Credinţa şi pelicula

În această duminică de început de noiembrie parcă mai toţi iubitorii ortodoxiei am rămas cu parfumul marilor sărbători şi pelerinaje de sfinţi ce au avut loc în luna precedentă la Iaşi, în cinstea Cuvioasei Parascheva, dar mai ales cele din Bucureşti, în cinstea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou. Sfintele moaşte ale Ocrotitoarei Moldovei, ale Cuviosului ce străjuieşte capitala ţării, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, precum şi ale Sfântului Teofil cel nebun pentru Hristos şi ale Sfântului tămăduitor Nectarie de Eghina, semne simţite ale prezenţei Harului Sfântului Duh, au adus în comuniune de gând şi de rugă sute de mii de credincioşi care, ca în fiecare an, jertfitori şi răbdători, şi-au petrecut paşii către cei în care şi-au pus mare nădejde pentru pacea şi bucuria lor, dar şi a celor dragi pe care i-au purtat cu ei în gând înaintea acestor prieteni ai lui Dumnezeu.

Chiar dacă uneori "zoom-ul" s-a dat pe micile îmbrânceli sau pe alte aspecte auxiliare care au ţinut pentru câteva minute audienţa, totuşi colegii de la celelalte instituţii media au refuzat parcă anul acesta (mai mult ca în alţi ani) să aşeze în derizoriu manifestarea credinţei a mii şi mii de oameni. Au început, cred, să se îndoiască de faptul că singura motivaţie a acestei nesfârşite răbdări, aşezată parcă împotriva logicii europeanului atutohton grăbit şi resemnat, este naivitatea, sărăcia, sau chiar lipsa de cultură şi de informare temeinică. Ştirile, voxurile, relatările sau reportajele de scurte dimensiuni transmise din cetatea mult-milostivei maicii noastre Parascheva, de ziua ei, precum şi cele prilejuite de prăznuirea Cuviosului Dimitire cel Nou, sarbători binecuvântate de Patriarhul României, au avut anul acesta o notă mai decentă în jurnalele laice, au fost prezentate într-o notă mai realistă.

Cred că era timpul cuvenit să se înţeleagă că aceste evenimente, deşi au de multe ori o amploare deosebită, nu sunt organizate pentru a fi măsurate prin punctul de rating, iar teoria născută din speculaţie şi din niţică ignoranţă cum că la rândul de mulţi kilometri şi la aşteptarea de zeci de ore s-au încumetat doar cei îmbrăcaţi în haine mai ponosite, uzate de criză este o teorie care s-a dovedit a fi mult mai învechită şi mai ponosită decât hainele celor care au înţeles poate cu adevărat rostul vieţii. Cred că măcar la nivel informaţional, dacă nu şi la nivelul politicilor editoriale acest demers a reuşit şi datorită maturităţii editoriale, a Centrului de presă Basilica al Patriarhiei Române, care a împlinit de curând 5 ani şi care, în cadrul celor cinci componente ale sale: Trinitas TV, Radio Trinitas, Agenţia de ştiri Basilica, Biroul de presă şi Publicaţiile "Lumina", a oferit un format mediatic bazat pe o consistentă tematică religioasă, dar şi cu o largă deschidere editorială către problemele actuale ale societăţii. Nu vreau ca demersul meu să fie unul exagerat şi laudativ, dar cred totuşi că această lucrare mediatică misionară comună - dinamică - aşezată permanent sub binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a dezvoltat de la an la an şi oferă celor care slujesc de atât timp slovei tipărite sau informaţiei de televiziune şi radio o informare mai întâi de toate corectă a evenimentului bisericesc, iar radiografia jurnalistică realizată la marile sărbători de toţi colegii mei se aşază în peisajul mediatic românesc ca un jalon ce nu poate fi ignorat.

E drept că bogăţia lor, a credincioşilor râvnitori: răbdarea, credinţa, dragostea, jertfa, sunt daruri care nu pot fi surprinse în cadru. De asemenea, nici roadele lor: bucuria, pacea sufletului, comuniunea cu sfinţii şi împărtăşirea de Dumnezeu, specifice undelor sufleteşti, nu vor fi niciodată uşor de surprins pentru că sunt scrise şi se vădesc doar pe tablele inimii. E drept că încercarea zilnică de a surprinde aceste realităţi vii ale credinţei poate presupune şi multe ispite, cum ar fi aceea a prezentării triumfaliste, cu un oarecare efect de rebound, dar nădăjduim ca ocrotitorul nostru, Cuviosul Dimitrie, să picure peste toate ale noastre ceva din smerenia şi discreţia sa, trăsături atât de specifice duhului misionar al Bisericii noastre, trăsături izvorâte din Vestea cea bună pe care noi dorim să o împărtăşim tuturor.