Luna august, înmiresmată de sfințenie moldavă

Ne aflăm la mijlocul celei de-a opta luni a anului calendaristic, 2024, și ultima a anului bisericesc, care, în prima ei jumătate, se arată densă din punct de vedere spiritual, debutând cu două săptămâni de post, care, după spusele Sfântului Simeon al Tesalonicului, nu este rânduit doar pentru sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, ci și pentru cea a Schimbării la Față a Domnului: „postul este pentru amândouă sărbătorile, cea de 6, respectiv 15 august. Prima dintre ele este pricinuitoare de lumină, iar alta, aducătoare de milostivire și solire pentru noi”.

Pentru regiunea Moldovei, prima parte a lui Gustar reprezintă „paș­tele nemțean” după cum, inspirat, afirma Părintele nostru Patriarh Daniel. Un „paște” deoarece praznicul Obrejeniei, denumirea străveche a sărbătorii de pe 6 august, este flancat de două zile în care cinstim niște sfinți foarte îndrăgiți de români: 5 august, pomenirea Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, iar pe 7 august, proslăvirea Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla. Pe 16 și 17 august proslăvim pe cei doi sfinți de la Văratec: Cuviosul Iosif și Gheorghe Pelerinul. La final de august, pe 30, mai serbăm doi sfinți moldoveni: Sfântul Varlaam, Mitropolitul Moldovei, și Sfântul Ierarh Ioan de la Râșca și Secu, Episcopul Romanului. Am amintit de sfinții proslăviți doar în luna lui august, dar după cum bine știm, calendarul Bisericii noastre este înțesat cu sfinți care s-au nevoit în Moldova sau își au obârșiile aici.

Numărul sfinților odrăsliți aici, în pământul Moldovei, continuă să crească, căci recent au fost cano­nizați cei doi mari cuvioși de la Sihăstria: Sfinții Cleopa și Paisie. Din lista celor recent canonizați, care au avut legătură cu Moldova, amintim pe Cuviosul Sofian Boghiu, născut în Moldova de dincolo de Prut, și pe Preotul Mărturisitor Alexandru Baltaga și Cuviosul Mărturisitor Iraclie Flocea; pe Cuviosul Gherasim Iscu, care era și el moldovean, din părțile Bacăului; pe Cuviosul Visarion Toia, din aceeași listă, tot băcăuan la origine; pe Cuviosul Calistrat Bobu, și el trecut în rândul sfinților luna trecută, tot moldovean, din Burdujeni, Suceava.

 Și nu doar atât, căci mai sunt alți „sfinți nesfinți” care așteaptă să fie rânduiți în calendar: amintesc aici de voievodul moldovean Miron Barnovschi, ucis în circum­stanțe asemănătoare Sfântului Constantin Brâncoveanu, cu mai bine de 100 de ani înaintea acestuia; Cuvioasa Mavra, călugă­rița pustnică din Muntele Ceahlău, Cuviosul Irinarh Roset de la Mănăstirea Horaița, Cuviosul Vasile de la Moldovița, trăitor în veacul al XVII-lea, ca și Cuviosul Epifanie de la Voroneț.

Recent câțiva cuvioși români au fost propuși spre canonizare către Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol: Ieroschimonahul Nifon Ionescu (sec. al XIX-lea), unul din fondatorii Schitului Românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos, era tot moldovean, din părțile Bârladului, călugărit la Mănăstirea Horaița. În aceeași perioadă a trăit și Cuviosul Nectarie (Crețu) Protopsaltul, care a fost unul din cei mai îmbunătățiți călugări români care s-au nevoit în Athos, iar la vremea sa era considerat întâiul între psalții din Sfântul Munte Athos. Și Cuviosul Nectarie, al doilea fondator al Prodromului, era moldovean, originar din Huși, călugărit la Mănăstirea Neamț. Tot din acest grup mai face parte Cuviosul stareț Dionisie Ignat din Muntele Athos, botoșă­nean la origine, dar și Părintele Petroniu Prodromitru, călugărit la Mănăstirea Neamț, după ce, așa cum el însuși afirma în cartea autobiografică (vol. Chemarea Sfintei Ortodoxii, Ed. Bizantină, Bucu­rești, 2006, p. 203), viețuise un an de zile la Schitul Vovidenia al străvechii lavre a Neamțului, ca ucenic al cunoscutului duhovnic de la începutul secolului trecut, Pafnutie Cojocaru. Părintele Petroniu era originar din Farcașa-Neamț, iar primul său îndrumător sufletesc, Pafnutie de la Vovidenia, își avea obârșia în Poiana Teiului, posibil chiar să fi fost rude, de vreme ce ambele sate sunt în aceeași pitorească zonă, numită Valea Muntelui.

Or fi mulți sau puțini sfinți în calendar odrăsliți în pământul bătrânei Moldove? Dintre atâtea sute de generații doar atâția au plăcut lui Dumnezeu? Cu siguranță, sunt mult mai mulți. Nu toți sfinții, „prieteni” ai lui Dumnezeu, cum îi numește dumnezeiescul Pavel Apostolul, apar în sinaxare. Există nenumărați alți necunoscuți, care au trăit o viață curată în credință și smerenie, în ascultare de Biserică și iubire față de semeni. Singur Dumnezeu îi știe pe toți, răsplătindu-le nevoința, jertfa și dragostea.

Din vetrele monahale, din ținu­turile pitorești ale străvechii țări a Mușatinilor, din miile de preoți ai satelor și orașelor, care au vegheat ca păstoriții lor să cunoască Adevărul și Iubirea, din cătunele, cetățile, târgurile și orașele pline de oameni evlavioși, cucernici, familiști convinși și împlinitori ai rânduielilor credinței noastre sfinte, cu palmele bătătorite de muncă și frunțile arse de soare ori biciuite de viscole nemilostive, din rândul zecilor de mii de oșteni jertfiți pentru libertatea și demnitatea nea­mului și a Bisericii străbune, din rândul miilor de întemnițați pentru idealurile și credința lor sfântă, dintre medicii și ostenitorii spitalelor, care au săvârșit „liturghia iubirii” îngrijind pe cei suferinzi, dintre dascălii care au slujit, la rândul lor, o altfel de liturghie, cea „a cuvântului rostit ori scris”, desțe­le­nind și luminând sufletele învă­țăceilor lor, dintre toate aceste categorii, zic, Domnul a ales, și, cu aceeași mărinimie, nu con­te­nește să o facă până la sfârșitul veacurilor, răsplătind cu darul sfințeniei pe cei care, într-un fel sau altul, au împlinit, împlinesc și vor împlini chemarea, au ascultat, ascultă și vor asculta Cuvântul, au dăruit, dăruiesc și vor dărui totul pentru a câștiga Îm­pă­răția cerurilor.