Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Opinii Repere și idei File de istorie şi conștiință a identității naţionale

File de istorie şi conștiință a identității naţionale

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei

De-a lungul istoriei zbuciumate a neamu­lui nostru românesc, aflat aici, „în calea tuturor răutăților”, s-au remarcat mulți fii de preoți vrednici, devotați Bisericii, nu doar prin Taina Hirotoniei, pe care au primit-o unii, ci și prin felurite alte daruri pe care le-au înmulțit.

Între paginile scrise de fiii preoților iubitori ai Bisericii și neamului, multe sunt cutremurătoare, fiind suficient să amintesc despre autorul celebrelor cuvinte Tatăl meu, preotul care s-a urcat la cer (Virgil Gheorghiu).

Plecat departe de ținutul în care a văzut lumina zilei, în exil, de unde nu s-a mai întors, acest fiu de preot a vorbit în admirabile cuvinte despre slujirea pilduitoare a tatălui său, dar și despre ce simțeau copiii acestuia, care se considerau fiii părintelui alături de ceilalți locuitori ai satului lor.

Un alt fiu de preot bine cunoscut este Ciprian Porumbescu. Însă câți alți fii celebri nu ar mai putea fi pomeniți? Academicieni, scriitori, muzicieni, pictori, dar și mulți preoți adevărați, care au trăit în mod plenar cuvintele Evangheliei.

Educația pe care a primit-o Ciprian Porumbescu în casa preotului Iraclie Porumbescu, paroh la Stup­ca, din Bucovina înstrăinată atunci, a fost aproape filocalică. Dragostea lui pentru Dumnezeu, vibrația duhovnicească înaltă, trăirile și calitățile sale sufletești cultivate în sânul familiei, dorința de a-i aduna pe tineri, conștiința că ar putea fi de folos altora, toate acestea au arătat cât de mult contează ca lumina să nu fie ascunsă sub obroc, ci pusă în sfeșnic, ca să lumineze tuturor celor din casă (Mt. 5, 15).

Ciprian Porumbescu a fost unul dintre cei care au iubit Biserica Neamului în general, și în mod particular Mănăstirea Putna, unde a fost organizator, în urmă cu 150 de ani, al serbării din cunoscuta ctitorie ștefaniană. Alături de el, multe nume cunoscute! Nu au fost numai la Putna prezenți! Eminescu a poposit și la Mănăstirea Neamț, Coșula, Văratec și în atâtea alte locuri. Alături de Creangă, au fost oaspeții Mănăstirii Golia din Iași, dar totuși, la Putna, s-a realizat ceva cu totul deosebit, special. Mănăstirea, mai ales în perioada dominației habsburgice, a fost o cetate spre care au privit bucovinenii și toți cei care au fost înstrăinați vremelnic de trupul țării lor, fiind cinstită ca un altar al conștiinței de neam românesc.

O mână de tineri studioși, iubitori ai istoriei na­țio­nale, valoroși și vizionari, au hotărât să pregă­teas­că serbările de la Putna. Aflându-se călători în lumea cea mare, studiind la Viena sau în alte locuri, au înțeles cât de mult înseamnă istoria neamului românesc, au prețuit-o și i-au închinat tinerețile.

Adeseori, guvernul austriac, prin oamenii din teritoriu, puneau piedici manifestărilor naționale, de suflet românesc.

Cu toată împotrivirea stăpânirii străine, tinerii nu și-au pierdut curajul. Comitetul de la Viena a adresat numeroase apeluri Junimii Române, sfătuindu-i să înființeze comitete locale, să vorbească despre istoria și identitatea românească.

