Există o povestire din viaţa lui Alexie, un rus nebun pentru Hristos din regiunea Voronejului. La acest om au venit două femei. Prima şi-a mărturisit greşeala şi sufletul ei se frângea sub conştiinţa unui păcat cumplit, săvârşit de ea; a doua se văita: „Părinte, sunt păcătoasă ca toată lumea, ştiţi, e imposibil să trăieşti şi să nu păcătuieşti“. Atunci Alexie le-a arătat printr-un exemplu viu ce înseamnă pocăinţa lor. Le-a trimis pe ambele în câmp; celei care a făcut păcatul cel greu i-a poruncit să găsească cel mai mare bolovan pe care îl poate ridica şi să-l aducă la el. Celeilalte i-a spus să adune în şorţ cât mai multe pietricele. Când femeile s-au întors, le-a spus ambelor să meargă şi să pună pietrele exact acolo de unde le-au luat. Prima a mers direct către locul de unde luase bolovanul – urma lui era întipărită în pământ, iar cea de-a doua a cutreierat ore în şir pe câmp, nefiind în stare să-şi amintească de unde a luat o pietricică sau alta. Astfel a arătat acest nebun că nu trebuie să fii nepăsător faţă de lucrurile aparent mărunte, dar de care nu te poţi dezbăra.
Povestea celor două femei vrea să ne spună că, dacă nu ţinem seama de lucrurile mărunte, nu ne mai putem descotorosi de ele. Pe de altă parte, obişnuindu-ne să fim nepăsători în general, vom începe să păcătuim tot mai mult, să ne schilodim şi să necinstim chipul lui Dumnezeu din noi. (Preluare din volumul Despre întâlnirea cu Dumnezeu, Mitropolit Antonie Bloom, Editura Cathisma, 2007)
.jpg)
