Un sultan luminat și reformist, Abdul-Medjid, a reușit să pună la loc în 1852 steaua de argint furată din Biserica Nașterii Domnului din Betleem, pe care scria așa: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus es
23 Dec, 2024
O întâlnire cu româno-britanicul Bob
Bob este jumătate britanic, jumătate român. De fapt, tatăl lui, un scoţian aşezat la Londra, a venit în ţara noastră cu afaceri cu petrol înainte de al Doilea Război Mondial, a cunoscut o româncă sadea din Prahova şi s-a căsătorit cu ea. Pe Bob l-am întâlnit la biserica românilor ortodocşi din Holborn, Londra. Personaj absolut fascinant, Bob să tot aibă spre 70 de ani. Vorbeşte o română cu "r"-urile englezite, dar o engleză impecabilă, fiind plecat de mic cu părinţii în capitala britanică. Speriată de comunism, familia lui mixtă a trăit pe malul Tamisei, făcând faţă cu brio dorului de o bătrână zeamă de prună şi de sărmăluţele româneşti. "Mama nu ştia decât câteva cuvinte englezeşti, s-a resemnat cu viaţa din Anglia, dar asta nu înseamnă că nu ştia să-mi spună că nu eram cuminte!", îmi povestea Bob. Râdea cu toată faţa lui rozalie ce se distingea de la o poştă între chipurile arse de soare (pe schele, mă gândeam eu, ştiind că majoritatea sunt muncitori în construcţii) ale românilor veniţi la lucru prin metropola britanică. Comunitatea de credincioşi care vin duminică de duminică la biserica aceasta de pe Fleet Street, închiriată de la anglicani, l-a adoptat de mult pe Bob. E de-al casei. La sfârşitul slujbelor, când cei mai mulţi dintre ai noştri mai zăbovesc la o ciorbă şi la o bucată de plăcintă, preparate ad-hoc în bucătăria lipită de biserică, vine şi bătrânul Bob. Totdeauna politicos ca la carte, aşa cum sunt toţi englezii pur-sânge. Are însă ceva în plus. El are şi sânge românesc prin vene şi, chiar dacă recunoaşte asta numai în faţa cui vrea el, are mai multă sinceritate în zâmbet şi în formulele de politeţe decât au englezii adevăraţi.
Îmi spunea că vine an de an în România. Merge la rudele de pe Valea Prahovei, aşa cum băştinaşii britanici merg în Spania să-şi mai încălzească puţin oasele amorţite de clima lor ploioasă şi rece. Se simte ortodox sau anglican? Desigur că e ortodox, îmi spune intrigat. Cunoaşte comunitatea românească ortodoxă de la Londra încă de la începuturi. Îmi vorbeşte despre catapeteasma bisericii sculptată în lemn care, nepotrivindu-se la Mănăstuirea Antim din Bucureşti, a fost dăruită bisericii de aici, unde a venit ca turnată. Se mira de sutele de români prezenţi la Liturghie, apoi a zâmbit îngăduitor pentru "engleza românească" a preoţilor care oficiau un botez rostind pe rând rugăciunile în ambele limbi, pentru că naşul era englez. Ortodox. În timp ce vorbeam, am simţit câteva priviri de dojană cum că mi-aş pierde vremea cu un bătrân ramolit. M-am făcut că nu văd asta pentru că stilul lui Bob de a gândi mi s-a părut revelator pentru generaţia viitoare a românilor din Londra, care probabil nu se vor mai întoarce, iar copiii lor vor fi nişte Bob. Mă gândesc la cei care se vor căsători cu englezi şi care vor veni în România când şi când, amintindu-şi că unul dintre părinţi se trage de aici, din această ţară necivilizată, dar cu mâncare bună şi biserici inexplicabil de pline. Apoi vor pleca înapoi, chiar dacă şi acolo vor sta cu chirie şi nu vor avea bani decât tot ca aici: de mâncare, îmbrăcăminte şi un trai modest.
.jpg)
