Pomenirea dreptului cu laude

Au trecut aproape pe neobservate zece ani de la mutarea la cereştile locaşuri a marelui avvă Cleopa Ilie, cel mai cunoscut misionar şi stareţ român al veacului al XX-lea. Trecerea anilor nu a aşternut peste mormântul şi lucrarea sa uitarea. Pelerinii care ajung la Sihăstria găsesc întotdeauna lumânări multe şi flori proaspete ca la un mormânt care s-a închis doar de câteva zile.

Se adevereşte cuvântul care spune că pomenirea dreptului se face cu laude, numele nu este uitat, iar faptele sunt amintite de generaţii multe cu evlavie şi cu dorinţa de a fi imitate, rămânând exemple luminoase aidoma celor săvârşite de marii părinţi din Patericul Egiptean, adevărate dreptare actuale şi astăzi, după un mileniu şi jumătate de la fericita lor vieţuire pe pământ.

Arhimandritul Cleopa Ilie a fost monahul ieşit din tiparele obişnuitului, un harismatic, un învăţător şi iscusit scriitor bisericesc.

În toată viaţa lui a strălucit darul lui Dumnezeu care a rodit însutit şi înmiit, după cuvântul Semănătorului de seminţe din ţarina mântuirii. Cum a răspuns părintele Cleopa la chemarea ce i-a fost adresată, se ştie - prin ascultare desăvârşită, prin smerenie şi slujire totală.

Format într-o „universitate” rară şi înaltă, cu mari profesori pe care i-a găsit în paginile Evangheliei şi în cărţile părinţilor, novicele şi apoi monahul Cleopa a devenit un slujitor dăruit în totalitate Mântuitorului Hristos, un om al lui Dumnezeu şi credincioasă slugă, după cum auzim în cântările Bisericii dreptmăritoare.

Monahul „disident”

De ce părintele Cleopa a devenit o icoană smerită a Ortodoxiei? Pentru că iubirea lui faţă de Dumnezeu a fost fără margini. Era apostolul cu zel neîmpuţinat, gata să-şi pună viaţa la picioarele Crucii. Avea curajul mărturisirii martirilor din alte vremuri şi puterea de a-i înfrunta pe mai marii zilei. Urmărit de serviciile secrete ale noii puteri instalate la Bucureşti, arhimandritul Cleopa s-a ascuns în munţi şi a petrecut mulţi ani precum sihaştrii de demult, hrănindu-se cu fructe culese din pădure sau cu puţini cartofi pe care-i aducea un pădurar evlavios din Negrileasa Sucevei. Curajul şi devotametul lui rămân paradigmatice. Anii petrecuţi în munţi, atât cei de noviciat, cât şi cei de dizidenţă au însemnat răstimpuri în care părintele Cleopa a gustat profund din taina rugăciunilor şi din tezaurul învăţăturilor Bisericii. Memoria bună l-a ajutat mai târziu să reproducă «ad literam» pagini întregi din Sfânta Scriptură ori din scrierile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii a căror operă le-a continuat-o, devenind el însuşi un Părinte iscusit, un scriitor şi mai ales un trăitor autentic.

Arhimandritul Cleopa Ilie a coborât într-o zi din munţi şi a revenit în mănăstirea inimii sale. Vreo 30 de ani s-a numărat printre călugării de rând, smerindu-se înaintea ucenicilor săi, sporind în toţi aceşti ani renumele mănăstirii până departe, în lumea cea mare.

S-a legat sufleteşte de marele părinte Paisie Olaru, de alţi monahi minunaţi care au lucrat doar pentru mântuirea sufletelor lor şi a credincioşilor care au venit spre Sihăstria cu dorul dobândirii vieţii veşnice.

Arhimandritul Cleopa Ilie a dus mai departe duhul asprului călugăr şi egumen Ioanichie Moroi, al Sfântului Ioan Iacob, de care l-a legat o sfântă prietenie, şi al altor călugări mari dintr-un veac zbuciumat.

