Sănătatea sufletului din noi

Astăzi, omul modern, agasat, tulburat din toate părţile de zgomote ori imagini din ce în ce mai josnice, deosebit de agresive, a devenit atât de agitat, dezorientat, nervos, stresat, încât, într-o asemenea confuzie, de multe ori nu-şi înţelege locul, nici rostul, nici pe cele ale lucrurilor din jur. Toţi recunoaştem că e bine să fim sănătoşi. Dar ce înţelegem prin noţiunea de sănătate? Dacă vom întreba un medic, ne va răspunde: „Lipsa vreunei boli fiziologice“. Psihologul va formula un răspuns relativ asemănător, dar îl va raporta la suferinţele afective. Un duhovnic va vedea în aceasta eliberarea omului de orice legătură a păcatului, a tentaţiei. Sporti-vul, prin prisma caracteristicilor mediului competiţional, o va gândi ca pe „capacitatea de a executa corect antrenamentele, exerciţiile specifice ramurii sportive îmbrăţişate“. Aşadar, oamenii privesc problema în mod distinct unii de alţii.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a enunţat următoarea definiţie a sănătăţii: „este o stare totală de bunăstare fizică, mentală şi socială şi nu, în principal, absenţa bolii sau a unei infirmităţi“. Vasăzică a fi sănătos nu presupune doar o normalitate biologică, ci şi una spirituală, mentală, ba chiar socială. Din această perspectivă, putem afirma că principiul complet de sănătate vizează conlucrarea tuturor componentelor vieţii umane: sufletul, trupul, intelectul, familia, comunitatea, locul de muncă, convingerile politice. A fi sănătos nu înseamnă doar o firească stare fiziologică, ci şi una spirituală, afectivă, intelectuală, colectivă. S-au scris multe cărţi ori studii despre diferitele forme de sănătate, specialiştii din fiecare domeniu încercând să demonstreze importanţa laturii respective. Cu adevărat este însemnat să fii integru afectiv, să-ţi înţelegi emoţiile, acceptându-le, să-ţi rezolvi cu pricepere problemele cotidiene, survenite uneori într-o ameţitoare înlănţuire, să-ţi controlezi reacţiile la stres, aglomeraţie, la tot ce presupune o viaţă zilnică agitată.

La fel de însemnată se arată menţinerea nealterată a echilibrului minţii, el contribuind substanţial la realizarea stării generale de bine. Deşi coeficientul de inteligenţă oscilează de la om la om, cu toţii suntem capabili să învăţăm cum să obţinem şi să ne cântărim cunoştinţele, cum să preferăm anumite soluţii, cum să hotărâm asupra multiplelor probleme ale vieţii noastre cotidiene.

La fel de importantă se dovedeşte a fi păstrarea sănătăţii sociale, tradusă prin necesitatea de a relaţiona cu semenii, de a avea sau de a aparţine unei familii, prin trebuinţa de a-şi face prieteni, de a accede la un grup social. Aspectul acesta al personalităţii trebuie dezvoltat încă din copilărie, în sânul familiei, fiind absolut necesar echilibrului emoţional şi spiritual.

Ce să mai spunem despre sănătatea fizică, medicală? Cu toţii ne străduim să ne menţinem o condiţie fizică bună, ne ferim de vătămări, boli incurabile, de orice aduce suferinţă trupului nostru. Recurgem la o multitudine de tratamente, intervenţii chirurgicale atunci când simţim că sănătatea ni s-a şubrezit. Nimic rău în asta, căci părintele medicinei, Hippocrate, spunea că sănătatea este o comoară pe care puţini ştiu s-o preţuiască, deşi aproape toţi ne naştem cu ea.

Dacă despre acestea s-a tot vorbit, este foarte important să ştim şi să ne dorim să fim sănătoşi din punct de vedere spiritual, adică să avem un suflet integru. Epicur scria lui Meceneu: „Nimeni nu-i nici nevârstnic, nici prea vârstnic, ca să nu se îngrijească de sănătatea sufletului său“. Dar cine şi ce dă sănătatea sufletului din noi? Negreşit Cuvântul lui Dumnezeu, Care face posibilă apropierea de om a dragostei cereşti. Rugăciunea este medicamentul cel mai recomandat pentru dobândirea şi menţinerea sănătăţii duhovniceşti, căci Sfântul Isaac Sirul ne spune că avem în ea ajutorul cel mai tare şi sigur împotriva bolii. Sufletul sănătos este cel luminat de prezenţa şi lucrarea Duhului Sfânt, Care imprimă, prin Sfintele Taine ale Bisericii, curăţie nu doar sufletului, ci şi trupului. Bunăoară, când ne împărtăşim, preotul slujitor spune: „Cinstitul trup şi sânge al Domnului, Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos se dă robului lui Dumnezeu... spre tămăduirea sufletului şi a trupului“.

Aşadar, la sănătatea trupului participă intens şi sănătatea sufletului, ele conturând împreună chipul adevărat al omului, acela dat de Dumnezeu. Efectele pot apărea şi în sens invers. Însă când omul rămâne bolnav sufleteşte, sănătatea trupului nu-i ajută la nimic. „Să ştim să dispreţuim o sănătate stupidă care ne duce la păcat“, ne învaţă Sfântul Grigorie Teologul. Dar dacă trupul bolnav devine mijloc de îndreptare a sufletului, atunci boala este o manifestare a Providenţei divine. Apostolul Pavel ne mărturiseşte că „orice mustrare, la început, nu pare că e de bucurie, ci de întristare, dar mai pe urmă dă celor încercaţi cu ea roada paşnică a dreptăţii“ (Evrei 12, 11).

Concluzionăm, aşadar, că între aceste tipuri de sănătate există o relaţie de intercondiţionare. Peste toate, sănătatea sufletului generează şi susţine pe cea a trupului şi a minţii, luminând deopotrivă conduita socială, sentimentală şi profesională a omului. Să nu uităm însă că sănătatea integrală a fiinţei noastre nu o poate da decât Cel în Care boala şi păcatul nu şi-au avut loc, Hristos Dumnezeu, căci El este Iubirea care vindecă.