Celebrând, cu recunoștință, Patriarhatul și Patriarhul

100 de ani sunt cuprinzători multor persoane, evenimente, trăiri, expe­riențe și istorii, daruri ale lui Dumnezeu pentru poporul român. Exis­ten­ța fiecăruia dintre noi, desfășurarea unor evenimente, împlinirea dezideratelor istorice sau ce­lebrarea momentelor semnificative nu se puteau împlini de-a lungul Centenarului (1925-2025) dacă Dumnezeu nu ar fi binevoit, din nemărginita Sa iubire.

Hristos Domnul este Iubire și Dăruire, iar cei către care se manifestă iubirea cerească trebuie să fie iubitori, jertfitori și recunoscători. Să-L iubim pe Dumnezeu, să ne dăruim cu iubire celorlalți și să fim recunoscători pentru iubirea primită!

Sărbătoarea Centenarului Patriarhiei Române din data de 4 februarie 2025, eveniment cu rever­berații istorice deosebite, se poate interpreta simbolic drept o declarație de recunoștință pentru iubirea lui Dumnezeu revărsată asupra Bisericii Ortodoxe Române.

Emoționant și inedit, Centenarul a adus revărsare de har, sentimente ziditoare de credință, trăiri tainice, rememorare, bucurie, unitate, continuitate.

Solemnitatea evenimentului nu poate fi uitată prea ușor!

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, unit în rugă sub cupola Catedralei Patriarhale, a săvârșit Sfânta Liturghie, ca expresie a mulțu­mirii iubirii lui Dumnezeu prin slujire, împăr­tășire, comuniune. S-au înnoit în chip tainic rugăciunile înălțate în cei 100 de ani în Catedrala Patriarhală de către patriarhi, arhierei, cler și credincioși.

La final, prin citirea Tomosului Sinodal pentru proclamarea celor 16 sfinți români s-a statornicit să fie numărați între sfinții Bisericii și să fie pomeniți cu cântări de laudă în zilele lor de prăznuire, urmând ca aceștia să fie înscriși în Sinaxar, în cărțile de cult, precum și în calendarul Bisericii Ortodoxe Române.

Iubindu-ne, Dumnezeu a oferit 16 noi sfinți rugători în cer pentru poporul român, viețile fiecăruia dintre acești bineplăcuți ai lui Dumnezeu fiind o dăruire de sine pentru Hristos, ofrande devenite sfinte prin viețuirea curată, sinceră, sfințită prin iubirea de la Hristos Domnul.

Apogeul de trăire celestă a fost prezentarea icoanelor celor 16 sfinți canonizați.

Fiecare tropar psalmodiat descria un nou început de viață sfântă. Sintetizator, cântul închinat fiecărui sfânt nou canonizat reprezenta fundalul armonios auditiv din momentul prezentării celor 16 chipuri zugrăvite, devenite icoane, ferestre către cer.

Din Sfântul Altar, fiecare icoană era dusă pentru închinare Părintelui Patriarh Daniel, simbolizând probabil, prin gestul evlavios, cinstirea întregului Sfânt Sinod pentru viața fiecărui sfânt în parte. În ceremonia desfășurată, greu îți era să-ți desprinzi ochii de la icoanele care prezentau viața petrecută în sfințenie, iar gândul se transforma numaidecât în rugăciune.

Apoi, purtătorii de icoane au mers în pas cadențat printre participanții la Sfânta Liturghie din Catedrala Patriarhală. Sfinții veniseră din Sfântul Altar printre credincioși, asemenea Apostolilor trimiși odinioară de Mântuitorul Hristos să propovăduiască iubirea până la marginile pământului.

O lumină cerească inunda sufletele tuturor, cei 16 sfinți canonizați au adus o bucurie nepământeană în inimile celor care se rugau către ei cu evlavie, făcând fiecare clipă a momentului o înviere a iubirii dumnezeiești. Centenarul Patriarhiei Române (1925-2025) a fost celebrat cu iubire, dăruire și recunoștință!

Fiecare Biserică, popor sau comunitate au zile însemnate, sfinte, momente de cinstire ale unor fapte deosebite sau chipuri strălucitoare, prin care virtuțile neamului și comuniunea în bucurie sunt evidențiate. Expresia recunoștinței nu se îngrădește doar în contextul aniversării, ci ea este doar remarcată cu un astfel de prilej, întrucât mulțumirea este constanta prin care fiecare dintre noi urmăm cuvintele Apostolului neamurilor: Daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi (1 Tesaloniceni 5, 18).

