Un Centenar de pomenire

De câte ori e aniversat Mihai Eminescu asist la un spectacol relativ sumbru. Oameni de toate vârstele vin să depună flori la bustul marelui poet național. 168 de ani de la naștere. Așa înțelege fiecare om prezent acolo să își prezinte omagiile.

Și dacă stau deoparte să urmăresc, mai înțeleg un lucru. Că cei din fața bustului își amintesc cu greu că stau (și) în fața unui jurnalist aprig. Unul care nu a iertat nici o abatere în presa vremii. Însă nici asta nu e tot: cei care se înclină bustului uită esențialul: că Mihai Eminescu a murit la nici 40 de ani. Foarte puțini oameni mai analizează astăzi acest aspect când se apucă să-l elogieze pe „luceafăr” în toate clișeele posibile. Un tânăr, mort prea devreme.

Imaginea lui Mihai Eminescu, mort prea de tânăr, urcat pe un piedestal, despre care lumea nu se sfiește să vorbească în clișee, fără să-l fi înțeles sau citit, e imaginea în oglindă a Anului Centenar. 100 de ani de la Marea Unire! Sărbătoare pe tot parcursul anului! Bani pentru proiecte, concerte, totul pentru celebrarea Anului Centenar!

Dar să stăm strâmb și să judecăm drept: ce sărbătorim noi de fapt? Un secol de la un eveniment? Da. Dar atunci de ce o ținem cu: „2018 - Anul Centenar”? Ce are special acest an? Ce am făcut noi cu moștenirea primită acum un secol? Avem o țară ruptă, câteva Românii mici, o bucată Basarabie, o bucată Bucovină. Nimic din ce a fost acum un secol. Ce politicieni aveam atunci și ce politicieni avem astăzi?

Anul Centenar ar trebui să ne pună pe gânduri, să ne îndemne la rugăciune, la milostenie. Să încercăm să vedem ce se mai întâmplă pe Valea Timocului, care e soarta parohiilor românești din Basarabia și Bucovina, să aflăm care e situația etnicilor români pe care i-am avut acum o sută de ani, dar pe care i-am pierdut.

Am cunoscut un domn cu domiciliul în România care mi-a spus cu lacrimi în ochi că mama lui a fost basarabeancă, dar că el nu a reușit să vadă Basarabia până anul trecut. De ce? Granițele sunt deschise, nu mai e ca acum 30-40 de ani. Acum Basarabia poate fi vizitată. Casele părinților unora dintre voi. De ce să nu veniți?

Ce sărbătorim noi totuși în acest an? Nici o victorie. Sau ba da, una care a avut loc acum un secol, dar care s-a destrămat în mai puțini ani decât a avut Eminescu la moarte. Or, după mintea mea, vorbim mai degrabă de o comemorare decât de o celebrare. Fiindcă vorbim de ceremonii menite să evoce un eveniment extrem de important din istoria acestui popor, dar care nu mai e. Nu s-a păstrat. Am avut o moștenire pe care am pierdut-o.

Deci am face bine să nu uităm că 1 decembrie 2018 e ziua în care îi comemorăm pe cei care acum un secol au avut puterea să facă Unirea. Noi, însă, nu avem nici un merit. Ci doar datoria să îi pomenim pe ei.