Superstiţiile medicale

Ştiţi câţi oameni mor anual în întreaga lume? Între 50 şi 60 de milioane. În majoritatea lor covârşitoare, decesele nu sunt provocate de războaie sau de cataclisme naturale, ci de un adversar mult mai banal: bolile. De pildă, în 2003 au murit 56 de milioane de oameni, dintre care 16 milioane au decedat din cauza bolilor cardiovasculare (infarctul miocardic având întâietate), 7 milioane au murit de cancer, 3,5 milioane de boli cronice ale căilor respiratorii şi 1 milion de diabet. Urmează bolile infecţioase şi bolile degenerative.

Şi totuşi, oricât de îngrijorătoare ar părea aceste date, ele se încadrează în limite normale, şi asta graţie unei singure ştiinţe: medicina. Fără ea, statisticile privind mortalitatea ar atinge cifrele unui veritabil progrom. Am dispărea căsăpiţi fără milă de nişte adversari cărora nu ne-am putea în nici un fel împotrivi: virusuri, bacterii, ciuperci, noxele din mediul înconjurător, alimentaţia aberantă sau mutaţiile genetice din organism. Aceşti duşmani cu care împărţim acelaşi areal de existenţă sunt mult mai distrugători decât orice ideologie sau război. Şi asta pentru că sunt tăcuţi, consecvenţi şi lipsiţi în întregime de virtutea dialogului: te omoară fără discuţii şi fără negocieri preliminare.

Numai că mai avem un adversar redutabil şi distrugător, dar unul a cărui eficienţă e cu atât mai mare, cu cât nu vrem să ştim de existenţa lui: ignoranţa noastră. În această privinţă, medicina are parte de paradoxul nefericit al ştiinţelor ezoterice: cu cât se încearcă mai mult popularizarea ei, cu atât neînţelegerea oamenilor sporeşte. Cauza nu stă atât în incultura noastră - de altminteri reală şi cât se poate de explicabilă pe fondul progresului uluitor al ştiinţelor medicale -, ci în puzderia de superstiţii în a căror plasă ne lăsăm cel mai adesea prinşi. Cu alte cuvinte, nu atât neştiinţa ne dăunează, cât încercarea de a suplini această neştiinţă printr-o imaginaţie temătoare. Imaginaţia aceasta debordantă funcţionează ca un filtru perturbator prin care cunoştinţele provenite din domeniul medical ajung la noi sub forma degenerată a unor eresuri. Se pare că destinul oricărei ştiinţe este ca, pe măsură ce pătrunde în mentalul colectiv, să sufere o deformare ciudată, din cauza căreia semnificaţia unor cunoştinţe să fie înlocuită cu înţelesul lor popular. Cunoştinţele în sine sunt aceleaşi, în schimb mecanismul la care se recurge pentru explicarea lor este de-a dreptul fantasmagoric. De pildă: cine nu ştie că morţilor le cresc o vreme unghiile şi părul? Sau că transpiraţia pute? Sau că bărbaţii încărunţesc mai repede decât femeile? Sau că febra musculară e provocată de acumularea de acid lactic în celule? Sau că masa luată seară târziu te îngraşă? Sau că excesul de sare provoacă hipertensiune?

Ei bine, morţilor nu le cresc nici unghiile şi nici părul, fiindcă atunci nu ar mai fi morţi, ci altceva. În realitate, impresia de creştere a părţilor cornoase e dată de retragerea pielii în urma pierderii apei. Retragerea scoate în afară ceea ce exista deja ascuns în faldurile pielii, de aici aparenţa unei creşteri post-mortem, când de fapt e vorba de o simplă dezvelire. Iar transpiraţia oamenilor e complet inodoră, oricât de nefiresc ar suna aceste cuvinte. Nu sudoarea noastră miroase, ci produşii ei de descompunere rezultaţi la contactul cu aerul şi cu bacteriile de pe tegumentul uman. La fel, bărbaţii nu încărunţesc mai repede decât femeile, dimpotrivă. Dacă nimeni nu şi-ar mai vopsi părul, fenomenul acesta ar fi evident. Cum nici febra musculară nu e provocată de acumularea acidului lactic, ci de ruperi microscopice ale fibrelor musculare, proces complet reversibil în urma repausului muscular. Iar ideea că te îngraşi dacă mănânci seara târziu e o prejudecată de aceeaşi natură cu cea potrivit căreia ar exista vreo legătură între grupele de sânge şi regimul nostru alimentar. Cu adevărat surprinzător e însă faptul că sarea nu pare să aibă o influenţă directă asupra tensiunii sangvine, aşa cum arată experimentele făcute recent pe loturi de pacienţi cardiaci.

Culmea este că nimeni nu scapă de aceste prelucrări folclorice ale achiziţiilor medicinii. Şi cum fiecare epocă are prejudecăţile şi credinţele ei ştiinţifice, tot aşa epoca noastră îşi are propriile ei superstiţii medicale. Aceste fabulaţii sunt precum aerul pe care îl respirăm şi precum ideologia dominantă căreia i ne supunem fără s-o recunoaştem. Ne alcătuiesc şi ne hotărăsc comportamentul.