Delăsarea noastră cea de toate zilele

Nu trebuie să re­nunți la ceea ce ți-ai pus în gând să faci, ci să începi fără întârziere, ca și cum orice ai avea de făcut ar fi o lucrare de lungă durată” (A. Ganivet, apud ***, Spicuiri din înțelepciunea spaniolă, ediție îngrijită de Medeea Freiberg, Bucu­rești, Ed. Albatros, 1976, p. 11).

Copii delăsători. Adolescenți delăsători. Adulți delăsători. Toate aceste „categorii” ne trec prin fața ochilor în fiecare zi. Însă nu de fiecare dată suntem capabili să vedem care sunt cauzele reale ale acestei stări. Eroarea fundamentală ar fi să o considerăm drept o consecință exclusivă a lenei. O specie a trândăviei. Un rezultat al lipsei de exercițiu intelectual. Delăsarea are adesea drept cauză un vid interior, o lipsă de sens pe care omul o resimte în multe situații din viața lui. Persoana în cauză se străduiește, dar nu reușește să biruiască această stare care-i paralizează acțiunile, îi îm­pietrește inima, îi împrăștie gândurile. Chiar și înfățișarea celui delăsător ne dovedește că este ceva în neregulă cu el: hainele sunt adesea mototolite, pantofii vechi și nefăcuți, iar gesturile rămân dezordonate. Toate acestea nu se petrec pentru că ar fi trecut printr-o mare suferință sau ar fi sărac, ci pentru că nu are grijă de el.

Mă întorc acum la ceea ce A. Ganivet spunea cu atât de mare îndreptățire și care s-ar putea reda astfel: pentru a nu deveni delăsător trebuie să-ți asumi iniția­tive. Iar prima inițiativă este legată de felul tău de a fi, o inițiativă care, de fapt, nu se încheie niciodată.

Cine ești de fapt?

Iată prima întrebare la care nici un om delăsător nu poate să dea un răspuns satisfăcător. Când un creștin își începe viața duhovnicească, el află în primul rând cine este de fapt. Uneori, faptul că Dumnezeu ne pune în față o „oglindă” spirituală ne șochează. Nu ne-am fi închipuit că înfăți­șarea noastră sufletească lasă atât de mult de dorit. Însă aici intervine prima diferență fundamentală între a fi delăsător și a fi un om care-și asumă inițiativa și nu lasă evenimentele cotidiene să-l transforme într-un obiect: acceptarea. Creștinul acceptă faptul că nu este perfect, că atât viața sa interioară, cât și cea exterioară lasă mult de dorit și vrea să schimbe cumva tot ceea ce simte că nu funcționează în chip natural în viața sa. Delăsătorul, în schimb, nu dorește să se cunoască prea bine pe sine. Trăiește cum se poate, la întâmplare, fără prea multe îndoieli, dar și fără certitudini. Scriitorul Marin Preda descria un astfel de om, care, culmea, urma să se însoare: „Era tern, insignifiant, tăcut fără să ascundă un gând, o intenție și nici măcar nu părea călăuzit de un instinct oarecare: va trăi cu această fată, va întemeia o familie, va fi un sprijin pentru ea și copiii care vor urma... Dimpotrivă, fără să pară neajutorat, nu inspira totuși siguranța că nu va fi pentru ea o povară. În natură însă sunt ierburi pe care nu le mănâncă nici oamenii, nici animalele, nici păsările. Au un singur merit: cresc din pământ, fixează țărâna să n-o ia ploile. Individul ăsta semăna parcă cu o astfel de iarbă: o fixa pe şfata respectivăţ de viață, să n-o ia apele” (Marin Preda, Viața ca o pradă, București, Ed. Litera Internațio­nal, 2010, p. 120). Câți dintre oameni nu cresc astfel, doar pentru a „aglutina” mulțimea în mijlocul căreia trăiesc? Însă sunt și cazuri în care, din cauza unei traume, ajungi să fii delăsător. De exemplu, oamenii care trăiesc într-o perioadă de doliu sau se află într-o vreme de convalescență pot deveni ușor delăsători. Însă, după ce acest timp trece, ei revin la o existență normală.

Și mai există o categorie de persoane delăsătoare în mod deliberat, care se alintă tot timpul și îi consideră pe ceilalți responsabili de împlinirea tuturor dorin­țelor lor. De regulă, așa sunt copiii răsfățați, tinerii cărora le place să lenevească și adulții pur și simplu iresponsabili. Însă, din fericire, acești oameni au fost totuși rari, pentru că, dacă s-ar fi înmulțit numărul lor, orice societate s-ar fi destrămat foarte repede.

Deci, concluzia este una singură: vei fi un om cu inițiativă, capabil să se cunoască pe sine sau vei alege delăsarea și te vei înstrăina și de tine însuți, și de ceilalți?