Pescarii de oameni şi liniştea pescuitului

Ieri am sărbătorit pe doi dintre Apostolii Mântuitorului: Petru și Pavel, iar astăzi proslăvim soborul tuturor celor 12 Ucenici ai lui Hristos Domnul. La finele lui iunie, se celebrează Ziua Mondială a Pescuitului, zi instituită pe 27 iunie 1984 de către Conferința Mondială pentru Reglementare şi Dezvoltare a Pescuitului.

Ce ți-e și cu omul acesta: inventează fel și fel de zile festive, omagiale, comemorative! Și, la urma urmei, ce-i rău în asta!? Ba aș spune că e bine-venită o sărbătoare dedicată unei bresle. Mi se pare și mai interesant că cei ce au instituit-o au ținut seamă, probabil, și de proslăvirea la sfârșit de Cireșar a celor doi geniali pescari de oameni, Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Cel dintâi fusese chiar de meserie pescar, învățat cu marea, cu tainele apei, cu răbdarea, chiar și cu eșecul, ca apoi să devină „pescar de oameni” la chemarea Mântuitorului Hristos - ca și celălalt Apostol, Pavel. Acesta, chiar dacă nu a cunoscut munca istovitoare a pescarului, cu o inspirată înțelepciune și un neegalat zel mi­sionar a devenit un excepțio­nal pescar de oameni, aruncând cu o impresionantă măiestrie mrea­ja Cuvântului dumnezeiesc, adunând în năvodul trupului tainic a lui Hristos, Biserica, mii și zeci de mii de suflete.

Conformându-vă celor afirmate mai sus, vă propun o incursiune fascinantă în lumea pescuitului, mai ales că aici, în Poiana liniștii, mai este încă lăcoviștea unde pescuia Sadoveanu.

Nu puteam începe periplul nostru fără a aminti că unul dintre simbolurile cele mai răspândite în primele veacuri creștine era cel al peștelui, lucru datorat, probabil, multor referințe legate de pește în Sfintele Evanghelii. Iată câteva exemple: Domnul Hristos a săvârșit o minune, văzând ucenicii triști că toată noaptea s-au ostenit fără a prinde nimic. Mântuitorul i-a îndemnat să arunce din nou mreaja, iar peștii, la porunca Creatorului, au tăbărât cu mulțimile în ea, încât pescarii abia au putut să culeagă roada minunatului pescuit, umplând două am­bar­cațiuni (Luca 5, 1-11). Tot Domnul a săturat cu cinci pâini și doi pești peste cinci mii de bărbați, plus femeile și copiii lor (Matei 14, 14-22). La fel, după Înviere, când ucenicii s-au întors la țărm, au găsit pe Domnul gătindu-le de mâncare „pește pus pe jeratic” (Ioan 21, 9). Hristos compara Împărăția cerurilor cu un năvod plin cu tot soiul de pești. Iar când s-a umplut, l-au tras pescarii la mal şi, șezând, au ales în vase pe cei buni, iar pe cei răi i-au aruncat afară (Matei, 13, 47-48). În fine, Iisus, chemând la misiune pe ucenicii Săi, le-a făgăduit că vor fi pescari de oameni. (Marcu 1, 17). De aceea, primii creștini au adoptat peștele ca simbol al Creștinismului, iar imaginea acestuia se găsea peste tot: în picturi, pe sarcofage, în inscripțiile funerare sau pe diferite obiecte. Carevasăzică, peștele era un simbol cu o utilizare mai largă printre creștini, chiar şi decât crucea, în primele veacuri după viața pământeană a Mântuitorului lumii. Este bine cunoscut acrostihul care leagă numele lui Iisus de cuvântul „peşte” - „ihtis”.

Dar, revenind la celebrarea pescarilor și pescuitului, voiesc a vă întreba: ați fost vreodată la pescuit? Vă mărturisesc că, mai de demult, văzând niște undițari pe iazul Vovideniei, regăsit în multe referințe literare ale lui Sadoveanu care, vreme de mai bine de un deceniu, se făcuse bun tovarăș de sin­gu­rătăți cu el, m-am dus să le dau binețe și să învăț ceva din rânduielile pescuitului. Înainte de toate, am remarcat că nu e treabă simplă: un ritual întreg, însoțit de o grozavă îndemânare și multă, foarte multă răbdare. Îmi aduc aminte că soarele scăpăta către asfințit, oglindindu-se în balta ce lucea aprinsă ca de un foc tainic. Spre marea mea rușine, până atunci nu catadicsisem niciodată să zăbovesc pe malul unei ape ca să prind pește. Unul dintre pasionații îndeletnicirii, sesizându-mi curiozitatea, îmi așază în mână o undiță. Eram tare stângaci. Nu știam cum se comportă un pescar, fie el și novice, în atare si­tuație.

După ce am primit lămuririle necesare, am simțit că intru într-o lume fascinantă. Megieșii mei erau cufundați în visare, așteptând firul întins. Eu mă uitam împrejur, răpit parcă de o liniște patriarhală. Furat, zic, de priveliște, am fost readus pe marginea bălții de o poruncă fermă: „Trage!” Privind spre pluta undiței care era scufundată, oarecum vrăjit de ce se poate întâmpla, am înșfăcat undița și am ridicat-o. În câteva secunde, pe luciul lin al apei a apărut peștele. Solzii aurii sclipeau în lumina soarelui care se grăbea să coboare după colnic. Am rămas înmărmurit de bucurie. Dar, în următoarea clipă, c-o bătaie sfidătoare a cozii, prada a sfărâmat băltoaca din fața mea, întorcându-se în adâncuri. Totul s-a petrecut atât de repede, încât nici nu am apucat să scot vreo vorbă. Văzându-mi neizbânda, le-am mulțumit celor ce m-au inițiat și m-am retras, păstrând în amintire tihna acelor clipe.

Voiesc a-mi încheia rândurile mele dedicate pescarilor cu o cugetare extraordinară de-a lui Mihail Sadoveanu, care făcuse din pescuit un pretext. Scopul, vă las să-l descoperiți singuri: „Farmecul pescuitului nu e numai în așteptarea unei minuni, căci orice pește mai măr­ișor, în amintire, ia pro­por­ții deosebite. Farmecul e în des­păr­țirea desăvârșită de lume și în repaosul complet în care intri. Grijile, preocupările, supă­rările și durerile adorm. Te-ai apropiat de natură, care te-a luat în stăpânirea ei și te ocrotește ca o mamă”.