Cuvântul și Sfintele Taine - reper omiletic de referință

Bibliografia omiletică românească s-a îmbo­gățit recent cu o carte deosebit de importantă din punctul de vedere al locului și al rostului predicii în cultul divin, în general, cu analizarea specială a raportului dintre cuvânt și Sfintele Taine. Părintele autor (n. 1954) este preot paroh și ctitor al Bisericii „Învierea Domnului” din Viena, totodată, vicar eparhial pentru Comunitatea Ortodoxă Română din Austria. Cartea pe care o prezentăm este, de fapt, teza de doc­to­rat a preacucerniciei sale, elaborată sub îndrumarea părintelui profesor Constantin Galeriu și susținută la Facultatea de Teologie din București, în anul 1997. A fost publicată în anul următor, la Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, cu titlul inițial „Propovăduirea cuvântului și Sfintele Taine” (288 p.). Părintele Dura ne oferă acum nu doar o simplă reeditare, ci o variantă actualizată, din multe puncte de vedere, cu adăugarea unei bibliografii impresionante, în care majoritatea reperelor au fost publicate în ultimii douăzeci de ani.

Actualizări însemnate, bazate îndeosebi pe aceste repere noi, întâlnim cu precădere în primul capitol (Vorbirea - dar divin al omului). Experienței didactice și pastorale i se adaugă capacitatea autorului de a consulta direct bibliografia de specialitate în principalele limbi de circulație europene, preacucernicia sa stăpânind excelent limba germană, dar având și un bun nivel de utilizare pentru limbile franceză și engleză. Așa se explică zecile de titluri în aceste limbi pe care le întâlnim citate în notele de subsol și în lista finală. În ansamblu, documentarea bibliografică generală este remarcabilă: totalul reperelor însumează peste 400 de titluri, care se regăsesc în 1.052 de note de subsol.

Motivația publicării acestei noi variante, odată cu obiectivul actualizării, este una practică: exemplarele tipărite inițial (atât în volum separat, cât și în „Revista Teologică”, 1-2/1998) s-au epuizat de multă vreme. În același timp, reeditarea reprezintă un act de recunoștință filială, după cum însuși mărturisește: „Această republicare se dorește a fi și un omagiu adus celor șapte distinși membri din comisia mea de doctorat: Înalt­prea­sfințitului Părinte Dr. Laurențiu Streza (pe atunci Episcop al Caransebeșului și profesor la Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna” din Sibiu) și preacucernicului părinte profesor dr. Constantin Cornițescu (fost decan al Facultății de Teologie din București), dar și un act de gratitudine vrednicilor părinți profesori ai mei, trecuți în țara de dincolo de zări: Constantin Galeriu, Ioan Ică, Sebastian Șebu, Constantin Voicu și Nicolae Necula” (Cuvânt înainte, p. 5). Iar spre finalul Prefeței adaugă: „Lucrarea aceasta este și o smerită ofrandă din umila pricepere și înțelegere a celor peste 50 de ani de învățare a teologiei, dar și a celor 43 de ani de slujire predicatorială și sacerdotală în Biserica cea adevărată a Dumnezeului celui viu” (Ibidem, p. 7).

Conținutul tezei este structurat pe cinci capitole:

1. Preliminarii;
2. Cuvântul, cale de comunicare a mesajului divin;
3. Propovăduirea ca vestire și cunoaștere a iconomiei divine;
4. Sfintele Taine ca daruri - ale lui Hristos Cuvântul prin Sfântul Duh - de împărtășire a harului mântuitor;
5. Liturghia ortodoxă - paradigmă a unității între cuvânt și Sfintele Taine.

În analizarea și descrierea temelor enunțate în capitole și în subcapitole se observă o creștere gradată, autorul preferând metoda inductivă (de la simplu la complex), începând cu descrieri privind valențele graiului omenesc, continuând cu rolul didactic și pastoral al predicii și culminând cu aprofundarea dimensiunii liturgice a cuvântului în Liturghia Ortodoxă.

Valoarea teoretică și practică a lucrării de față rezidă, după opinia noastră, în următoarele:

