O profesoară care a iubit Liturghia, lumina și frumuseţea cuvintelor

Sunt persoane care în viață răspândesc multă lumină prin ceea ce fac, prin îndeletniciri, prin dragoste față de Dumnezeu, prin înțelep­ciu­ne, jertfă, scrieri și iubire faţă de oameni.

Între aceștia s-a aflat și profesoara Ecaterina Ilisei, remarcată și apreciată, pe de o parte, prin îndelungata slujire a catedrei, ca profesor de limba franceză și director al Liceului Informatic „Acad. Grigore Moisil” din Iași, școală care a pregătit numeroși tineri pricepuți în domeniu, unii dintre ei devenind mai târziu preoți, iar pe de altă parte, cunoscută prin intermediul soțului ei, scriitorul, omul de televiziune și radio, profesorul și cărturarul ieșean Grigore Ilisei.

Despre un om se pot spune multe, cu atât mai mult despre un profesor care, ani la rând, a trudit pentru a educa tineri discipoli, lucrarea de pedagog fiind în același timp grea și frumoasă, când profesorul vă­deș­te vocație, iar învățăceii răspund cu responsabilitate la chemarea adre­sată. Așa s-a întâmplat și în ca­zul doamnei Ecaterina Ilisei, pre­o­cupată de catedră, de elevii ei, chiar și după ce aceștia au terminat cursurile, fiind profesor și director, străduindu-se aproape un deceniu la conducerea liceului, pe lângă împărtășirea tainelor limbii lui Voltaire. Mesajele unor foşti elevi, venite din locuri diferite, chiar de dincolo de Ocean, vorbesc despre neuitarea ucenicilor de altădată faţă de competenţa şi eleganţa magistrului din anii de liceu.

Dincolo de activitatea didactică și numeroasele legături cu intelectualitatea ieșeană, doamna Ecaterina Ilisei a primit adeseori în reședința familiei oameni im­por­tanți, slujitori ai Bisericii, scriitori, pictori, academicieni, demnitari, care au fost cinstiți pe măsură, nu doar pentru statutul social şi profesional, ci mai ales pentru calita­tea umană şi pentru darul prieteniei

Nu se poate omite faptul că familia Ilisei i-a cunoscut, în diverse împrejurări, pe ultimii trei patriarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, precum și alți ierarhi, preoți și monahi. Așa se nasc legături fru­moase și trainice, care uneori merg până la mormânt, chiar și dincolo, în veșnicie. Multe din întâlniri s-au aşternut inspirat în pagini preafrumoase de literatură, pline de învăţăminte.

Atunci când lucrurile s-au așezat frumos în viața familiei Ilisei, a venit chemarea pentru a pleca departe de țară, într-o misiune diplomatică ce, deși nu a fost lungă, s-a dovedit rodnică. În Tunisia, doamna Ecaterina Ilisei alături de soțul ei au ostenit la Ambasada României (din Tunis), înscriin­du-se printre cei care, dobândind un astfel de mandat, au prezentat în chip măiestrit sufletul și bogăția culturală românească dincolo de hotarele țării.

Au călătorit în multe locuri ale lumii, au fost pelerini la Ierusalim și în Țara Sfântă, peregrinând pe urmele pașilor Domnului. Au fost de multe ori la Bruxelles, în Belgia, unde s-a stabilit fiul lor, medic dăruit, păstrând pentru fiecare ţară un loc aparte în inima şi-n scrierile lor.

Profesoara Ecaterina Ilisei se ruga și asculta în fiecare duminică Liturghia. Când nu putea merge la biserică, urmărea cu atenție la Televiziunea sau Radioul TRINITAS slujba și predica. De multe ori, expresii, idei și învățături ale predicilor ascultate le împărtășea altora. A împlinit astfel admirabil menirea sau misiunea pe care o avea ca noră de preot, conștientă de aceasta încă de la căsătoria cu Grigore Ilisei, în urmă cu mai bine de jumătate de veac.

Doamna Ecaterina Ilisei și-a început călătoria în ţara de dincolo de veac, într-un loc unde sunt în comuniune profesorii de vocație și toți cei care L-au iubit pe Dumnezeu.

Rămâne elocvent exemplul dăruirii sale profesionale, de slujire a catedrei, lucrând cu tinerii și cu părinții lor, întâlnind în viața ei de pedagog oameni importanți, în special profesorii de altădată ai Iașilor, de la care a învățat și pe care i-a onorat întotdeauna.

Drumurile doamnei Ilisei și ale soțului ei au dus către multe mănăstiri, la suflet fiindu-le Văratecul, Agapia, Neamţul, Putna, Vovidenia, Vorona, Sucevița, Vlădiceni și multe altele. În ultimii ani s-a întâlnit frecvent cu locurile copilăriei soțului, nu doar cu ținutul Fălticenilor, ci și cu satul unde fusese în refugiu, Capu Piscului, lângă Muscel de Argeș (din martie 1944 până în aprilie 1945), împreună cu preotul Ilie Ilisei, care făcea naveta, revenind periodic în parohia lui, de lângă Fălticeni. Au fost găzduiți chiar în casa preotului locului, Dragomirescu, cărturar și om cu inițiativă.

Amintim şi de popasurile la mănăstirile bucureștene, la Pontus Euxinus și adeseori la Mălini, Poiana Mărului și Văleni-Stâni­șoara, unde soțul și-a petrecut anii copilăriei alături de Nicolae Labiș.

Viața unui profesor care a iubit credința, lumina, frumosul și artele, cu toate bucuriile și tristețile ei, nu poate fi cuprinsă în câteva rânduri. Cei care au cunoscut-o pe doamna Ecaterina Ilisei o păstrează între amintirile inimii, ca imagine luminoasă de pedagog harnic, înțelept și de om dedicat și implicat în viața Bisericii.

Cât de important pentru un scriitor să aibă alături un om dăruit, cărturar, cu spirit critic, constructiv, care să citească cel dintâi pagina proaspătă, dăruită literaturii. Prietenul cel mai bun, critic cu perspectivă pozitivă.

Oamenii de acest fel adună mereu lumină şi merg într-o zi în Împărăţia luminii.