filosofiei, căutând adevărul despre Dumnezeu și despre firea omului. Lucrarea propune o călătorie a minții și a inimii, în care rațiunea omenească se pune în slujba credinței, iar întrebările filosofiei primesc răspunsurile revelației dumne­zeiești. Ne aflăm înaintea unei căutări autentice a Adevărului, în duhul cuvintelor Mân­tuitorului: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14, 6).

Pe lângă multiplele îndatoriri ale slujirii arhierești, Înaltpreasfințitul Părinte Arhi­episcop Calinic își rânduiește timpul „ca să se facă tuturor toate”, fără a renunța la una dintre cele mai statornice preocupări ale sale: scrisul. Autor a numeroase volume, studii, lucrări cu caracter teologic, istoric și memorialistic, Arhiepiscopul Calinic Argeșeanul oferă, prin condeiul său, o mărturie vie despre „pulsația inimii” Bisericii lui Hristos din România. Cu o sensibilitate aparte față de viața spirituală și culturală a neamului românesc, ierarhul argeșean s-a impus drept una dintre vocile reprezentative ale scrisului eclesiastic contemporan. Prezenta carte ne confirmă, însă, că Înaltpreasfințitul Calinic se inspiră nu doar din lecturi, ci și din trăire. Argumentele lui se susțin atât prin rigoarea intelectuală, cât și prin conștiința pastorală, conferind textului echilibru și credibilitate.

Titlul lucrării este elocvent: un catehism înseamnă o formulare clară, pedagogică, a adevărurilor de credință. Adăugarea epitetului „filosofic” nu presupune o relativizare, ci o deschidere a dialogului între rațiune și credință, între căutarea omului și răspunsul lui Dumnezeu. În acest sens, volumul devine o scară a cunoașterii, asemenea aceleia văzute de Patriarhul Iacov în vis (Facerea 28, 12), pe care urcă și coboară întrebările omului și răspunsurile lui Dumnezeu.

Cartea se deschide cu un amplu cuvânt-înainte semnat de reputatul scriitor nemțean Adrian Alui Gheorghe. Cu aleasă competență intelectuală, domnia-sa reușește să ofere o perspectivă amplă și bine articulată asupra conținutului volumului, evidențiind ideea că filosofia autentică nu se opune credinței, ci dimpotrivă, se arată ca un drum pregătitor, un instrument de slujire a adevărului revelat în Hristos.

Încă din primele pagini, ierarhul autor identifică marile întrebări ce au frământat omenirea: „Ce este adevărul?”, „Care este rostul vieții?”, „Cum putem distinge binele de rău?”. Aceste interogații, deși par filosofice prin formă, primesc un răspuns ancorat în revelația dumnezeiască și în Tradiția Bisericii. Așa cum afirma și Fericitul Augustin, „Inima omului este neliniștită până ce se va odihni în Tine, Doamne”. Filosofia, astfel, nu este negată, ci curățită de ambiția autosuficienței și reașezată în slujirea mântuirii omului.

Astfel, lucrarea - vastă și densă, cuprinzând 554 de pagini - oferă o interpretare ortodoxă a celor mai influente școli de gândire filosofică, așezându-le într-un dialog rodnic cu teologia. De exemplu, Platon, cu ideea unei lumi ideale, este pus în legătură cu viziunea eshatologică a Ortodoxiei, în care lumea de aici reprezintă umbra celei viitoare. Despre tensiunea dintre cele văzute și cele nevăzute ne învață și Sfântul Apostol Pavel: „Noi nu căutăm la cele ce se văd, ci la cele ce nu se văd; căci cele ce se văd sunt trecătoare, iar cele ce nu se văd sunt veșnice” (II Corinteni 4, 18).

Gândirea lui Aristotel este redată prin prisma cauzalității și a ordinii raționale a lumii, teme care își găsesc ecoul în teologia creației. „Motorul nemișcat” al filosofului îl asumă în mod superior dogma ortodoxă despre Dumnezeu - Făcătorul tuturor celor văzute și nevăzute. De asemenea, etica aristotelică, bazată pe virtute, apare interpretată în lumina virtuților creștine, așa cum le enumeră Sfântul Apostol Pavel: „iar roada Duhului este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea poftelor” (Galateni 5, 22-23).

Autorul analizează stoicismul nu doar ca pe o disciplină a rațiunii, ci și ca pe o pedagogie a suferinței, idee apropiată de spiritualitatea ortodoxă, în care răbdarea și acceptarea voii lui Dumnezeu constituie căi ale sfințeniei. Sfinții Părinți au preluat această dispoziție interioară, transfigurând-o în duh de jertfă. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: „Nimeni nu poate face rău celui care nu-și face rău sieși”, arătând puterea sufletului credincios care își pune nădejdea în pronia divină.

Volumul îi menționează și pe Plotin, cu viziunea sa neoplatoniciană despre „Unul”, și pe Fericitul Augustin, ale cărui idei despre har și păcatul originar au marcat profund teologia apuseană. Totuși, Înaltpreasfințitul Calinic își menține poziția echilibrată, fără a absolutiza gândirea nici unuia dintre filosofii pre­zentați, ci așază totul în lumina discernă­mântului ortodox, călăuzit de învățătura Sfinților Părinți, căci „măsura înțelepciunii este Hristos”, după cum ne încredințează Sfântul Grigorie de Nazianz.

De un spațiu aparte beneficiază Toma de Aquino, ale cărui „cinci căi” de adeverire a existenței lui Dumnezeu sunt analizate cu echidistanță și sobrietate. Autorul subliniază că, deși formulate în limbaj filosofic, aceste argumente își găsesc locul în teologia ortodoxă doar dacă se subordonează credinței, deoarece, potrivit Sfântului Isaac Sirul, „mintea care se bizuie pe sine și nu pe Dumnezeu va cădea în rătăcire”.

Lucrarea nu ocolește nici provocările filosofiei moderne - scepticismul, relativismul, subiectivismul -, arătând pericolele unei gândiri desprinse de Adevărul revelat. Astfel, cartea devine un ghid în confuzia lumii de astăzi, chemându-ne să nu ne lăsăm duși de „vântul învățăturilor străine” (cf. Efeseni 4, 14), ci să rămânem ancorați în cuvântul vieții.

Finalul studiului se vădește duhovnicesc și edificator. Filosofia, spune autorul, nu trebuie să rămână o simplă analiză intelectuală, ci să devină treaptă spre sfințenie. Cunoașterea adevărată transformă, smerește și deschide sufletul spre Dumnezeu. Aceasta este „filocalia minții”, înțelepciunea cea de sus, despre care Sfântul Apostol Iacov scrie: „Iar înțelepciunea care vine de sus este întâi curată, apoi pașnică, blândă, ușor de înduplecat, plină de milă și de roade bune...” (Iacov 3, 17).

Așadar, Catehism filosofic, mai mult decât un compendiu de idei, se arată o lucrare de mi­siune, de luminare a minții și de întărire a inimii. Prin îmbinarea riguroasă a filosofiei cu teologia, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic oferă o sinteză ce răspunde nu doar nevoii de cunoaș­tere, ci și dorinței de mântuire a omului contemporan. Într-o lume dominată de confuzie, această carte se dovedește o călăuză netăgăduită pe calea Adevărului, o chemare la rugăciune, la înțelepciune și înțelepțire.

Cartea nu se încheie cu o concluzie teoretică, ci cu o chemare la transfigurarea vieții. În acest sens, devine nu doar o lucrare de cultură, ci și una de pocăință și de rugăciune, căci adevărata filosofie este „dragostea de înțelepciunea cea de sus”, care duce la Hristos.