Sfântul sau sfidarea raţiunii

Sfântul este perceput adesea ca fiind o prezenţă ce nu ţine de lumea aceasta a noastră, concretă. În bună măsură aşa este, însă minunea este că sfântul face parte din lumea aceasta la fel de bine ca şi noi. El nu este un supraom, o apariţie venită din cer. Sfântul este un om la fel ca şi noi, dar care a iubit atât de mult Cerul, încât a ajuns să se contopească cu el încă din viaţa sa pământească. Harul lui Dumnezeu, care într-adevăr aparţine Cerului, neavând nimic comun cu tot ceea ce este omenesc, este cel care se pogoară peste acel om care s-a golit într-atât de sine, de tot ceea ce-i banalizează existenţa, schimbând atributele omeneşti în atribute dumnezeieşti, omul sfânt având însuşiri dumnezeieşti, neîncetând să fie om. De fapt, s-ar putea spune că omul este pe deplin om doar atunci când se împărtăşeşte continuu de harul lui Dumnezeu, ca dintr-un izvor pururea curgător. Pentru "omul obişnuit", comun, ancorat în materialitate, sfinţenia reprezintă o sfidare a raţiunii sale, obişnuită să "opereze" doar cu ceea ce este concret, cu ceea ce poate fi definit, palpabil. Harul lui Dumnezeu este duh, este energie nepământeană, necreată, energi, personală a lui Dumnezeu, prin care omul devine "părtaş al firii dumnezeieşti" (II Petru 1, 4). Harul îi aparţine de drept lui Dumnezeu, dar nu îl ţine pentru Sine, ci îl împărtăşeşte cui voieşte, cu dărnicie, din belşug. Primii creştini erau numiţi sfinţi pentru că aceştia, în deplină libertate, au făcut să fie viu primit harul lui Dumnezeu prin botez, prin asumarea credinţei în Iisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu şi Mântuitor al lumii. Harul lui Dumnezeu primit de fiecare dintre noi la botez nu este suficient pentru a ne numi sfinţi, ci este nevoie de contribuţia noastră personală, de efortul nostru duhovnicesc, de asceza noastră permanentă pentru dobândirea sfinţeniei. Da, dobândirea sfinţeniei, deşi pare de poveste lucrul acesta în lumea noastră tot mai îndepărtată de Dumnezeu, din ce în ce mai "raţională" şi mai insensibilă. "Fiţi desăvârşiţi precum Tatăl vostru care este în ceruri desăvârşit este", ne cheamă Hristos să dăm un rost vieţii noastre. Şi viaţa noastră nu ar avea nici un rost dacă nu ar fi împlinită în veşnicie, nuntind veşnic cu Mirele Hristos.