Micile manii cotidiene şi efectele lor

În calea îndeplinirii îndatoririi civice, cetăţeanul lumii de astăzi are de trecut peste unele piedici nebănuite. În primul rând, nu mai ştie ce înseamnă această datorie civică. Unii consideră că se rezumă la gesturi de grandoare în faţa vecinilor privitoare la păstrarea curăţeniei în bloc. Alţii, la brutala reprimare verbală a cerşetorilor. În fine, uneori, oamenii consideră că sunt buni cetăţeni doar dacă îndeplinesc parţial o parte din regulile de bun-simţ.

Articolul nu are drept temă definirea îndatoririi civice a fiecăruia. Asupra acestei teme vom reveni cu altă ocazie. Acum vom vorbi doar despre acele gesturi care frizează absurdul şi pe care le vom dezvolta întocmai. Încep printr-un mic tabiet cotidian preluat se pare de la germani: punctualitatea. În toate epocile, punctualitatea a jucat un rol semnificativ, fie în direcţia respectării, fie în cea a nerespectării ei. Bucuria de a fi punctual a cunoscut o etapă frenetică în lumea modernă. Este apreciată în cel mai înalt grad, dar... surpriză! Nu peste tot. Dau doar un exemplu: atunci când eşti nevoit să faci o vizită, codul bunelor maniere recomandă de obicei să nu fii perfect punctual. Poate şi din pricină că o gazdă are nevoie de o mică marjă de timp pentru a fi gata. Cel puţin la noi în ţară lucrul acesta este frecvent. Dacă ajungi la fix, poţi avea neplăcuta surpriză de a sosi într-un moment nepotrivit. Pentru cine consideră că punctualitatea este de nepreţuit în orice situaţie îi recomandăm o astfel de întâmplare. Poate stânjeneala îi va deturna mica manie în altă parte.

O altă manie minunată a zilelor noastre este aceea de a da sfaturi. În orice împrejurare, oricui, oricând, sfaturile zboară din minţile noastre binecuvântate sporind cantitatea de poluare fonică. Îmi face mare plăcere să observ cât de mult se bucură oamenii atunci când dau sfaturi. Ai spune că în sfârşit îşi găsesc şi ei rostul pe lume. Să trecem cu vederea faptul că majoritatea sunt banale, minore sau, din contră, imposibil de îndeplinit. Asta nu contează prea mult, în definitiv, este momentul lor de glorie. Tăcerea de aur a fost uitată în favoarea cuvintelor de fum, dar, ce să-i faci, aşa sunt oamenii! În astfel de situaţii, trebuie să ne luăm inima în dinţi şi să trecem mai departe, în mod politicos. Bineînţeles, cine nu-i ştie pe acei oameni agasanţi până la durere, care întreabă de fiecare dată ce s-a ales de sfatul lor? Drept soluţie extremă recomand folosirea cuvântului: praful. Este eficient în multe rânduri, dar repet, este o soluţie extremă.

Închei articolul cu splendida manie a întrebărilor politicoase. Ştim că, pentru a putea purta o conversaţie, mai ales în societate, trebuie să cunoaştem întrebările permise şi cele interzise. Aţi fost vreodată în situaţia în care să vi se pună zece întrebări permise consecutiv? Câtă politeţe! Eu m-am găsit de câteva ori şi trebuie să recunosc că ai nevoie de o răbdare de fier. De regulă, acest lucru nu ţi se întâmplă într-o companie de bun-simţ. Ţi se întâmplă însă atunci când te întâlneşti cu noul tău administrator, atunci când ai prea mulţi bani pe card sau pur şi simplu dai peste o femeie în vârstă nespus de amabilă (a se citi curioasă!). O să credeţi că mă folosesc de ironie pentru a-mi vărsa propriile neîmpliniri în acest articol! Vă asigur că nu este aşa, dar trebuie să recunoaştem că aceste lucruri ne bântuie viaţa zi de zi.

Soluţia: rugăciune, răbdare, smerenie. Repetaţi-le des, amintiţi-vă de Dumnezeu şi mergeţi înainte. Nu uitaţi, nu trebuie să fii maniaco-depresiv pentru a avea manii! Toţi avem una sau mai multe manii prin care îi chinuim pe cei din jur şi partea cea mai rea este că nu ne dăm seama. Întrebaţi-i pe cei apropiaţi şi încercaţi să le corectaţi pentru că nu există alte leacuri în afara celor menţionate anterior. Dacă vreţi să începeţi cu cel mai eficient, luaţi smerenia! Întrebaţi înainte de a fi prea târziu...nu vă sună familiar refrenul: „eu aşa sunt“?