Între cei care mult s-au străduit au fost Eminescu, Slavici, Teclu, Vasile Bumbac şi Teodor V. Ştefaneli. Amintim de asemenea pe Ştefan C. Mihăilescu, G. Dem Teodorescu și Ioan A. Brătescu din București, precum şi pe Vasile Chiru din Iaşi. S-au adăugat cei din neamul Porumbeștilor, mai ales preotul Ira­clie și fiul său, Ciprian, împreună cu un vestit taraf din Suceava, condus de Alexandru Vindireu. Toți se îndreptau către Putna și spuneau că doresc să facă jurământ de credință și de luptă față de Măria Sa, Domnul Ștefan. Erau alături de ei starețul Mănăstirii Putna, Arcadie Ciupercovici, Samoil Murariu, curajosul patriot care l-a înfruntat chiar și pe Eugenie Hacman (1835-1873), pentru atitudinea sa descurajatoare față de manifestările naționale. Autoritățile vieneze nu priveau cu bună­voință o astfel de serbare, iar guvernatorul Myrbach lăsa să se înțeleagă că la Putna nu vor avea loc mani­festații de amploare.

S-a primit și răspunsul scris al Guvernului de la Viena, specificând că românii de oriunde nu vor fi opriți să vină la Putna, dar guvernatorul din Bucovina era atenționat să nu permită manifestațiuni naționale. Erau obligați cei care ceruseră aprobări să-și ia răspunderea să nu supere cumva autoritățile politice.

Pe Valea Putnei era o forfotă nemaiîntâlnită, răsunau pădurile de cântece și lovituri de secure. Erau prezenți bătrâni și tineri, veniți de departe, din Banat, Ardeal, Moldova, de la București sau alte locuri ale pământului românesc. Prezența lui Eminescu la Putna a fost una de mare ținută. Cuvinte înveșnicite, închinate de marele poet țării sale, precum Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie, țara mea de glorii, țara mea de dor…, erau murmurate de buzele celor prezenți.

Întâlnirea dintre Mihai Eminescu și Ciprian Porumbescu a fost copleșită de emoție. Ciprian mărturisise tatălui său, preotul Iraclie: Tătuță, ghicește cu cine am dat astăzi mâna! L-am cunoscut pe Eminescu, poetul. Aiasta am vrut să-ți spun... Părintele Iraclie Porumbescu se afla și el între cei care au organizat întâlnirea de la Putna.

Într-una dintre chiliile mănăstirii, unde se găsea instalat comitetul, lucrau împreună cu egumenul Arcadie personalități precum Slavici, Kogălniceanu, Cerchez, Filaret Scriban, colonelul Boteanu, prefectul de Rădăuți, Oreste Renney, Ion Zbiera, profesor și custode al Bibliotecii Bucovinei, ucenic al lui Aron Pumnul, care reprezenta Academia Româ­nă, și mulți alții.

Eminescu fusese desemnat secretar al comitetului, iar graiul lui Zbiera trezea în inima poetului nepereche amintirea profesorului său iubit, Aron Pumnul. Când Eminescu a grăit, toți au fost impresionați de frumusețea cuvintelor, iar preotul Iraclie de la Stupca se bucura să-l vadă pentru întâia oară pe fiul căminarului de la Ipotești. Știau unii despre alții, știrile ajungeau pe felurite căi către iubitorii de neam. Unii pe alții se împlineau și completau, era atunci o atmosferă specifică creștinilor din veacurile de început.

Serbarea, cu entuziasm de nedescris, a început în seara de 14 august. Lângă poarta mănăstirii flu­turau două stindarde mari de mătase. 21 de salve au fost trase de pe culmile dealurilor și îm­preună cu clopotele mănăstirii se anunța începerea sărbătorii. A doua zi de dimineață, trei rânduri de salve s-au auzit în împărăția Putnei. Slujba, alo­cu­țiunile, îngenuncherea la mormântul Voievodului, unde lespedea și arcadele erau împodobite cu candele și făclii, străjuite de o gardă de onoare formată din patru studenți îmbrăcați în costume naționale, care reprezentau cele patru provincii românești, au arătat frumusețea sufletului românesc și trăirile înalte ale iubitorilor de țară.

Răspunsurile la slujbă au fost date de corul bise­ricii din Stupca, dirijat de Ciprian Porumbescu.

