Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei „Sunt mereu cu Cleopa în inimă“

„Sunt mereu cu Cleopa în inimă“

Data: 30 Noi, 2008

Părintele Arsenie Papacioc, rememorând câteva amintiri din perioada în care a trăit în pustie, împreună cu părintele Cleopa

Eram cu părintele Cleopa în Munţii Neamţului, prin anii 1952-1954. Ne împărtăşeam săptămânal… şi s-a încins o discuţie între noi cu privire la felul de a te nevoi. Părintele Cleopa era foarte complex în felul lui, nu era numai un nevoitor. A început să-mi vorbească despre trezvie, de mi-a stat mintea în loc. Vorbeam despre sistem, despre principiul spre care înclini - că nu a zice, ci a mişca înseamnă a ajunge. Mulţi din călugări fac nevoinţă imitându-l pe părintele Cleopa şi după aceea gândesc ceva de genul acesta: „Doamne, am făcut o mie de metanii, dă-mi şi mie ceva!“ Nu trebuie apăsat pe „pedala“ nevoinţei prea mult, ci pe o intensitate a ei.

Părintele Cleopa intenţiona să rămânem definitiv în pustie. Pustia este un lucru de foarte mare laudă, trebuie să înţelegem că rugăciunile unui pustnic ajută lumea enorm de mult. Eu nu eram în măsura unui pustnic… Noaptea, părintele Cleopa dormea sub un brad, eu sub un alt brad, la o distanţă de doi metri.

Să vă spun o întâmplare petrecută în pustie ca să vedeţi ce înseamnă ascultarea. Ne-a apucat o mare ploaie într-o pădure măruntă. Părintele Cleopa într-o parte, eu în altă parte, căutam tufişul să ne adăpostim. Părintele Cleopa insista pe sub ramuri să vin la el, până acolo erau cam 50 de metri. Eu ziceam că tufişul meu este mai bun. Însă zic: „Ia să ascult!“ Am fugit acolo şi a trăsnit cam prin locul unde ziceam că e mai bun de adăpostit pentru ploaie. M-a impresionat!

Sunt mereu cu Cleopa în inimă. Îl pomenesc în rugăciunile mele. Nu suntem despărţiţi.