Limbajul bisericesc românesc și problema inteligibilității

Într-un articol din anul 2016, intitulat Despre înnoirea limbajului bisericesc sau despre gâlceava Bisericii cu lumea, avansam ideea inteligibilității drept criteriu pentru înnoirea limbajului bisericesc.

Această problemă pare a fi principalul „obstacol” în acceptarea limbajului bisericesc ca o parte componentă firească a limbii române literare. Practic, cei care susțin înnoirea limbajului bisericesc până la alinierea lui cu limba română standard, fie ea și într-o variantă elevată, educată, culturală, reproșează lipsa de inteligibilitate a formulelor întâlnite în texte sau auzite pe la câte o slujbă la care participă fie sporadic, fie regulat. Față de această problemă sunt multe aspecte care trebuie puse în discuție.

Întâi de toate, în decursul istoriei limbajului bisericesc românesc, vom observa o continuă înnoire de-a lungul veacurilor. Astfel, în ciuda conservării unor fapte de limbă vechi, astăzi nu mai întâlnim în cărțile de cult cuvinte precum „Blagoveștenie”, „Grigorie Bogoslovul”, „clir” sau „fiul curvariu”, ci „Buna Vestire”, „Teologul” sau „Cuvântătorul de Dumnezeu” (cu varianta „de-Dumnezeu-Cuvântătorul”), „cler” și „fiul risipitor”. Se înțelege că unele cuvinte au fost înlocuite dintr-o necesitate dată de presiunea evoluției semantice: în loc de „Sfânta Troiță”, scriem și spunem astăzi „Sfânta Treime”, fiindcă „troiță” a ajuns să desemneze crucea înălțată în curțile bisericilor, în curțile oamenilor sau la răspântii de drumuri. Să ne imaginăm însă ce impact puternic va fi avut în popor trecerea de la „Sfânta Troiță” la „Sfânta Treime” sau, în ce privește formula de început a Sfintei Liturghii, de la „Blagoslovită este Împărăția...” la „Binecuvântată este Împărăția...” Sau ce impact va fi avut trecerea de la inițialele INȚI (cu grafie chirilică) la INRI pe crucile mormintelor (sic!), atunci când și-a făcut apariția cuvântul „rege” în limbajul bisericesc („Iisus Nazarineanul Regele Iudeilor). O apariție destul de nefericită, de altfel, din punct de vedere stilistic, fiindcă rupe o unitate de limbaj deja îndătinată: în majoritatea locurilor din textele liturgice, Îl numim pe Hristos „Împărat”, Îl numim pe Duhul Sfânt „Împărat”, iar „tărâmul” duhovnicesc la care tânjim se cheamă „Împărăția Cerurilor”, a cărei venire o cerem și în Rugăciunea Domnească. Cu privire la aceste modificări operate de-a lungul veacurilor, unele au avut loc din necesitatea firească a devenirii sau a „creșterii” (ca să preiau o expresie pe care încearcă să o promoveze profesorul Adrian Marinescu), o necesitate internă a limbajului bisericesc, atunci când inteligibilitatea ar fi avut de suferit, dar altele au fost, cu siguranță, rodul unei presiuni exterioare, de cele mai multe ori cu vădite accente scolastice.

În al doilea rând, trebuie observat că limbajul bisericesc exprimă atât reflecții teologice înalte, dintre care unele inaccesibile minții, cât și aspecte prozaice din viața oamenilor. În aceste condiții, pretenția inteligibilității limbajului bisericesc este absurdă pentru realitățile teologice foarte adânci, dar este legitimă pentru aspectele prozaice. Este absurd să creadă cineva că pot fi redate într-un mod mai inteligibil decât în prezent expresii precum „sfințească-se numele Tău”, „vie Împărăția Ta”, „Duhul Sfânt, Care de la Tatăl purcede”, „plin e cerul și pământul de slava Ta” (a se remarca lipsa acordului gramatical), fraze precum „La/Întru început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul” sau că poate explica într-un mod inteligibil monoteismul Sfintei Treimi, dualitatea firilor sau a naturilor lui Hristos („Dumnezeu și Om”), învierea din morți sau pururea-fecioria unei Femei care a dat naștere unui Prunc. Aceste realități sunt „mai presus de fire”, „mai presus de minte”.

Pe de altă parte, dacă vorbim despre inteligibilitatea aspectelor prozaice, trebuie făcută o precizare. Pretenția inteligibilității (cu mintea) a fost demontată de Însuși Hristos, atunci când, întrebat fiind de ucenicii Lui, contrariați, de ce le vorbește oamenilor în pilde (în parabole), El răspunde: „Vouă vă este dat să cunoașteți tainele Împărăției lui Dumnezeu, iar celorlalți în pilde, ca, deși văd (tradus adesea prin „văzând”), să nu vadă și, deși aud („auzind”), să nu înțeleagă. [...] Luați seama deci la felul cum ascultați; căci celui ce are i se va adăuga; dar celui ce n-are i se va lua și ceea ce i se pare că are. (Mt. 13; Lc. 8). Așadar, inteligibilitatea trebuie legată de ceea ce părintele profesor Constantin Coman numea „disponibilitatea auditoriului, voința lui, sau mai curând lipsa de disponibilitate și voință”, Același Hristos afirmând despre anumiți contemporani ai Lui că are un cuvânt foarte tranșant și lipsit de echivoc: „Dacă nu ascultă pe Moise și pe Proroci, chiar dacă ar vedea pe cineva înviat din morți și tot nu ar crede...” (Lc. 16, 30-31). Prin urmare, strict la nivel teologic și gnoseologic, a aduce în discuție ches­tiunea inteligibilității, chiar și pentru realitățile prozaice, este lipsit de sens, fiindcă înțelegerea rezidă în disponibilitatea receptorului, nu în felul în care este emis mesajul. La un nivel inferior, al unei gândiri mai strâmte, în termenii pogorământului (pentru slăbiciunea firii omenești) și acceptându-ne condiția de făptură limitată, vom continua să ne punem totuși problema acestei inteligibilități. A doua precizare legată de inteligibilitate aduce cu sine o altă distincție necesară, cu referire la exprimarea realităților prozaice, acelea care pot fi exprimate și în limbajul comun: și anume, trebuie diferențiat între ceea ce este „neinteligibil”, fiindcă este specific, și ceea ce este neinteligibil fără să (mai) fie specific, ba poate duce chiar și la o înțelegere greșită. Din prima categorie fac parte expresii precum: „năstrapă de aur”, „cu osârdie”, „Iubi-Te-voi, Doamne, vârtutea mea”; „a mâneca”. Aici, în mod evident, lipsa inteligibilității poate fi înlăturată prin simpla învățare, așa cum poate fi învățat orice limbaj cu specific, fie că vorbim de sociolecte (limbaje specifice unui grup social), fie că vorbim de jargoane. Pânǎ nu învățăm anumiți termeni medicali sau juridici, e limpede că nu vom putea înțelege nici „păsăreasca” medicului de familie pe care-l frecventăm, nici pe operatorul SMURD atunci când este relatat un accident rutier în jurnalul televizat, nici comunicatul purtătorului de cuvânt al Poliției Române cu privire la comiterea de infracțiuni.