• În literatura omiletică românească se înscrie drept cea mai amplă și documentată analiză a raportului dintre propovăduire și cultul divin, în general, cu privire specială a celui dintre cuvânt și Sfintele Taine. Într-o frază concluzivă, părintele autor surprinde just esența acestui raport: „Predica are un sens explicativ, lămuritor, iar Taina are menirea de a plini cuvântul spre înțelegerea și lucrarea lui în viața omului” (p. 279).
• Analizează fenomenul și consecințele degenerării graiului omenesc (pp. 55-63), odată cu degradarea firii, în general, în urma căderii în păcat a protopărinților noștri, dar și posibilitatea îmbunătățirii cuvintelor după modelul dumnezeiesc al Cuvântului Desăvârșit - Mântuitorul Iisus Hristos (pp. 64-70).
• Descrie în mod admirabil rolul pedagogic al cuvântului în diferitele etape ale istoriei omenirii, cu zăbovire specială în Sfânta Scriptură, în scrierile Sfinților Părinți și în scrieri de referință ale teologilor contemporani.
• Vorbește cu mult curaj despre „sacralitatea propovăduirii” și chiar despre „caracterul sacramental și soteriologic al propovăduirii”, fapt care, la o lectură superficială, poate duce la bănuiala că autorul cochetează cu idei și principii protestante. Nici vorbă de așa ceva: părintele Dura, prin întreaga demonstrație privind enunțurile de mai sus, dovedește fidelitate neștirbită față de Ortodoxie, ca un foarte bun cunoscător al teologiei dogmatice. Să nu uităm că în perioada sibiană părintele a slujit o vreme ca lector la Facultatea de Teologie, chiar la această disciplină. De altfel, teza are un pronunțat caracter interdisciplinar: omiletic, dogmatic și liturgic. Pentru că enunțurile „sacralitate” și caracter „soteriologic” pot părea prea „tari” sau exagerate, evidențiem pe scurt ceea ce părintele autor detaliază explicit. Amintește, între altele, faptul minunat de la Cinci­zecime, când, în urma predicii Sf. Ap. Petru, ascultătorii au fost „pătrunși la inimă” (Fapte 2, 37), fiind vorba, astfel, de lucrarea harului credinței, după cuvântul Sf. Ap. Pavel, care spune: „Credința este din auzire, iar auzirea prin cuvântul lui Hristos” (Romani 10, 17). În același sens, evocă precizările părintelui Stăniloae privind modurile prezenței lui Hristos în cadrul Sfintei Liturghii și faptul că credincioșii se împărtășesc mai întâi din harul cuvântului, iar apoi, în mod plenar, cu Trupul și Sângele Domnului. Redăm și aici un fragment din precizările părintelui Stăniloae cu privire la prezența lui Hristos: „Prin lucrările personale și împrejurările vieții; prin cuvintele Lui din Evanghelie, sau prin cele rostite de preot, primite cu credință prin rugăciuni; prezența (la modul desăvârșit, n.n.) prin Sfântul Trup și Sânge al Domnului” (p. 390; cf. Spiritualitate și comuniune în Liturghia ortodoxă, Craiova, 1986, pp. 105-106). Însă lucrarea harică, sacramentală, a propovăduirii nu devine automat soteriologică, dacă creștinul nu solicită săvârșirea Sfintelor Taine. De aceea, părintele Dura conchide: „Predica și rugăciunea (ca mijloace harice, n.n.) nu sunt suficiente fără participarea la Sfintele Taine, căci numai prin acestea se încorporează omul în Trupul tainic al lui Hristos (p. 381).
• În actualizarea bibliografică și de conținut a tezei, părintele autor acordă atenție și pericolelor majore la care sunt expuși predicatorii de astăzi, în special prin capcanele internetului. Mai concret, inteligența artificială poate fi o ispită deloc neglijabilă pentru unii: „Un text pentru predică poate fi formulat de inteligența artificială (Chatbot, ChatGPT, dar și alte programe) în doar zece secunde!” (p. 57; cf. T. Folie, Chatbot erörtert Thema „Verkündigung durch Künstliche Intelligenz”, în „Kathpress”/8.05.2023, p. 6). Dar, oricât ar fi de reușit acel text din punct de vedere lexical și stilistic, nu este altceva decât produsul „comunicării reci” a robotului și, evident, un act neliturgic și neharic!
• Apreciem, de asemenea, viziunea editorială de ansamblu a părintelui autor: odată cu distribuirea logică și sistematică a conținutului în capitole și subcapitole, cu enunțuri formulate concis și explicit, volumul beneficiază și de Anexe utile: rezumatul în limbile germană, engleză și franceză, totodată, o listă impresionantă a lucrărilor publicate de autor (cărți și studii).

În concluzie, recomandăm lucrarea de față colegilor profesori (cu deosebire, celor care predau Omiletica), doctoranzilor, studenților și semi­na­riș­tilor teologi. Nu în ultimul rând, preoților doritori să înțeleagă mai bine importanța raportului și a echilibrului firesc dintre predică și sfintele slujbe. Elemente bibliografice și de conținut ale primei ediții au fost valorificate și în cursul nostru de Omiletică (Ed. Basilica, 2015), fapt pentru care ne exprimăm aici întreaga recunoștință față de părintele autor. Evident, o parte din actualiză­rile acestei noi ediții vor fi incluse și în textul Omi­leticii, aflată la rândul ei în curs de reeditare.