Puternicele neajunsuri ale concediilor

Trebuie să recunosc că mă amuz teribil atunci când aud expresia „concediu de odihnă“. De regulă, majoritatea persoanelor care o folosesc nu o aplică deloc practic. Pleacă în concedii toată lumea, dar prea puţini se duc într-un real concediu de odihnă. Odihna este, să o recunoaştem, ultimul lucru de care beneficiază românii în vacanţe. Beneficiază în schimb de alte lucruri, mai bune, cum ar fi: dureri de cap, somn pe apucate, beţii prelungite sau toxiinfecţii alimentare.

Până aici nu am spus nimic deosebit, pentru că fiecare cunoaşte măcar parţial unele dintre neajunsurile concediilor. Vreau să subliniez un alt lucru: incapacitatea de a şti cum putem să ne regenerăm forţele profitând de puţinul timp liber pe care îl avem. De-abia acum începem să vorbim de realele neajunsuri ale modului în care ne petrecem scurtele vacanţe. Să avem în vedere în primul rând dorinţa de a vizita totul. Nimic rău în această manifestare de a şti ce se întâmplă în jurul tău într-o ţară străină. Ce se petrece însă atunci când pleci dimineaţa şi te întorci seara târziu, frânt de oboseală, mândru că ai reuşit să vezi douăsprezece locuri noi? Vă spun sincer: eşti epuizat. Fotografiile n-o să te ajute să te simţi mai bine atunci când te întorci la muncă. Nu recomand nicidecum ca această activitate să fie sistată, dar un anumit echilibru trebuie căutat. Dacă eşti în Roma, nu te împiedică nimeni să vezi locurile frumoase, dar ar fi bine să nu încerci să le vezi chiar pe toate.

La polul opus îi găsim pe turiştii „all-inclusive“. M-aţi putea întreba ce este rău în alegerea acestei opţiuni. Dacă vorbim doar de mese, nimic! Problema intervine atunci când începi să te transformi într-un leneş. O săptămână petrecută doar la masă şi la piscină nu este mai benefică decât alergatul pe străzi pentru vederea de obiective. Te întorci moleşit la muncă, dorind doar somn şi mâncare. Iată deja două extreme care ne împiedică să ne întoarcem cu vreo dragoste prea mare de muncă.

O a treia problemă cred că o cunoaşteţi şi o intuiţi deja, aşa că trec direct la subiect: excursiile în interiorul concediilor. Am avut şansa să ascult o astfel de ofertă privind o călătorie într-o ţară exotică. În douăsprezece zile, nu petreceai două nopţi în acelaşi hotel. Erai un fel de turist nomad, un banal beduin rătăcit în căutarea drumului spre casă. Cui îi place, să facă aşa, dar să ia aminte: va avea parte doar de amintiri, nu şi de odihnă.

Nu doresc să fiu înţeles greşit. Îmi plac cele trei variante într-un concediu, dar toate într-un mod moderat. Consider că odihna este mai presus de toate, iar concediul mă ajută să revin la lucrurile cotidiene cu mai multă râvnă. Oamenii care se întorc obosiţi din concediu mi se par relativ imaturi, incapabili să îşi înţeleagă adevăratele nevoi. Whisky-ul, mesele îmbelşugate, plimbările solicitante nu prea pot să îţi calmeze nervii. Am o singură recomandare: în loc de alcool şi raze ultraviolete, citiţi cartea unui poet sau romancier în locul unde el a activat. Vă veţi odihni mai bine.

Nu sunt multe lucruri pe care le poţi face într-un concediu, dar rămân câteva care trebuie respectate. Să rămâi un bun creştin este primul dintre ele. Mulţi plecăm în concediu evadând din toate, inclusiv din relaţia cu Dumnezeu. Problema noastră este că nu înţelegem un lucru simplu: nimeni nu poate evada dintr-un sistem în care trebuie să se întoarcă peste o săptămână! În loc să înţelegem concediul drept o evadare imaginară, mai bine l-am înţelege drept o pauză benefică, dar echilibrată. Cât despre felul în care un creştin trebuie să se comporte în concediu, am o singură părere: relaţia cu Dumnezeu nu trebuie să se schimbe. De la rugăciune nu îţi poţi lua concediu. Poate că par puţin exagerat, dar prefer să ştiu că majoritatea nu pleacă creştini în concediu şi se întorc păgâni. Şi pentru că tot am vorbit despre extreme, personal, acesta mi se pare cel mai periculos lucru.