Un dar pe care Elena nu l-a mai primit

Dacă mulţi dintre noi dorim a avea bucuria primirii şi oferirii darurilor, cu toţii dorim a cunoaşte ce dar anume ar aduce cu adevărat fericire în sufletele persoanelor pe care le iubim.

Astfel, putem afirma că primirea şi oferirea darurilor, pe de o parte constituie o cale de apropiere şi cunoaştere între oameni, iar pe de altă parte arată nivelul comuniunii şi iubirii dintre ei, întrucât, de multe ori, pentru a oferi daruri cuiva, trebuie să ne informăm în privinţa dorinţelor şi nevoilor persoanei respective, spre a o surprinde în mod plăcut, deschizându-ne astfel şi calea lepădării de noi înşine.

Există, însă, şi momente în viaţă când darurile nu pot aduce cu adevărat în suflet bucuria nădăjduită, datorită iubirii egoiste, a lipsei cunoaşterii dintre semeni şi a tendinţei omului de a privi mai mult la darul în sine decât la dăruitor, ieşind, astfel, în evidenţă lipsa de armonie ce există atât la nivelul relaţiilor interumane cât şi la nivelul relaţiei dintre sufletul şi trupul omului.

În mod remarcabil, acest adevăr este descoperit în învăţăturile Sf. Maxim Mărturisitorul care spune că: „Nimic din cele de jos nu ne pot sătura, nici nu pot pune capăt dorinţelor nostre, ci veşnic rămânem însetaţi ca şi când nu ni s-ar împlini nici una din dorinţele care ne mistuie, aceasta pentru că sufletul omenesc, fiind însetat după desăvârşire, după apa cea veşnică, nu poate fi săturat de această lume trecătoare“.

De aceea credem că Elena, copilul Centrului de plasament din imediata vecinătate a bisericii nostre parohiale în construcţie, „Sf. Împ. Constantin şi Elena“ - Galata din Iaşi, copil care a purtat, asemenea celorlalţi copii internaţi aici, o cruce mai grea decât a celor mai mulţi dintre noi, primind în dar Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos în pre-ziua Învierii Sale, a plecat spre cer de Ziua Copilului, pentru a primi din mâna Tatălui Ceresc darul cel mai de preţ - Viaţa Veşnică, şi pentru a se împărtăşi „mai cu adevărat în ziua cea neînserată a Împărăţiei Sale“, lăsând în urmă darul pregătit de noi.

Am putut primi în dar astfel, de la Elena, învăţătura că trebuie să ne facem daruri văzute, mărginite şi trecătoare unul altuia, şi împreună lui Dumnezeu, pentru a primi în schimb pe Însuşi Dăruitorul suprem - Tatăl nostru cel ceresc. (Pr. Manole Gheorghe, parohia „Sf. Împ. Constantin şi Elena“ - Galata din Iaşi, str. Mănăstirii nr. 35)