Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Religie şi globalizare (II)

Religie şi globalizare (II)

Un articol de: Pr. Nicolae Achimescu - 29 Aug, 2010

Relaţia strânsă existentă între globalizare şi vitalitatea religioasă poate avea multiple cauze, dar ea se motivează, în principal, prin instinctul şi necesitatea omului de a-şi proteja cât mai bine propria identitate. Şi acest lucru se observă cu ochiul liber nu doar în cazul religiozităţii şi comportamentului religios al indivizilor sau al populaţiilor care emigrează, cât şi în acela al religiilor populaţiilor autohtone.

A devenit tot mai clar, de asemenea, pentru multă lume că părerea împărtăşită mult timp de sociologii religiilor, conform căreia pluralismul religios ar fi nociv pentru religii, conducând la erodarea interioară a acestora, nu corespunde deloc realităţii. E acum limpede că efectele fortificatoare ale pluralismului religios din societate se răsfrâng asupra religiilor. Este şi motivul pentru care nu trebuie să ne mire că, de multe ori, vitalizarea religiilor se corelează direct cu amplificarea conflictelor religioase şi identitare.

Procesul globalizării contribuie, de asemenea, la intensificarea conflictelor, cunoscute deja încă de pe la începutul secolului al XX-lea. Asemenea procesului modernizării în general, globalizarea consolidează pluralismul în interiorul tradiţiilor religioase. Iar fundamentalismul din toate religiile lumii îşi sprijină dinamica, înainte de orice, pe competiţia dintre curentele religioase liberale şi cele tradiţionalist-conservatoare din cadrul diferitelor religii (ibidem).

Aşa cum subliniază José Casanova, religia nu numai că nu dispare, dar chiar îşi aduce o contribuţie pozitivă, în plină eră a globalizării, mai ales în ceea ce priveşte convieţuirea religiilor şi culturilor (vezi J. Casanova, "Chancen und Gefahren öffentlicher Religion", în: Das Europa der Religionen. Ein Kontinent zwischen Säkularismus und Fundamentalismus, hrsg. von O. Kallscheuer, Frankfurt a. M., 1996, pp. 181-210). Astfel, în ultimii ani, reprezentanţi ai diferitelor religii şi curente religioase s-au dovedit a fi între cei mai consecvenţi apărători ai drepturilor omului.

Referindu-se la Europa fostă comunistă, acelaşi Casanova considera încă din anul 1996 că, dacă în acest spaţiu ar avea loc o renaştere religioasă, ea ar avea efecte dintre cele mai pozitive în plan moral, efecte ce s-ar resimţi pe deplin în domeniul public (ibidem, ibidem, p. 207). În spaţiul public al societăţii civile, religiile au de îndeplinit, cu precădere, trei funcţii importante: să oblige societatea modernă să-şi reevalueze fundamentele normative actuale şi să ţină seama de tradiţiile normative religioase, când e vorba de probleme controversate, cum ar fi protecţia embrionilor şi bioetica; apoi, să contracareze tendinţele actuale spre promovarea unui individualism radical şi exagerat; şi, în fine, să-şi aducă pe mai departe contribuţia la promovarea solidarităţii în lume, ţinând seama de faptul că umanitatea în sine e o mare familie, cea mai mare familie.

În Occident, religia instituţională este în continuu regres

Locul religiei în societăţile moderne nu mai trebuie căutat într-un baldachin impunător sau undeva în vârful ierarhiei sociale, ci trebuie privit ca parte a unui singur întreg, ca parte între alte părţi, ale aceluiaşi sistem (cf. N. Luhmann, Die Weltgesellschaft, în: Archiv für Rechts - und Sozialphilosophie, 57, 1971, pp. 1-34). Tocmai de aceea, în societatea modernă, tensiunile între religiozitatea individuală şi religie ca sistem al credinţei devin inevitabile. Ceea ce postulează postmodernismul de azi face referire la o radicalizare a pluralismului la nivel structural, cultural şi individual şi, în nici un caz, la o ruptură reală cu viziunea modernă privind un viitor deschis sub presiunea unei permanente schimbări.

Tensiunea între societatea modernă şi religie se reflectă, mai ales în unele ţări occidentale, într-un proces progresiv de secularizare. O schimbare de paradigmă în materie de religie nu este previzibilă nici pentru acest secol al XXI-lea (cf. W. Jagodzinski/K. Dobbelaere, Der Wandel kirchlicher Religiosität in Westeuropa, în: J. Bergman ş.a. (Hg.), Religion und Kultur, Sonderheft 33 der Kölner Zeitschrift für Soziologie und Sozialpsychologie, Opladen, 1993, pp. 68-91). Cercetători avizaţi în domeniul religiei constată, din nefericire, în Europa Occidentală, un regres treptat şi constant al instituţiei Bisericii şi religiei instituţionalizate. De pildă, s-a diminuat permanent numărul celor care cred într-un Dumnezeu personal şi în viaţa de dincolo de mormânt, al celor care participă la slujbele Bisericii, ca şi al celor care se roagă şi respectă normele de viaţă impuse de Biserică (vezi datele oferite de D. Pollack, Säkularisierung - ein moderner Mythos?, Tübingen, 2003, pp. 163, 190).

În pofida unei poziţii încă relevante pe care o deţine, Biserica nu mai posedă monopolul asupra religiei. Motivaţia socială în preluarea credinţei şi normelor Bisericii a scăzut, iar reţeaua controlului social şi-a pierdut şi ea din interesul şi eficienţa de odinioară. Astfel, Biserica a început să-şi piardă rolul ei de instituţie primară, devenind un fel de instituţie secundară şi opţională. Şi, din păcate, se pare că această evoluţie sau, probabil, mai degrabă involuţie va continua şi în perioada următoare.

" Cercetătorii constată în Europa Occidentală un regres treptat şi constant al instituţiei Bisericii şi religiei instituţionalizate. De pildă, s-a diminuat permanent numărul celor care cred într-un Dumnezeu personal şi în viaţa de dincolo de mormânt, al celor care participă la slujbele Bisericii, ca şi al celor care se roagă şi respectă normele de viaţă impuse de Biserică."