Este cu putință un Rai pământesc?

Raiul primordial, potrivit referatului biblic consemnat în Cartea Facerii, a fost o grădină pământească, dar cu rațiuni și semnificații nu doar pămân­tești; cel puțin așa ține să ne încredințeze Sfântul Nichita Stithatul în lucrarea sa Vederea duhovnicească a Raiului, acolo unde scrie că „Raiul dumnezeiesc a fost zidit în același timp sensibil (supus percepției prin simțuri) și inteligibil (înțeles cu mintea)”. Însă, în urma păcatului strămoșesc și după alungarea protopărinților, Raiul a fost închis (cf. Facerea 3, 17-24). A rămas, desigur, nostalgia după Paradisul pierdut, nu doar în sufletul lui Adam, ci și în adâncul fiecăruia dintre urmașii săi, din orice epocă. Iar această nostalgie a Raiului nu este definitorie doar pentru omul religios, ci pentru toți oamenii, care-și proiectează memoria înnăscută a Raiului primordial în diferite feluri: fie în transcendență, pentru cei religioși, fie pe pământ, într-un soi de societate terestră perfectă, pentru atei.

Absolut nici unul dintre oameni nu poate trăi fără să-și închipuie și fără să-și dorească Raiul, indiferent de modul în care îl concepe și de dimensiunea în care îl așază pe acesta. Extrapolând, putem afirma că și acest dat panuman poate constitui un argument în favoarea valabilității cunoscutei sentințe a lui Tertulian „anima naturaliter christiana”.

Redeschiderea Raiului

Ne aflăm în minunata perioadă pascală în care cele mai frumoase cântări ale Bisericii, cele ale Învierii, sunt repetate necontenit spre bucuria sufletului credincios, care poate gusta astfel ceva din harul negrăit al evenimentului Învierii. În aceste cântări putem auzi, la un moment dat, aceste neobișnuite cuvinte: „Păzind pecețile întregi, Hristoase, ai înviat din mormânt, Cel ce nu ai stricat cheile Fecioarei prin nașterea Ta, și ne-ai deschis nouă ușile Raiului” (Slujba Învierii, cântarea a VI-a, troparul I). Prin urmare, prin Învierea lui Hristos, Raiul a fost iarăși deschis sau este vorba despre o meșteșugită metaforă a imnografului? Nu, ci aceasta este pura realitate. Dacă ar fi fost vorba despre o metaforă, atunci ea ar fi sinonimă, în acest caz, cu un mare fals, chiar dacă unul frumos. Însă, dacă așa stau lucrurile, apare inevitabil întrebarea: unde se află acum Raiul cel deschis și, mai ales, de ce nu îl vedem?

Vederea duhovnicească

Amintim că Nichita Stithatul a precizat faptul că Raiul primordial avea o dublă dimensiune, sensibilă și inteligibilă și, din acest motiv, întrucât suntem chemați să lucrăm „pentru mâncarea ce rămâne spre viaţa veşnică” și „să căutăm mai întâi Împărăția lui Dumnezeu”, se cuvine acum să ne îndreptăm atenția nu spre Raiul sensibil, ci spre cel inteligibil, la care putem ajunge acum doar prin vederea duhovnicească (theoria), așa cum ne învață Sfântul Grigorie Teologul în Cuvântarea la Sfintele Paști: „Închină-te Celui care pentru tine a fost spânzurat pe Cruce; câștigă ceva chiar şi de la răutate; cu moartea cumpără-ți viața; intră în Rai împreună cu Iisus, pentru ca să afli de la ce bunătăți ai căzut. Frumusețile de acolo contemplă-le”. Așadar, Raiul este deschis, dar accesul la el ne este dat numai prin contemplație, prin vederea duhovnicească.

Primejdia hiliasmului

Prin urmare, nu mai trebuie să căutăm vreun Rai pământesc, nici acum, nici la sfârșitul lumii, așa cum susțin cei ce interpretează în manieră hiliastă Cartea Apocalipsei și susțin că Hristos va întemeia împreună cu cei aleși o fericită împărăție de o mie de ani pe pământ. De asemenea, Raiul nu trebuie nici să-l inventăm și nici să-l instituim noi, oamenii, deși ne dorim cu mare ardoare să trăim într-un paradis terestru. Aceasta întrucât orice sistem social sau politic care promite o viitoare comunitate-societate a bunăstării și fericirii pământești este pătruns de aceiași viruși ai hiliasmului, care, trebuie subliniat, nu este nimic altceva decât o erezie cu caracter eshatologic, întrucât confundă Împărăția lui Dumnezeu cu o împărăție pământească. Însă, erezia nu constituie doar o învățătură greșită, ci și o amăgire a sufletului, o deturnare a căutărilor sale după un Paradis real spre falsele paradisuri artificiale, și chiar ficționale. 

Prorocia Evangheliei

Dar poate că se va naște o altă nedumerire: „Cum, nici măcar creștinii nu pot întemeia o împărăție fericită pe pământ?” Răspunsul este simplu: Nu! Orice altă viziune este cel puțin una naivă. Împărăția binelui și a fericirii pentru creștini va fi doar dincolo, în ceruri. De altfel, din acest motiv a și fost numită de Mântuitorul: Împărăția cerurilor! În ceea ce privește viața pământească, dimpotrivă, Hristos ne-a prevenit profetic: „Iată Eu vă trimit pe voi ca pe nişte oi în mijlocul lupilor” (Matei 10, 26). Dar a grăit și foarte explicit: „În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniți. Eu am biruit lumea” (Ioan 16, 33). La fel și Apostolul Pavel: „Cu adevărat, toți care voiesc să viețuiască cu bună-cinstire în Hristos Iisus vor fi prigoniți” (2 Timotei 3, 12). Iată de ce, pentru creștin lumea prezentă ține, exclusiv, loc de arenă, în care să se exercite, pentru dobândirea celei viitoare. 

Semnificația eshatologică a Raiului

Sfânta Scriptură ne spune că Raiul a fost sădit de Dumnezeu după facerea lumii și a omului, adică după cele șapte zile ale Genezei. Nu în mod întâmplător în această ordine a lucrurilor se ascunde o înțelepciune dumnezeiască, spune Sfântul Simeon Noul Teolog, și iată pentru ce: „Raiul l-a sădit după acestea, ca pe unul ce avea să însemne veacul viitor”. Iar părintele Dumitru Stăniloae, comentând acest pasaj (n. 252, la Filocalia, vol. 6), ne lămurește pe deplin: „Raiul are deci şi o semnificație eshatologică. Ε pus chiar în început sfârșitul desăvârșit şi veșnic. Dacă lumea a fost făcută înainte de om, Raiul a fost făcut după om, ca țintă spre care trebuia să înainteze omul şi prin efortul lui. Adică Raiul de la început trebuia să fie dezvoltat prin om într-un Rai şi mai desăvârșit!” Însă acest Rai mai desăvârșit nu a putut fi izbândit de om. De aceea a venit Hristos în lume, ca să ne deschidă ușa acestuia și să ne invite să intrăm: „Veniţi, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți Împărăția cea gătită vouă de la întemeierea lumii” (Matei 25, 34), dar care se află nu pe pământ, ci în ceruri.