Cuvintele lui schimbau mersul lucrurilor

Arhimandritul Cleopa a primit în chilia sa mari ierarhi din ţară şi din toate colţurile lumii, călugări şi oameni de rând, oameni celebri şi obişnuiţi, vorbindu-le despre nemărginita iubire a lui Dumnezeu şi dorindu-le bucuria raiului. Aceasta era, de fapt, urarea şi rugăciunea bunului părinte Paisie pe care a învăţat-o ca un ucenic ascultător.

Mi-aduc mereu aminte de cuvintele şi de vieţuirea sa nepământească. Când ieşea pe cerdac, la ceas de vecernie, omiliile lui aveau ceva din profunzimea cuvintelor profeţilor întâlnite de noi în paginile Scripturilor. Rămâneai întotdeauna fără replică. Arta vorbirii frumoase, fără să aibă numaidecât parfumul academic, fascina pe toţi ascultătorii. Valea Sihăstriei răsuna de glasul propovăduitorului pocăinţei. În sufletul fiecărui pelerin se producea o transformare. Nu aveai cum să rămâi indiferent. Cuvintele lui schimbau mersul lucrurilor. Te urmăreau şi se poate spune că trezeau conştiinţe.

Arhimandritul Cleopa Ilie a fost unul dintre oamenii mari ai acestui pământ; atât de mare încât, după trecerea lui din lumea aceasta, s-a simţit nevoia să fie reeditată întreaga sa operă, până la ultimile cuvântări şi convorbiri înregistrate (din întâmplare) pe o bandă de magnetofon.

Cărţile părintelui Cleopa s-au vândut mai mult decât orice altă literatură de acelaşi gen. Citat mereu de cei care l-au cunoscut ori i-au parcurs paginile, părintele Cleopa este ca o candelă cu lumină lină, tainică, binefăcătoare. Lumina învăţăturilor sale, primită din lumina lui Hristos-Domnul, a luminat şi va mai lumina multe suflete aflate în întuneric şi-n umbra morţii.

Am urcat de multe ori cărarea care duce la chilia marelui avvă. Era drumul pe care doreai să-l faci cât mai des. La întoarcere, erai un alt om. Cuvintele părintelui şi atmosfera specială din simpla chilie lucrau de fapt în interiorul nostru, unde se pătrunde atât de greu.

Arhimandritul Cleopa Ilie încă predică

Mărturisesc acum, ca şi-n urmă cu zece ani: monahi de talia părintelui Paisie Olaru şi a părintelui Cleopa Ilie se întâlnesc o dată la o sută de ani sau chiar mai rar.

De aceea, când vorbim despre ei, putem spune că ne e dor şi lăcrimăm adeseori. La cimitir, printre candele nestinse, cei doi părinţi predică într-un alt mod, vorbindu-ne că moartea este doar o trecere, ca o zi de Paşti, o călătorie din vremelnicie în veşnicie. Se vorbeşte şi despre fapte minunate săvârşite la cele două morminte. Cred cu tărie în astfel de minuni. De fapt, nici nu se putea altfel. Viaţa lor înaltă se cunoaşte şi din smerenia cu care şi-au ales locurile de veşnică odihnă, în mijlocul obştii, printre călugări cuvioşi şi nu într-un spaţiu grandios, pentru a fi ei în centrul atenţiei.

Peste mormintele lor nu s-au aşezat straturi de frunze ruginii, ci, dimpotrivă, flori ale recunoştinţei şi neuitării.

Arhimandritul Cleopa Ilie predică încă în felul său inconfundabil, cu voce de tunet, străină lumii acesteia, cum străină i-a fost şi vieţuirea. Se bucură acum în împărăţia luminii, unde a găsit lumina ce a răspândit-o din belşug în timpul vieţii sale.

La început de decembrie, gândurile noastre se duc către Sihăstria, unde duhul părinţilor Paisie şi Cleopa, împreună cu alţii, proteguiesc ţinutul vechilor sihaştri care şi-au închinat viaţa Domnului. În rugăciuni şi multe aduceri-aminte regăsesc chipul transfigurat al misionarului şi al rugătorului pios, al stareţului şi duhovnicului vestit, cu numele scris în slove nepieritoare: Cleopa Ilie, o flacără a Rugului nestins.