Născutul

Termenul Crăciun a primit mai multe explicaţii etimologice, fiind dedus fie de la un cuvânt autohton, ce numea trunchiul de brad ars pe vatră în cea mai lungă noapte a anului sau în cea de 24 spre 25 decembrie, pentru a rechema puterea soarelui, un ritual practicat de numeroase populaţii indoeuropene, fie, în exegeza recentă, raportat la un latinesc creationem „creaţie“, cu referire la naşterea lui Iisus Hristos. Dar este uşor de admis că sărbătoarea creştină s-a suprapus peste vechiul obicei antecreştin.

O dovadă în această ordine de idei o constituie faptul că ortodoxia a acceptat destul de târziu şi cu unele rezerve termenul Crăciun pentru Naşterea Domnului, numită în limba veche prin formula Născutul (informaţii bogate în Dicţionarul Academiei). Avem, în această privinţă, mărturia scrierilor unor importanţi clerici; astfel este numită, de exemplu, sărbătoarea creştină în Cazania mitropolitului Varlaam (1643): „Cum aţi auzit la Născut de împăraţii şi de filosofii aceia că nu se întoarseră să spuie lui Irod…“; sau la mitropolitul Dosoftei, în Viaţa şi petreacerea svinţilor (1682): „Era atuncea Născutul Domnului Hristos“.

Acelaşi termen apare şi la cronicarii moldoveni; o bătălie cu tătarii este datată de Grigore Ureche „pre câşlegile Născutului“, iar la Nicolae Costin găsim enunţul „cântă beserica noastră în sara Născutului“. Însă termenul apare şi într-un colind publicat de Alexiu Viciu: „Ce sară e astă-sară? / Domnului, Doamne, / Da-i sara Născutului, / Că s-a născut un fiu sfânt, / Fiul sfânt pe-acest pământ“ (Colinde din Ardeal, Bucureşti, 1914).

În legătură cu acest termen, să ne amintim şi de un alt derivat de la verbul (a) naşte, substantivul născătoare, prezent în sintagma prin care, în textele bisericeşti, este numită Maica Domnului, ca, de exemplu, într-o rugăciune care este intitulată „Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu“.

Suntem obişnuiţi cu antroponimele Crăciun, Crăciunescu, Crăciunel, Crăciunaş, Crăciunoaia etc., dar, paralel, semnalăm faptul că şi termenul pe care îl discutăm a fost folosit ca nume de botez, Născutul, consemnat de N. A. Constantinescu, în Dicţionar onomastic românesc (Bucureşti, 1963); aşadar, ne aflăm în prezenţa unui perfect corespondent al franţuzescului Noël (< lat. Natalis Christi), situaţie ce deschide o fereastră spre mentalul denominativ creştin de dinaintea Marii Schisme (1054).

De fapt, prin rândurile de faţă am vrut, în preajma sărbătorii Naşterii Domnului, să le reamintim cititorilor o pagină din istoria creştinismului ortodox românesc, întrucât chiar slujbele religioase cuprind termenii la care ne-am referit din familia verbului (a) naşte şi nu pentru a ne dezice de numele Crăciun, intrat profund în viaţa şi în limbajul credincioşilor, atât de strâns legat de religie, încât în regimul comunist s-a încercat eliminarea lui din obiceiuri şi din datini. Calea facilă a fost considerată înlocuirea numelui Moş Crăciun, pentru care s-a găsit drept corespondent traducerea din ruseşte a lui Ded Maroz prin Moş Gerilă!

Tentativă sortită eşecului, cu atât mai mult cu cât Crăciunul, ca nume de sărbătoare, fusese translat spre diferite obiceiuri laice ocazionate de ritualul creştin; în primul rând chiar umanizarea figurii mitice la care ne-am referit, prin Moş Crăciun, personaj numit, popular, şi Crăciun cel bătrân, căruia i s-a conferit calitatea de a aduce daruri copiilor şi ale cărui atribute pot fi considerate în detalii. De exemplu, barba lui Moş Crăciun era numit fuiorul care se punea, alături de o icoană şi de anumite feluri de mâncare, pe masa pregătită pentru sfinţire de către preot în ajunul sărbătorii (de fapt, acesta era „fuiorul popii“). Apoi, crăciun era şi numele unui colac în formă de 8, simbol al vechii divinităţi antecreştine; copt de Crăciun, acest colac era păstrat până la „Măcinici“, când, la pornirea plugului, era pus în coarnele boilor. Frânt în bucăţi, era apoi mâncat de oameni şi dat de mâncare la vite sau putea fi îngropat sub brazda trasă de plug.

Să încheiem prin versuri dintr-o colindă de pe Valea Izei, în care termenii de care ne-am ocupat apar împreună: „Sara de Crăciun frumos / S-a născut Domnul Hristos / Şi-a adus la fiecare, / Numaâ zi de sărbătoare“.