Răspunsuri duhovniceşti: „Prin străduinţă biruiţi-vă pe voi înşivă şi prin forţare câştigaţi cerul!“

Cum să mă stăpânesc pe mine însumi?

Aşa cum vă stăpâniţi pe voi înşivă într-o situaţie, la fel să vă luptaţi să le faceţi pe toate. Nu cumva v-aţi risipit sufleteşte într-un asemenea grad încât nu mai puteţi deloc să vă stăpâniţi?

Trebuie să vă siliţi pe voi înşivă. Domnul ne confirmă: „Împărăţia cerurilor se ia prin străduinţă şi cei ce se silesc pun mâna pe ea“. (Matei 11, 12). Prin străduinţă biruiţi-vă pe voi înşivă şi prin forţare câştigaţi cerul!

Spuneţi că sunteţi foarte leneşi, însă doar în cele duhovniceşti: la rugăciune, la meditaţie, la pomenirea lui Dumnezeu şi a morţii. Există trei stadii ale vieţii: duhovnicesc, sufletesc şi trupesc. Ultimele două sunt caracterizate de egoism. Primul cere jertfă de la sine, atât la început, cât şi pentru întregirea oricărei lucrări. De ce în viaţa sufletească şi trupească nu există jertfe deosebite? Pentru că în acestea pofta şi obiectul plăcerii sunt evidente, palpabile. Deci, când ne obişnuim, de copii, cu această realitate a simţurilor, nu căutăm viaţa duhovnicească, care presupune renunţare. Aceasta pentru că n-am gustat plăcerea ei cerească, nu ne-am desfătat cu harul şi cu bucuria, cu pacea şi cu dulceaţa ei. Adică, cunoaştem din experienţă doar satisfacţia pe care ne-o dă un obiect al lumii şi al vieţii acesteia, nu însă satisfacţia pe care ne-o dă viaţa în Duhul Sfânt. Pe aceasta trebuie să ne-o înfăţişăm sau mai ales s-o preînchipuim. Dacă reuşim, chiar şi o singură dată, o vom cunoaşte şi real, prin experienţă.

Să puneţi de la început stavilă oricărui atac al trândăvelii, să vă supuneţi experienţei duhovniceşti, gustului binelui şi să vă întoarceţi cu hotărâre, cu stăruinţă, cu abnegaţie, altfel să ştiţi că nu veţi intra în împărăţia cerurilor. Este nevoie de luptă, de puţină forţare de care fiecare dintre noi este capabil. Deci, să trăiţi duhovniceşte!(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Călăuzire către viaţa duhovnicească)