Aniversarea celor 35 de ani de arhierie a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel din Duminica Ortodoxiei a anului 2025 reprezintă momentul din Anul Centenar în care sărbătorim, cu recunoștință, Patriarhul.

Vicisitudinile din trecute vremuri, aidoma ca și acum, au întrezărit piatra cea neclintită, brațul cel tare pe care să te sprijini atunci când obosești, te poticnești, ori ai căzut și ești în necaz. Biserica Ortodoxă Română s-a dovedit singurul refugiu salvator pentru cei în nevoi, în timp ce nisipurile înșelătoare ademenesc tot mai multe suflete…

Biserica Ortodoxă Română este în spectrul contemporan reazem și salvare, întrucât reprezintă manifestarea iubirii dumnezeiești către poporul binecredincios.

Așa cum am menționat, regăsindu-ne ființe euharistice și cordiale, se cuvine ca la momentul festiv al celor 35 de ani de arhierie celebrați de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în Anul Centenar al Patriarhiei Române, gândurile luminoase și sentimentele filiale să se îndrepte către cel dintâi părinte al Bisericii românești, întrucât, atunci când se celebrează instituția, se cinstește mai cu seamă Arhipăstorul călăuzitor.

Mulțumirea este închinată lui Dumnezeu, întrucât din iubirea Sa milostivă a pus povățuitor fiecărui neam, căci fost-a om trimis de la Dumnezeu, conștientizând că Preafericirea Sa este darul lui Dumnezeu pentru Biserică și societatea românească, dăruindu-se celorlalți mai mult decât sieși, fiind păstor de suflete și părinte, în sensul cel mai cuprinzător al termenilor.

Nu dintr-o falsă smerenie, ci dintr-o prudență cuviincioasă, gândind că a fi un exeget al unei personalități bisericești contemporane necesită multă experiență și știință, dar și din considerentul de a nu omite aspecte importante ale biografiei Preafericirii Sale, voi reda în cele ce urmează unele cuvinte evocatoare, prin care Omul centenarului a fost descris cu asupră de măsură.

Sanctitatea Sa, Bartolomeu I, Patriarhul Constantinopolei, într-un cuvânt de felicitare, adresa Părintelui Patriarh Daniel următoarele: Călcând pe urmele înaintașilor Preafericirii Voastre, fericiții întru pomenire patriarhi ai României, V-ați făcut mărturisitor al renașterii bisericești și spirituale. Cu bucurie vedem progresul Preasfintei Biserici din România în toate domeniile, material și spiritual, realizat în această perioadă. Acest progres se concretizează în restaurarea și ridicarea sfintelor biserici și mănăstiri, în forma­rea duhovnicească și teologică a clerului și poporului, în hirotonia unui număr mare de clerici tineri, activi și evla­vi­oși, în efortul editorial însemnat și atâtea alte lu­crări bineplăcute lui Dumnezeu. Tot așa elogiem grija permanentă și tot mai insistentă a Bisericii Ro­mâne pentru refacerea monahismului ortodox, pentru angajarea personalului necesar și popularea fru­moaselor mănăstiri istorice din patria Preaferi­cirii Voastre, pentru întărirea spiritului chinovial și cinstirea marilor părinți duhovnicești și a marilor per­sonalități pe care acesta se sprijină ca pe niște stâlpi. La picioarele acestor părinți ați ucenicit și Preafericirea Voastră, unul dintre ei fiind Părintele Cleopa, cel iubitor de Dumnezeu și de Hristos iubit.

În Duminica Ortodoxiei, cu prilejul celebrării liturgice a celor 35 de ani de arhierie, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, a sintetizat în cuvinte luminoase activitatea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, între care a remarcat următoarele: Îndeobște, la aniversările obișnuite ale Patriarhului României, sunt evidențiate realizările administrative, economice, edilitare, social-filantropice, editoriale, edu­cative, artistice, instituționale etc. În toate aceste realizări, toată lumea, și cea dinlăuntrul, și cea din afara Bisericii, recunoaște rolul funda­men­tal al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care mereu și mereu inițiază proiecte și activități, pe care mai apoi le urmărește pentru aducerea la în­deplinire, le supraveghează părintește și le susține în lucrarea lor. Dar toate aceste realizări sunt doar mijloace prin care Întâistătătorul Bise­ricii noastre se străduiește zi și noapte - și expresia aceasta nu este o metaforă - să împlinească în modul cel mai înalt cu putință exigențele întreitei slujiri arhierești: responsabilitatea învățătorească, slujirea sfințitoare și îndrumarea sau conducerea credincio­șilor pe calea mântuirii.

