Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Să mori în locul altora mereu!

Să mori în locul altora mereu!

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Ștefan Mitroi - 11 Sep, 2020

- Dumneata trebuie să fii cel care plutește noaptea pe deasupra orașului, zice vânzătorul de ziare.
- Eu sunt, într-adevăr, îi răspund. Numai că nu plutesc, fiindcă sunt mai greu decât aerul și, după cum poți băga de seamă, îmi lipsesc aripile.
- Atunci cum de pășești cu atâta ușurință prin văzduh? Pe ce calci de nu cazi?
- Pe respirația oamenilor, zic. N-ai observat că nu mă îndepărtez deloc de acoperișurile caselor? Când dau peste câte o casă goală, o ocolesc. Ce bine ar fi să pot face asta și cu sufletele ce se ridică la cer! Căci se poate întâmpla ca din greșeală să pun pasul pe vreunul dintre ele. Sufletul ăsta a și dat buzna în trupul meu. Doar cât să-și tragă... sufletul, zice el, scoțând afară sufletul meu, care se vede nevoit să continue drumul spre cer în locul lui. Am pățit-o chiar acum două nopți. Sunt sigur că-n ziarele pe care le porți în tolbă e trecut la decese numele celui răposat.
- Stai să mă uit, spune celălalt și scoate un ziar pe care-l răsfoiește cu mare atenție. Da, zice, după un timp, așa este. E vorba de...
- E vorba de mine! Eu am murit acum două nopți, nu cel despre care se vorbește în ziar.
- Cum să mori dumneata? Se vede de la o poștă că ești viu!
- Sunt viu, într-adevăr! Dar în locul celuilalt, nu al meu.
- Și el?
- El nici nu are habar că sufletul i-a rămas în lumea de aici. C-a suit în locul lui la cer sufletul meu. E foarte posibil, însă, ca la noapte să pun piciorul pe un suflet nou, și atunci...
- Și atunci, ce?
- O să m-aleg c-un alt suflet, cel de acum...
- Adică o să mori iarăși? Sau ce?
- Da, o să mor din nou.
- Ce viață mai e și asta? Să mori în locul altora mereu! Poate că e frumos să umbli noaptea pe dea­supra orașului, dar nu plătind un astfel de preț. N-ar fi mai potrivit să te plimbi prin oraș, să simți, când mergi, că te sprijini cu tălpile de pământ?
- Îți dă mâna să vorbești așa! Dar dacă ar fi să-i vină chiar sufletului tău rândul să se despartă de trup, ce-ai mai zice? O poți păți chiar la noapte!
- Adică să mor?
- Nu și dacă sufletul tău se va întâlni, în drumul lui spre cer, cu mine. Așa că eu o să mor, nu tu. Să nu-mi spui că nu-ți convine!
- Știi ce, izbucnește dintr-odată vânzătorul de ziare, ca să fie toată lumea mulțumită, eu zic să facem așa.
Și-l văd cum smulge două ziare din tolbă și face din fiecare câte un avion de hârtie.
- Unul pentru mine, unul pentru dumneata, zice. Să te poți plimba cu el pe unde vrei. Iar sufletul meu să aibă cu ce ajunge, atunci când o fi să fie, la cer.
- Ce vrei să spui?
- Că e mai bine ca fiecare să moară în locul lui. Ai ceva împotrivă?
- Absolut nimic, zic. Și strâng avionul meu la piept. Mă așez apoi la manșa lui, și-n timp ce vânzătorul de ziare se îndepărtează de mine, eu mă îndepărtez de pământ și trec, în mare viteză, pe deasupra orașului râzând!