Un sultan luminat și reformist, Abdul-Medjid, a reușit să pună la loc în 1852 steaua de argint furată din Biserica Nașterii Domnului din Betleem, pe care scria așa: „Hic de Virgine Maria Jesus Christus natus es
Toamna, un nou popas al timpului, un nou început de an școlar
Ne bucurăm de o molcumă toamnă ce a pus stăpânire, cel puțin calendaristic, pe ținut. Până la ploile cele reci și posomorâte, până la spectacolul trist al desfrunzirii codrilor, încă ne bucurăm de temperaturi generoase, deși lumina soarelui parcă a pălit, iar pâcle de aburi reci au început să se lase pe văi în diminețile de septembrie; seara, când se așterne liniștea, pătrunde ca un fior prelung răsuflarea codrului ce așteaptă să-l cotropească roiurile de frunze desprinse de pe ramuri într-un dans al despărțirii efemere. Da, a venit toamna! Noi am adăugat încă o vară vieții noastre, iar toamna va însemna un popas, potrivit legilor eterne care ne călăuzesc. S-a isprăvit vacanța celor mici, concediile așijderea. Oamenii, parcă burzuluiți de sezonul estival, încep a se reîntoarce la locurile lor, gândindu-se la un nou început.
Școlile și-au redeschis porțile, iar învățăceii le-au umplut de larmă toate cotloanele. Părinții, bunicii, așezați pe la casele și rosturile lor, gospodinele trebăluind zorite la pregătirile de iarnă transformă luna lui Vinicel într-un răstimp al prefacerilor, adeverit și prin ziua de întâi, când am sărbătorit începutul anului bisericesc.
Revenind la emoțiile debutului anului școlar, ne amintim cu nostalgie de atmosfera specifică momentului: forfotă, bucurii, rechizite, ghiozdane, cărți, caiete, câte și câte alte pregătiri, clinchetul mult-așteptatului clopoțel. Ne revin în minte chipurile colegilor, ale învățătorului ori învățătoarei, precum și ale profesorilor noștri, mirosul clasei proaspăt văruite, frumos amenajate. Pe lângă preocupările specifice, inerente, de altfel, ne gândim cu bucurie la cei care au avut în vedere și o pregătire duhovnicească a școlarilor și, de ce nu, chiar a dascălilor. Sunt biserici unde, în preajma deschiderii cursurilor, numeroși copii primesc Sfânta Împărtășanie. Ce frumos ar fi ca aceasta să devină o tradiție pentru toți elevii! Ce le poate fi mai de folos decât să pășească în noul an de învățământ luându-L pe Domnul Hristos drept pavăză și sprijin? Minunat ar fi ca o astfel de rânduială să o adopte și cadrele didactice. Când Hristos Dumnezeu, Izvorul Înțelepciunii, Lumina, Calea, Adevărul și Viața, devine „coleg de cancelarie” cu învățătorii și profesorii, îi inspiră și-i binecuvântează în activitatea lor precum odinioară pe Apostolii Săi, în trudnica misiune de a lumina și descoperi frumuseți ale spiritului în sufletele învățăceilor.
Cuminecarea cu Hristos la început de an școlar apare cu atât mai necesară astăzi, când ne vedem de-a dreptul invadați de curente străine de duhul Sfintei Ortodoxii și de credința înaintașilor, când se încearcă îndepărtarea noastră de Dumnezeu, de semeni și distrugerea valorilor recunoscute ale familiei tradiționale ori ale unei vieți sănătoase, ancorate în lumina creștină. Se observă lesne că societatea românească tinde, pe zi ce trece, să devină una consumistă, stăpânită de ideologii care distorsionează sau chiar distrug sensul profund al existenței prin depărtarea tot mai mare de Evanghelie; centrul de greutate se fixează în afirmarea propriei autonomii umane, înrobite plăcerii, ajungându-se astfel la uitarea menirii sfinte a persoanei. Într-o asemenea atmosferă, asistăm la o adevărată răsturnare a valorilor: se încearcă de pretutindeni compromiterea legii morale, omul alunecând pe panta deplinei obediențe față de materie, în timp ce caracterul rece, metalic, al civilizației tehnice îi înăbușă în taina ființei până și ultimul suspin după Dumnezeu.
În aceste condiții, este esențial ca învățăceilor să li se descopere în actul educațional lumini autentice, călăuze perene ale urcușului spre veșnicie: credința în Sfânta Treime, dragostea pentru frumos și bine, respectul față de poruncile lui Dumnezeu, prețuirea moștenirii strămoșilor. Numai așa, în actuala perioadă de criză și confuzie, tinerii vor izbuti să facă diferența între Duhul lui Hristos și duhul unei lumi corupte ori coruptibile, între dreapta credință și credințele deșarte, între libertatea cea plăcută Domnului, născătoare de bine, de frumos, și cea haotică, izvorâtoare a unei vieți dezordonate și promiscui.
Afirmam că și dascălii ar trebui să se pregătească, la început de an școlar, pentru cuminecarea cu Hristos, desăvârșitul Învățător al lumii. De ce? Ne lămurește Sfântul Ioan Gură de Aur prin cuvinte înțelepte: „Nu există artă mai frumoasă decât arta educației. Pictorul sau sculptorul fac figuri fără viață, dar educatorul creează un chip viu; uitându-se la el, se bucură și oamenii, Se bucură și Dumnezeu”.
Așadar, numai inspirați de Hristos, Izvorul înțelepciunii, numai avându-L pe Hristos în taina ființei lor, dascălii școlilor noastre pot ajunge la înalta chemare de a modela în sufletele învățăceilor chipuri vii, plăcute oamenilor, dar și Părintelui Ceresc, după cugetarea aceluiași Sfânt Părinte: „Creșteți pe copiii voștri întru învățătura Domnului, cu multă băgare de seamă. Un tânăr de a cărui educație nu te ocupi este ca un pământ înțelenit pe care cresc mulți spini. Să aruncăm, dar, asupra tinerilor focul Duhului Sfânt, să ardem dorințele lor rele, să întoarcem brazdele ogorului sufletului lor și să-i facem gata de a primi sămânța. Să-i arătăm lumii pe tinerii noștri mai cuminți și mai înțelepți. De aceea nu încetez de a vă ruga cu lacrimi și a vă cere ca, înainte de toate celelalte, să dați copiilor voștri o bună educație. Dacă-ți iubești copilul, arat-o prin educația ce i-o dai. De altfel, ai și răsplată. Crește un atlet pentru Hristos!”.