Referindu-se la numele primit la momentul tunderii în monahism, avându-l naș de călugărie pe Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria, precum și la pastorația întreprinsă, Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, a evocat personalitatea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel prin frumoasele cuvinte: Profetul Daniel, al cărui nume înseamnă „Dumnezeu este judecătorul meu“, a strălucit prin multe daruri, dar în chip special prin darul înțelep­ciunii, al echilibrului, al dreptății, al cinstirii și al mărturisirii lui Dumnezeu, chiar și în robie. Asemenea ocrotitorului său spiritual, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a fost înzestrat de Dumnezeu cu darul înțelepciunii, al echilibrului, al deslușirii „semnelor timpurilor“, al dreptății, al mărturisirii lui Dumnezeu și al unirii poporului chiar și în „robia babilonică“ a societății contemporane, secularizată și adeseori potrivnică lui Dumnezeu. De aceea, toate eforturile pastorației Preafericirii Sale sunt mărturii profunde ale preocupării constante și jertfelnice a unui păstor de suflete confruntat adeseori cu umbrele și vidul incapacității spirituale, cu întunericul crizei morale a unei societăți debusolate. Sunt încercări de a aprinde în inimile și sufletele credincioșilor luminile existen­țiale, vindecătoare și mântuitoare ale credinței în Hristos Dumnezeul nostru, ale iubirii smerite și milostive față de toți oamenii. Forța interioară a unui adevărat păstor de suflete, precum și tăria imprimată de un asemenea părinte duhovnicesc Bisericii pe care o conduce, de a-și susține în plan spiritual, moral și adeseori în plan social credincioșii, puterea aceasta interioară nu se vădește atât în perioadele de liniște, de armonie, ci în vremuri de cumpănă, de restriște, când se acutizează neliniști, crize și conflicte sociale, când lupta dintre bine și rău se manifestă nu doar în planul conceptelor teologice, filosofice, ci devine evidentă și în viața de zi cu zi a oamenilor.

Dintre multitudinea cuvintelor elogioase adresate Preafericitului Părinte Patriarh Daniel de către Preasfințitul Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, sintetizatoare, edificatoare și pline de sens sunt cele care evidențiază darurile primite de la Dumnezeu de către cel de-al șaselea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române: Darurile Preasfântului Duh, revărsate peste Preafericirea Sa, au rodit bogat în toți acești ani, dăruind poporului român un strălucit teolog, un tradiționalist dinamic, un ierarh vizionar. Teolog al profunzimilor, exprimate de multe ori într-un limbaj accesibil, cu predici deodată mistice, dar și misionare, un om al vremurilor sale, care a rămas în tot acest timp discret, iubind mai mult decât orice Biserica, către care Dumnezeu a hotărât să-i fie Întâistătător. Preafericirea Sa Îl prezintă pe Hristos lumii și Îl reprezintă în toată lucrarea sacerdotală. Multele sale preocupări în ogorul Bisericii, atât în Moldova, cât și la București, ni-l arată ca un următor al Sfinților Părinți, față de care a arătat fidelitate, pentru învățătura Bisericii Ortodoxe, pe care a prezentat-o tuturor, în lumea cea mare și în țară, vorbindu-le cu multă inspirație despre frumusețea netrecătoare a Ortodoxiei. Dinamismul lucrării sale pastoral-misionare, actualitatea mesajului transmis într-o lume secularizată izvorăsc din iubirea de sfinți, strădaniile uceniciei la Părinții cuvioși ai pustiei, ai monahismului românesc, care l-au îndrumat să fie un ierarh misionar, un Părinte bun și un om ales, după cum arareori se poate întâlni în lumea aceasta.

Evenimentele festive aduc cu sine gândurile de apreciere, urări de bine și doriri luminoase. Toate acestea reprezintă o rugăciune de mulțumire către Mântuitorul Hristos, Cel care din iubire a îngăduit să fim contemporani cu evenimente mărețe, pline de bucurii duhovnicești, celebrând, cu recunoștință, Patriarhatul și Patriarhul!