Postul este folositor sau dăunător copiilor?

Suntem în post. Bucurie şi binecuvântare pentru viaţa noastră! După câteva zile de ajunare, multe mame grijulii au venit la biserică cu odraslele de mână cerând preotului să-i împărtăşească deoarece nu mai pot posti. Lucru frumos şi promiţător. Dacă prunci de 8-9 ani au reuşit să postească o săptămână sau câteva zile, sunt convins că odată cu vârsta vor spori şi dragostea, şi înţelegerea lor pentru post. Însă unii părinţi amână postul copiilor pe motiv că ar periclita creşterea şi dezvoltarea lor psihosomatică. De aceea se pune întrebarea: postul este folositor sau dăunător copiilor? Înseşi rânduielile bisericeşti scutesc copiii de la post, dar nu interzic ca un copil să încerce să postească măcar două-trei zile dintr-un post întreg. Dacă un copil nu va fi învăţat să postească de când este mic, la maturitate nu va înţelege rostul şi rolul postului în viaţa lui. Copiii nu au păcate, nu li se poate vorbi de pocăinţă în post. Nu au de ce plânge. Nevinovăţia, inocenţa, frumuseţea copilăriei îi fac privilegiaţii lui Hristos Care are pentru ei o chemare emoţionantă: „Lăsaţi copiii să vină la Mine!“ (Matei 9, 14). Dacă Domnul a spus lăsaţi, înseamnă că tendinţa firească a copilului este orientarea către Dumnezeu.

Celor ajunşi la vârsta maturităţii Mântuitorul le-a spus: „Căutaţi Împărăţia lui Dumnezeu!“. A căuta presupune caznă, efort, uneori durere, poticnire, lacrimi şi abia la urmă bucurie. Astfel, dacă în cazul pruncilor nu se poate vorbi de păcat, de ispăşire, de lacrimi de pocăinţă, este greu să le vorbeşti de post ca o modalitate de eliberare din starea de păcat prin postire. Copiii, în general, au inconsistente experienţe personale de credinţă, pentru că ei îşi imită părinţii în deprinderile lor. De aceea, ar trebui să vadă că părinţii lor nu consideră ajunarea o înfometare, ci o modalitate de apropiere de Dumnezeu.

Având în vedere toate acestea, cum trebuie să le arătăm copiilor postul, cum să traducem pentru mintea lor curată noţiunea de post? Un posibil răspuns ar fi acesta: copiii trebuie să vadă în casă că postul a schimbat nu doar dieta familiei, ci şi comportamentul, atitudinea, renunţarea la tot ce ne poate înstrăina şi îndepărta de Dumnezeu. Poveţele Sfântului Ioan Gură de Aur sunt grăitoare în acest sens: „Copiii şi fiii noştri sufleteşti trebuie să ne vadă totdeauna blânzi la cuvânt; smeriţi în comportare, milostivi la inimă, nelipsiţi de la biserică, legaţi mai mult de Dumnezeu decât de cele pământeşti şi înfrânaţi de la toate cele rele. Dar mai presus de toate să ne vadă că trăim cu toţii în dragoste, care este cununa tuturor faptelor bune.“ Copiii să înţeleagă că postul este o cale care ne duce la Hristos Dumnezeu, ne înlesneşte întâlnirea cu Mântuitorul Care a făcut atât de multe pentru noi. Nevârstnicii trebuie să fie ajutaţi să descopere în Domnul Hristos un prieten care le este aproape, îi ajută, îi inspiră, îi ocroteşte. Mai ales în această perioadă de intensă trăire duhovnicească, copiii să fie duşi mai mult la biserică şi pregătiţi pentru o împărtăşire mai deasă cu dumnezeiasca euharistie. Mai ales în post copiii trebuie să fie învăţaţi ce beneficii aduce generozitatea. O jucărie dăruită unui copil sărac poate aduce nebănuită bucurie. Postul pentru cei mici poate fi şi încercarea părinţilor de a-i determina să stea mai puţin la calculator şi să acorde lui Hristos mai mult timp, fie să rostească o rugăciune scurtă, dar expresivă, fie să citească mai mult ori să asculte poveşti sau istorioare educative. Sigur, toate trebuie făcute cu dreaptă socoteală, cum spun Părinţii duhovniceşti. Esenţial este ca părinţii să nu impună copiilor postul, ci să caute să le prezinte postirea ca o bucurie, o sărbătoare a sufletului, o binecuvântare a casei.

Post pentru micii şcolari ar putea să însemne îndemnul din partea părinţilor sau învăţătorilor de a fi mai atenţi cu acei colegi din clasă care sunt mai trişti, mai singuratici, mai lipsiţi sau cu bătrânii din viaţa şi jurul lor. Postul pentru micii creştini ar putea fi şi îndrumarea de a fi mai ordonaţi, mai binevoitori cu mediul înconjurător, cu vietăţile şi plantele. Această abordare poate facilita o înţelegere mai profundă a lumii înconjurătoare, ca dar al lui Dumnezeu pentru om, însă şi o motivare mai temeinică a responsabilităţii omului faţă de darul sfânt al vieţii.

Cum rămâne cu postul de alimente? Câteva zile de post ar prinde bine fiecărui copil. Nu întreg postul, dar măcar înainte de împărtăşanie copilul trebuie să înţeleagă că nu putem să ne apropiem oarecum de Hristos, neuitând nici o clipă de primenirea interioară. La maturitate va avea această mântuitoare deprindere şi nu se va împotrivi atunci când preotul, părinţii sau bunicii îl vor sfătui să ţină post. Avva Dorotei spunea: „Seminţele de virtute nu pot fi distruse“. Chiar dacă adolescenţa sau vârsta maturităţii va veni cu clipe mai tumultuoase, uneori petrecute, poate, departe de valorile sfintei noastre Ortodoxii, postirea de mic îl va face pe viitorul adolescent sau matur să-şi amintească de bucuria adusă de post, de grija pregătirii din anii cei nevinovaţi pentru primirea Sfintelor Taine. Sfântul Teofan Zăvorâtul, adresându-se părinţilor, le spune referitor la creşterea copiilor: „Copilul trebuie hrănit astfel, încât odată cu dezvoltarea trupului, aducătoare de putere şi sănătate, să nu-i aprindem în suflet patima îmbuibării pântecelui. Să nu ne uităm că este mic, ci chiar din primii ani să-i potolim trupul atras de păcat şi să-l învăţăm să-l domine pentru ca în adolescenţă, în tinereţe şi mai târziu să stăpânească cu uşurinţă această necesitate“.