Tânărul Xenopol, venit special de la Berlin, a vor­bit studenților și credincioșilor prezenți, apoi s-a intonat imnul studenților pe versurile lui Alecsandri, ascultat de cei prezenți cu lacrimi în ochi. O urnă mare de argint a fost așezată la căpătâiul Sfântului Voievod. Zeci de flamuri s-au înclinat către mormântul Domnitorului, iar după slujbă, 40 de salve au cutremurat văile. Clopotele aproape că nu au tăcut în acele zile. Vestitul colonel Boteanu a îmbrățișat stindardul lui Ștefan și, îngenunchind, a depus sabia pe mormânt, sărutând lespedea de marmură așezată deasupra criptei.

Grigorie Vindireu, neîntrecutul cântăreț, și taraful lui au fost alături de popor, în hora care s-a încins după slujbă, cântând parcă Daciei întregi, după cum mărturisea tânărul Ciprian Porumbescu tatălui său.

Ar fi vrut acești tineri să țină la Putna un Congres al studenților, să se asemene cu ce fusese altădată la Blaj, pe Câmpia Libertății, dar, amenințați cu închisoarea și surghiunul, au fost siliți să renunțe la o parte din proiectul pe care l-au avut întru început.

Spuneau atunci și altădată: lanțul care ne pleacă grumazul e puternic, dar odată el tot va fi sfărâmat în țăndări… Viitor de aur țara noastră are…

Ciprian Porumbescu și Eminescu au dialogat îndelung. Au mărturisit: nu avem destulă conștiință, suntem dezbinați și nimeni nu e în stare să ne adune, suntem în întuneric și nimeni nu ne luminează, noi avem datoria de a lumina poporul, de a-i forma unitatea spirituală și culturală.

Se auzea buciumul ca pe vremea lui Ștefan, sau vreun ecou de veacuri, în umbra codrilor, se trezise la viață... Vestesc Pârcălabii că oștile sunt gata, exclama Ciprian Porumbescu, Îl cheamă pe Ștefan, voievodul Moldovei…

La împlinirea a 150 de ani de la prima serbare a românilor de pretutindeni, trebuie să afirmăm că ce s-a întâmplat la Putna în 1871 era, de fapt, o permanentă manifestare a conștiinței de neam, a iubirii față de pământul strămoșesc, a nădejdii că lanțurile stăpânirii străine se vor desface, iar într-o zi, românii vor fi din nou stăpâni în țara lor. Ce a înfăptuit din punct de vedere cultural Mănăstirea Putna în acest an, dar și cu alte prilejuri, este demn de întreaga admirație. Continuitatea unui ideal este preocuparea tuturor celor care iubesc istoria Bisericii și a Neamului Românesc.

Exemplul Mănăstirii Putna este de apreciat, mai ales în ultimii ani, prin editarea diverselor lucrări, organizarea de simpozioane, congrese şi întâlniri, dialogul mănăstirii cu mulți intelectuali, preocupări care arată cât de importantă este mănăstirea acum, precum odinioară.

Dacă la 1871, pentru a călători spre Putna, românii din celelalte provincii aveau nevoie de pașaport, acum Mănăstirea Putna are porțile des­chise pentru toți cei care vor să înveţe din filele istoriei și constituie un exemplu nu doar pentru celelalte mănăstiri, ci pentru întreaga țară și lumea ortodoxă.

De altfel, dragostea pentru istorie și cultură, neuitarea evenimentelor și a personalităților care au consolidat conștiința identității de credință și de neam constituie de fapt o dovadă a dragostei pentru Domnul istoriei, precum și un semn al recunoștinței față de marii noștri înaintași.

Program „Serbarea de la Putna - 150. Continuitatea unui ideal”

 

Citeşte mai multe despre:   Manastirea Putna  -   Mihai Eminescu  -   Iraclie Porumbescu  -   Ciprian Porumbescu  -   Serbarea de la Putna - 150