Istorie și interpretare în textul biblic nou-testamentar

Spre deosebire de specificitatea semantică a expresiei lingvistice din Vechiul Testament, particularitatea interpretativă a Noului Testament este aproape integral tributară limbii grecești. Sub acest aspect cercetătorii lingviști au elaborat mai multe teorii, în dorința de a arăta și surprinde caracterul particular al limbii biblice nou-testamentare.

În primă instanță, s-a crezut despre prima formă de scriere a NT că ar fi avut un caracter vulgar, folosit îndeosebi spre folosul oamenilor de rând. Și cu toate astea, „greaca NT este ceva cu totul aparte”. În virtutea unei note de particularitate, s-a constatat străbaterea firească a două influențe lingvistice, materializate în construirea noului dialect biblic: influența directă a Septuagintei și asimilarea mesajului evanghelic. Pentru această necesitate este folosită versiunea grecească koine (comună sau uzuală), populară mai cu seamă în perioada 300 î.Hr. - 330 d.Hr. Elementele lingvistice și gramaticale au fost identificate în următorii itemi structurali: 1. creșterea uzului de prepoziții, în detrimentul cazurilor singulare, pentru a evidenția legătura dintre cuvinte; 2. folosirea scăzută a modului optativ (numai 68 de ocurențe în întregul NT); 3. creșterea formulărilor prescurtate, construcții formulate prin sentințe simple; 4. folosirea cu precădere a formelor adjectivale pozitive și comparative pentru exprimarea ideilor superlative (cf. Benjamin L. Merkle, Exegetical Gems from Biblical Greek. A Refreshing Guide to Grammar and Interpretation, Baker Academic, Grand Rips, Michigan, 2019, p. 2-3).

Ca particularitate, folosirea dialectului grecesc în exprimarea textului sacru al Noului Testament a ajutat foarte mult la înțelegerea numeroaselor pasaje asimilate de traducerile ulterioare în forma literară. Avem, de pildă, textul de la Matei 18, 8: „Iar dacă mâna ta sau piciorul tău te sminteşte, taie-l şi aruncă-l de la tine, că este bine pentru tine să intri în viaţă ciung sau şchiop, decât, având amândouă mâinile sau amândouă picioarele, să fii aruncat în focul cel veşnic”. Traducerile moderne au intuit corect forma literală a textului koine, de vreme ce în varianta ori­ginală adjectivul „kalon” se traduce ad-litteram prin „frumos”. Cu alte cuvinte, „este mai bine” a dobândi viața veșnică fără unul dintre mădularele care te smintesc, decât „să fii aruncat în întreg/integru în focul cel veșnic”. Din punct de vedere gramatical, transformarea vine prin folosirea unui „adjectiv pozitiv la o formă comparativă (sau superlativă), fiind totodată foarte uzual ca un comparativ să se folosească la superlativ”. Această transformare structurală a frazei, pornind de la forma gramaticală, se întâmplă de pildă prin folosirea contextuală a adjectivului, atunci când înțelesul său original se traduce într-o formă diferită. Avem de asemenea ca exemplu textul de la Matei 22, 38: „Aceasta este marea şi întâia poruncă”. În traducere literală avem bineînțeles o traducere firească a adjectivului megaly, însă contextual este asimilată cu superlativul „marea” sau „cea mai mare”. Un alt exemplu găsim și în textul de la 1 Corinteni 13, 13, unde Sfântul Apostol Pavel evidențiază triada virtuților teologice: credința, nădejdea și dragostea, „cea mai mare” dintre ele fiind dragostea. În originalul grecesc apare adjectivul megaly, traducerea oferind o variantă prin superlativ: „cea mai mare”. „Un singur amănunt ar mai trebui adăugat aici. Era firesc pentru un adjectiv pozitiv să fie asimilat în forma comparativă sau superlativă, și pentru un adjectiv în formă comparativă să fie asimilat la superlativ. Pe de altă parte, nu este ceva obișnuit ca un adjectiv comparativ să se traducă printr-o formă pozitivă sau pentru un adjectiv la superlativ să se traducă printr-o formă pozitivă sau comparativă” (Benjamin L. Merkle, Exegetical Gems from Biblical Greek, p. 4).

În consistența valențelor sale intepretative, dialectul koine însumează o valoroasă expozițiune interculturală, contextualizată în baza relațiilor sociale dintre greci și iudei. Vreme de aproape șase secole, greaca biblică (koine sau „dialectul popular”) a fost limba comună pentru întregul spațiu mediteranean. Evidența acestor confluențe rămâne la fel de fermă și neîndoielnică precum „profunda influ­ență a modului de viață iudaic din perioada lui Alexandru cel Mare, perioadă numită elenistă (cca 336-31 î.Hr.) și în perioada bizantină (aproximativ sec. VI-VII d.Hr.). în tot acest timp, numeroși iudei au adoptat obiceiurile grecești, trăind în cetățile grecești și fiind asimilați modului de viață grecesc. Cu mult timp înainte de Nașterea Domnului, în timpul celui de al treilea secol, printre marile realizări culturale ale înțelepților din Alexandria s-a numărat și traducerea Vechiului Testament în Septuaginta grecească. Tocmai această traducere grecească a generat baza celor mai multe citate din Scriptura Vechiului Testament, evidențiate în cărțile Noului Testament“. Trebuie, prin urmare, să amintim faptul că „Noul Testament a fost scris pentru prima oară în greacă (în unele părți sprijinindu-se și pe sursele aramaice); numeroase epistole au fost de asemenea adresate creștinilor vorbitori de limbă greacă. Sfântul Apostol Pavel era un bun cunoscător al literaturii, filosofiei și culturii grecești. Mulți dintre cercetători încearcă să-l îndatoreze scrierilor lui Platon și altor filosofi greci. El chiar a reușit să-i citeze pe unii dintre dramaturgii acelor veacuri” (Nancy M. Tischler, All Things in the Bible. An Enciclopedia of the Biblical World, vol. 1, A-L, Greenwood Press, London, 2006, p. 267).