Un sultan luminat și reformist, Abdul-Medjid, a reușit să pună la loc în 1852 steaua de argint furată din Biserica Nașterii Domnului din Betleem, pe care scria așa: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus es
De Crăciun, „Cerul şi pământul în cântec răsună”
Suntem în ultimele săptămâni ale Postului Crăciunului, care ne pregăteşte pentru sărbătoarea Naşterii Domnului, un timp în care trebuie să aprofundăm înţelesurile acestui praznic împărătesc.
În primul rând sărbătoarea din data de 25 decembrie, cunoscută în popor sub numele de Crăciun, iar bisericeşte ca „Naşterea cea după trup a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos”, este „cel dintâi prăznic împărătesc cu dată fixă, în ordinea firească (cronologică) a vieţii Mântuitorului” (preot profesor Ene Branişte, „Liturgica Generală”).
Numele dat acestei sărbători de Crăciun are etimologie dificil de stabilit. În notele de subsol de la subcapitolul dedicat Naşterii Domnului din „Liturgica Generală”, marele nostru liturgist părintele profesor Ene Branişte arată că „cei mai mulţi filologi îl consideră de origine latinească. Lexiconul de la Buda, 1825, îl derivă de la carnationem - mâncare de carne”. Hasdeu spune că e de la crastium - ziua de mâine. Hugo Schuchardt îl identifică de la Christi ieiunium - postul lui Hristos. Marele istoric român Vasile Pârvan arată că vine de la calationem - chemare, convocare, întrunire. Densuşianu, în „Istoria limbei şi literaturii române”, spune că termenul Crăciun vine de la creaţie, zidire, din latinescul Creationem.
Pornind de la etimologia cuvântului Crăciun, înţelegem că la această sărbătoare suntem chemaţi să prăznuim Naşterea Domnului prin care Dumnezeu Tatăl a adus pe toate din nefiinţă la fiinţă. Fiul lui Dumnezeu Se Naşte de Crăciun din Maică Fecioară Preacurată. El Care a creat toate vine în lume în Betleemul Iudeei ca prin Jertfa şi Învierea Sa să recreeze toate.
De Crăciun, cerul se uneşte cu pământul pentru că Se naşte Domnul nostru Iisus Hristos, Dumnezeu şi Om. „În El se unesc dumnezeirea necreată şi umanitatea creată; se unesc cerul şi pământul, veşnicia şi timpul, pentru ca oamenilor pământeni, vieţuitori în timp, Hristos să le dăruiască viaţă cerească veşnică”, după cum mărturiseşte Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în lucrarea sa „Evanghelia slavei lui Hristos. Predici la duminicile de peste an”.
De aceea noi colindăm de Crăciun: „Cerul şi pământul/ În cântec răsună/ Îngeri şi oameni/ Cântă împreună”, pentru că Se Naşte Hristos „Mesia chip luminos” pe care-L lăudăm şi ne bucurăm că vine în lume ca pe noi să ne mântuiască.