O carte-pereche despre iubirea mai tare decât moartea

„Propunere pentru nemurire”, un titlu solemn, o copertă în alb-negru, un reportaj al durerii trăite împreună cu soţia până dincolo de moarte. Am primit cartea din mâna autorului, Viorel Grigore, într-o vizită grăbită prin redacţia noastră. „Ziarul Lumina” a scris în 2014 despre lansarea volumului cu titlul paradoxal „Cancerul, dragostea mea” şi despre trecerea timpurie la cele veşnice a Mioarei Grigore, profesoară de religie şi mamă a cinci copii. Soţul ei vine acum cu o carte pereche, publicată tot la Editura Predania, în care rememorează anii de suferinţă ai soţiei sale, lupta cu boala nemiloasă, purtată timp de şase ani cu speranţă creştină, fără a pierde vreodată ancora credinţei. Cea mai lungă şi mai autentică lecţie de viaţă a profesoarei de religie din Tărtăşeşti.

În carte, Mioriţa e mereu în centrul acţiunii. Spaţiul şi timpul familiei devin relative. Din judeţul Dâmboviţa până la Viena, de la Bucureşti până la Houston nu sunt mari distanţele când te lupţi pentru salvarea unui om drag. Familia cea mică găseşte compasiune şi sprijin în familia cea mare: ierarhi, preoţi, români cu suflet mare aflaţi pretutindeni în lume.

Scrierea lui Viorel Grigore e o mărturie frustă despre speranţă şi moarte, despre suferinţă şi bunătate. Într-un stil mioritic pe care numai un suflet de român îl poate avea, el vede mai ales partea frumoasă din oameni. Realist, observă şi alte comportamente, însă nu devine critic, ci se detaşează, cu ironie fină, de controalele de rutină ale poliţiştilor maghiari, de duritatea vameşilor americani, ca şi de autosuficienţa unor medici de la un spital bucureştean. Românul nostru ştie să facă „haz de necaz”...

Viorel nu scrie dintr-un imbold estetic, ci se destăinuie într-o mărturie existenţială. Însă intensitatea trăirilor provoacă pagini memorabile. Citez aici doar un scurt fragment din forfota holurilor de spital: „... Câteodată te poţi intersecta cu pacienţi cu buzele vineţii, dar rujate fin de câte o şuviţă de sânge. Ai impresia că ei s-au înfruptat pe furiş dintr-un pahar supradimensionat cu vin roşu. În schimb, ei se autodeconspiră. Festinul nu există. Ochii îngropaţi în orbite, pomeţii ieşiţi, scheletul osos de tip portmantou îi dau în vileag. Ei sunt tebeciştii! De pe cealaltă parte apar doctorii. Pe holuri, de după uşi, de sub scări, cu halatele lor albe. Câteodată acoperiţi de câte un film radiologic, asemănându-se cu nişte iole antice. Mişcarea lor se aseamănă cu mişcarea unor câmpuri de forţă în căutarea particulei lui Dumnezeu!” (p. 138).

Oamenii cu care relaţionează în diferite împrejurări sunt numiţi doar cu iniţialele. Deşi unii pot fi uşor recunoscuţi, poate că ar fi fost bine să fie pomeniţi toţi, pentru a li se cunoaşte nobleţea sufletească. Doar cei cinci copii apar mereu cu numele complete: Maria, Antonie, Nectarie, Macrina şi Iustina.

O carte-pereche a lui Viorel pentru sufletul-pereche al Mioarei din Împărăţia cea de sus şi pentru cei cinci copii ai lor. În acelaşi timp, o lectură folositoare pentru mulţi dintre noi, ca să privim cu alţi ochi viaţa dăruită de Dumnezeu şi să ne pregătim mai atent pentru lumina învierii. Cititorii interesaţi îl pot găsi pe Viorel Grigore la telefonul 0766.414.565, indicat pe ultima pagină a cărţii.