Stabilitatea interioară

Chiar dacă în deșertul egiptean găsim câteva cazuri de părinți rătăcitori, care își centrează asceza pe zdrobirea oricărei forme de atașament spațial ori material, norma era reprezentată, totuși, de stabilitate. „În orice loc te așezi, nu-l părăsi degrabă” (Antonie 3) era una dintre regulile avvei Antonie. Asta nu înseamnă că monahii nu simțeau nevoia de schimbare, nu doreau din când în când să evadeze. La avva Pimen găsim următoarea relatare: „Frații avvei Pimen îi tot spuneau: «Să plecăm de aici, pentru că mănăstirile din locul acesta ne supără și ne distrugem sufletele. Mai sunt și copii care plâng tot timpul și nu ne lasă să ne liniștim». Avva Pimen le zice: «Pentru glasurile îngerilor vreți să plecați de aici?»”

Această scenă din viața micii comunități alcătuită din câțiva frați după trup care locuiau împreună (avva Anub era cel mai în vârstă și liderul grupului, dar Pimen era cel mai înțelept și cel mai cunoscut) ne arată că nevoia de a găsi cauze exterioare pentru neliniștea noastră este ubicuă. Mereu sunt motive în afara noastră prin care ne putem justifica instabilitatea, neliniștea sau eșecurile. Dar asta este o iluzie și poate chiar dovada unei lașități. Nu ai curajul unei reale întâlniri cu tine însuți, nu poți coborî cu adevărat în propria ta subterană, în infernul tău și de aceea fugi. Avva Pimen ne arată cum aceeași situație poate fi interpretată în două moduri radical diferite. Aceleași voci care pentru frați sunt zgomot fără noimă, pentru Pimen, călugărul înțelegător, sunt glasurile îngerilor. Realitatea cu toată obiectivitatea ei are nevoie de asumare și interpretare. În viața spirituală condițiile exterioare au cel mai adesea o greutate minoră, balanța fiind mereu îndreptată către interior.

Un sfânt contemporan, Porfirie Kavsokalivitul, povestește o scenă similară. Începuse să liturghisească la capelă și chiar la prima slujbă nu a putut găsi câtuși de puțin pace din pricina unui magazin de gramofoane din apropiere, din care se auzea constant muzică. Neli­niștea monahului a crescut tot mai mult, mai ales că proprietarul magazinului refuza să oprească muzica în timpul slujbei. Cere un răspuns de la Dumnezeu, iar răspunsul vine în mod imprevizibil. Într-un manual de fizică vede un experiment. Dacă într-un lac arunci o pietricică, ea va produce o serie de unde în jur. Dar, dacă arunci o piatră mai mare, atunci undele produse de aceasta le vor îngloba pe cele mai mici. Sfântul Porfirie își spune atunci: „undele mici ale cântecelor din afara bisericii pot fi absorbite de intensitatea duhovnicească a marilor rugăciuni care se fac înlăuntrul Bisericii”. Această schimbare de perspectivă se dovedește esențială pentru sfânt. Următoarea Liturghie a fost plină de har. Și părintele își încheie povestea: Liturghia aceea „a fost cea mai frumoasă din viața mea. Și de atunci toate au fost la fel”.

În acest din urmă caz vedem că odată ce am reușit să ierarhizăm bine lucrurile, ceva se schimbă definitiv: dobândim stabilitate interioară.