Limba păsărilor

Homo homini lupus! Este un dicton ce a adunat mii de ani, însă, în ciuda vechimii sale, se potriveşte atât de bine puberului secol în care trăim. Marca societăţii contemporane pare să fie partea, celula, individul separat de întreg. Sfidând teoria gestaltului în care suma părţilor este mai mult decât întregul, individul aşezat lângă individ nu formează un întreg. Rezultă o masă, o societate alienată, o populaţie cel mult, însă nu o comunitate. Sensul de comunitate s-a alterat demult, nemailăsând loc decât pentru indiferenţă şi nepăsare.

Un astfel de tablou, dramatic, îl constituie, spre exemplu, Bucureştiul. Nicăieri nu ai senzaţia lipsei tale de însemnătate ca în marile oraşe. Bucureştiul prezintă o voluptate imensă în a înfuleca energia, pasiunea şi dramul de linişte al celor ce-i calcă pragul. Că mergi cu maşina sau cu autobuzul, cu tramvaiul sau cu metroul, la tot pasul simţi însingurarea omului care renunţă să-şi caute rostul altundeva decât în imediat.

Amestecarea limbilor în momentul cunoscut sub numele de Turn Babel pare să cunoască apogeul în zilele noastre. Dacă amestecarea limbilor în trecut a dus la apariţia idiomurilor care au fost cele pe baza cărora s-au format popoarele, noi trăim o desăvârşire a acestui amestec: indivizii aceluiaşi popor, deşi vorbesc aceeaşi limbă, nu pricep nimic din ce-şi spun unul altuia.

Pornind de la istoria amestecării limbilor, Andrei Pleşu, în cartea sa "Limba păsărilor", analizează modalităţile în care limba originară, numită a păsărilor, este căutată de om, în mod conştient sau, cel mai adesea, inconştient. Exemple de irumperi ale acestei limbi sunt alese din cadrul filosofiei (Platon), psihologiei (Carl Gustav Jung), picturii (Francesco Guardi), pedagogiei sub forma particulară a maestrului spiritual (Constantin Noica), dar şi al teologiei şi al idiomurilor credinţei (Nicolai Berdiaev, Emil Cioran, Eugen Ionesco).

Din cadrul filosofiei a fost ales textul dialogului Cratylos al lui Platon, text ce se constituie într-o abordare directă a limbajului. Vorbind despre "numele primitive" ale limbii paradiziace, Platon identifică în "numele derivate", în limbajul nostru, "o interpunere între percepere şi adevăr, ca un geam prăfuit sau o oglindă deformată" (George Steiner). Ceea ce încearcă Platon este redobândirea forţei uitate a Cuvântului, "o forţă care nu doar exprimă lumea, ci o creează" (Andrei Pleşu).

Dar încercări de recuperare sunt şi acelea numite idiomuri simbolice, fiind alese spre exemplificare studiile lui Carl Gustav Jung legate de vis, de limbajul pe care visul îl presupune, de inconştientul colectiv şi de arhetipuri. Jung discută despre "numinosul" visului, de modalitatea în care visul reconstruieşte realitatea, fiind tratat "ca un text într-o limbă necunoscută", de mult uitată.

Însă, spune autorul mai departe, limba păsărilor este prin definiţie o marcă a lumii angelice. Îngerii sunt simultan aproape de Dumnezeu şi aproape de oameni, fiind limbajul lui Dumnezeu. Înălţimea îngerului este "una încurajator accesibilă", omul fiind chemat la o imitatio angeli. Prin îngeri criza intervalului este rezolvată: ei aşază între omul căzut, trăindu-şi "căderea ca îndepărtare", şi Dumnezeu, posibilitatea comunicării. Ei sunt mesagerii lui Dumnezeu către om, şi ai omului către Dumnezeu, trăirea în proximitatea îngerului echivalând cu trăirea în apropierea de Dumnezeu.

Rămâne totuşi întrebarea: vrea omul să regăsească limbajul păsărilor? Vrea el, oare, să regăsească desăvârşirea comunicării în sensul ei etimologic, acela de communio, de împărtăşire, în care fiecare se deschide către colocutorul său? Am înclina, la o sumară analiză, să răspundem că nu. Comunicarea autentică a fost înlocuită de comunicarea virtuală, iar dorinţa de a regăsi limbajul primordial, de a vorbi din nou limba păsărilor, de indiferenţă. Rămâne de văzut ce va decide omul pentru sine: va bolborosi în continuare schizoid, departe de statura la care a fost chemat, vorbind o limbă păsărească neinteligibilă, sau va căuta limba păsărilor, limba iubirii pe care ne-o propune Evanghelia? Va alege să trăiască în apropierea îngerului, sau va alege varianta solipsismului, a autosuficienţei? Aceasta-i întrebarea!