Dojana şi mila Sfântului Ilie peste noi

Am proslăvit zilele trecute pe unul dintre cei mai cunoscuţi sfinţi, singurul dintre cei 16 profeţi ai Vechiului Legământ căruia Biserica i-a rezervat o cinstire deosebită, marcată în calendar cu roşu. Sunt profeţi care au scris despre anumite aspecte din viaţa Mântuitorului Hristos, însă doar Ilie are acest privilegiu, deşi el nu a consemnat nimic în scris. Viaţa sa cu totul specială - o prefigurare a vieţii Mântuitorului - i-a făcut pe Sfinţii Părinţi alcătuitori ai rânduielilor noastre ortodoxe să-i consacre o zi de pomenire. Ştim, din dumnezeieştile scripturi, că Proorocul Ilie nu a fost muşcat de fiorul morţii, ci, înălţat cu trupul la Cer, aşteaptă, într-o atemporală şi tainică existenţă, să coboare printre noi, spre a-şi împlini misiunea de „al doilea mergător înainte al venirii lui Hristos“, după cum mărturiseşte troparul sărbătorii. Nu avem o explicaţie concretă a alegerii cinstirii zilei sale în toiul verii. Poate, ştiind puterea mijlocirii sfântului la tronul lui Dumnezeu pentru ajutor în vreme de secetă, Părinţii de odinioară i-au rânduit slujba în mijlocul lui iulie tocmai pentru a-l face un aliat la Cerescul Părinte pentru ploi liniştite, aducătoare de belşug. Probabil că tot din pricina acestei nemaiîntâlnite situaţii din calendar, poporul român evlavios a urzit o interesantă poveste despre ziua Sfântului Ilie: „Se zice că Proorocul Ilie Îl tot întreba pe Dumnezeu: «Zi-mi, Doamne, când este ziua mea?», dar Cel Atotputernic îi răspundea: «Mai este Ilie până atunci, mai este...» La câteva zile după 20 iulie, Sfântul Ilie îşi face iarăşi apariţia în fata Domnului, repetându-şi nedumerirea: «Te rog, Doamne, spune-mi şi mie, mai am mult de aşteptat până la ziua mea?». Dumnezeu Se uită la el cu bunăvoinţă, zicându-i: «Apoi, dragul meu, ziua ta tocmai a trecut!».“ Poate că ziua de care vorbeşte legenda să fie chiar ziua în care Ilie, Proorocul, se va întoarce pe pământ. 

 

Dar pentru că am adus vorba de acest eveniment cu totul unic în istoria umanităţii, să amintim de cuvintele Sfintei Scripturi: Ilie şi Enoh vor reveni printre oameni în zilele de dinaintea celei de-A Doua Veniri a Mântuitorului, predicând momentul cutremurător al Judecăţii şi biciuind urzelile lui Antihrist, prin care mulţi vor fi înşelaţi. Statornicilor în credinţă Sfântul Ilie le va da curaj, putere şi necurmată nădejde întru cuvintele Mântuitorului: „Slugă bună, credincioasă, intră întru bucuria Domnului Tău“. 

 

În tot acest răstimp va avea răgaz berechet să ne vorbească tuturor. Vă propun un exerciţiu de imaginaţie: cum ar fi dacă dumnezeiescul Prooroc ar participa la o şedinţă a Parlamentului României, reunit într-o sesiune menită să aprobe o lege contravenind credinţei multiseculare a neamului nostru? Ce le-ar zice? Dar dacă ar fi de faţă când unii, aflaţi în bejenie faţă de valorile sfintei noastre Ortodoxii, ar continua să denunţe ori să calomnieze cu aceeaşi îndârjire Biserica şi pe slujitorii ei? Va aproba pe cârmuitorii noştri lumeşti, care făgăduiesc una, dar fac cu totul altceva? Cu aceeaşi preocupare să ne întrebăm: ce ne-ar spune nouă, slujitorilor sfintelor altare, care nu ne-am ridicat la înalta chemare sacerdotală? Celor ce nu am predicat cu toată fiinţa învăţăturile lui Hristos? Celor care nu s-au îngrijit de turma încredinţată spre păstorire, ce cuvinte le va adresa? Pe călugării şi călugăriţele care şi-au uitat voturile monahale, lăsându-se copleşiţi de felurite ispite, cu ce vorbe îi va întâmpina? Dar profesorii care şi-au neglijat misiunea de a lumina, oare cum îl vor privi pe Sfântul Ilie în ochi? Medicii, asistentele, infirmierele din spitale care şi-au încălcat chemarea sfântă de a sluji vieţii, cum vor fi socotiţi de Omul lui Dumnezeu? Cum îi va privi pe judecătorii care nu au dovedit nepărtinire, osândind oameni nevinovaţi? Celor bogaţi care au uitat ce este mila, îndurarea, compasiunea, ce le va spune? Pe săracii leneşi, pătimaşi, credeţi că-i va felicita? Dar pe copiii care-şi necinstesc părinţii? Mamele ce-şi ucid pruncii, oare vor fi trecute cu vederea? În fine, poporului român, „dreptmăritor creştin“, care, în timp, a odrăslit în Biserica neamului atâtea mlădiţe de sfinţenie, dar care tot mai mult se îndepărtează de Dumnezeu, aruncându-se în mrejele secularizării, ce vorbe tăioase îi va adresa?

 

Până la venirea sa fizică, Sfântul Ilie este printre noi, ne priveşte cu bunătate, dacă împlinim voia Domnului, dar şi cu asprime, cât timp rătăcim de la chemarea cerească. Din icoană, tuturor ne şopteşte aceste lucruri, dojenind, îndreptând pe cei hoinari de la drumul mântuirii, dar, deopotrivă, miluind pe toţi cei care se lasă cârmuiţi în viaţa lor de dorul după Cer.

 

Rămâne doar ca noi să dobândim „urechi de auzit“.