Un obicei aparent prozaic

Mi-am propus să scriu câteva rânduri despre obiș­nu­ința multora dintre noi de a savura zilnic tradiționala ceașcă de cafea, din pricina unei întâmplări. Acum câteva zile, a poposit la schit un grup de credincioși, rugându-ne să le oferim un prânz. Am răspuns solicitării, doar că la urmă, din obișnuința de a nu bea cafea, nu le-am pus înainte şi așteptata licoare cu miros ademenitor. Unul dintre meseni m-a apostrofat, e drept, foarte abil: „Nu obișnuiți să consumați așa ceva? Eu am băut cafea și în Sfântul Munte Athos”. Nu am putut să-l contrazic. De aceea, ca să nu se supere, am îngăduit să li se satisfacă dorința, spre bucuria multor meseni.

Că ne place sau nu, numeroși semeni își încep săptămâna ori ziua cu o cană de cafea aburindă, savurând-o mai abitir ca pe o prăjitură. Unii își alcătuiesc un adevărat ritual cu această ocazie, dar, când vine vorba de rugăciunea de dimineață, auzi adesea aceeași nefirească scuză: „Părinte, nu am timp să mă rog, căci întârzii la serviciu”. „Bun”, le răspund adesea, „da’ o cafea luați?” „Da, e necesar, nu pot fără ea.” „Bine, bine, atunci, dacă nu izbutiți să vă citiți rugăciunile de dimineață, să nu aveți răgaz nici să poposiți în fața ceștii atât de râvnite!”

Dacă aș încerca să răspund fireștii întrebări: „E păcat să consumi cafea?”, cred că aș stârni un oprobriu aproape general, de vreme ce ea a devenit un accesoriu al majorității zilelor pentru foarte mulți dintre noi. Nedumerirea crește după ce găsești trecută deprinderea cu pricina la capitolul păcate în anumite chestionare de spovedanie. Ne aflăm în fața aceluiași paradox ca în cazul știrilor din domeniul medical privitoare la urmările consumului constant de cafea: unele studii o consideră benefică organismului, altele, dimpotrivă, o resping, din pricina numeroaselor complicații provocate în buna lui funcţionare. Iată câteva mărturii în acest sens: cafeaua nefiltrată ridică probleme de sănătate. S-a raportat prezența a peste 1.000 de substanțe chimice în cafeaua prăjită. Dintre ele, 19 sunt cunoscute ca agenți cancerigeni. Alții mai trec în lista efectelor sale negative: apariția bolilor cardiovasculare, anxietatea, iritabilitatea, tulburări ale somnului, alături de o serie întreagă de alte afecţiuni. Îmbucurătoare pentru cafegii sunt studiile medicale unde se susține că aceeași buclucașă băutură ajută la prevenirea depresiei, la menținerea unei greutăți normale. La fel de benefică pare în prevenția bolii Parkinson: s-a dovedit că băutorii de cafea au un risc cu 80% mai scăzut de a o dezvolta. Cancerul de colon se întâlneşte cu o incidenţă destul de mică în rândul consumatorilor de cafea faţă de restul populaţiei, căci, opinează o serie de specialişti, două ceşti zilnic reduc posibilitatea apariţiei sale în proporţie de 25%. Investigațiile se arată îmbucurătoare şi în privinţa cirozei hepatice sau a litiazei biliare: ele se pot preveni prin apelul consecvent la cafea. Unde mai pui că și stomatologia are în ea un aliat de nădejde? Anumite componente care îi dau gustul au proprietăţi antiadezive și antibacteriene, prevenind apariţia cariilor dentare.

Având în vedere aceste controverse, ce-i de făcut? Cele două tabere caută noi și noi dovezi în a-și susține tezele aflate într-o nesfârșită concurență, iar noi părem a ne cufunda, fără scăpare, într-o serioasă dilemă: a bea cafea e păcat sau nu? Atât timp cât ea aduce beneficii organismului, n-o vom privi ca pe un păcat. În aceeași măsură am putea blama ceaiurile hepatice, de mentă sau de tei, ajunse o necesitate pentru unii dintre noi. Deci nu consumul de cafea constituie ceva rău în sine. Vinovăția trebuie căutată în altă parte: mulți nu o beau din motive medicale, ci fiindcă o consideră o chestiune de bonton. La cafea, în genere, se asociază o țigară, două, ori câteva discuții uneori extrem de păguboase. O altă situație în care ar trebui să ne simțim culpabili e obiceiul unora, deja prizonieri ai cafelei, de a merge la Dumnezeiasca Liturghie după ce s-au împărtășit din ceașca de cafea, refuzând astfel să guste din anafura împărțită la finele slujbei. Cred că o asemenea obișnuință, transformată în patimă, ar trebui să ne îngrijoreze. Chiar atunci când o înghițim ca pe un medicament, recomandată de medici, dacă ne obișnuim organismul cu ea zilnic, la fel cu orice altă doctorie luată cu regularitate, cafeaua devine un drog. Se creează astfel o dependență, iar posibilele efectele benefice se diminuează substanțial. Unora le e greu să recunoască faptul că fără prozaica licoare devin peste zi agitați, neliniștiți, căutând cu orice preț prilejul de a-și împlini pofta. În acest caz, fără doar și poate, dependența de cafea reprezintă un păcat.

Un creștin m-a întrebat: „Părinte, dacă cer preotului să mă împărtășească dimineață, e păcat?” „Dar de ce nu stați la Sfânta Liturghie”, îl întreb. „Stau, dar nu pot rezista până aproape de prânz fără cafea, de aceea obișnuiesc să cer Sfânta Împăr­tășanie dimineață”. Am ezitat un pic să-i răspund căci m-a întristat robia în care zăcea sărmanul. Am încercat, totuși, să-i ofer un posibil răspuns: „Cine vi se pare cu adevărat important în viața dumneavoastră: Hristos ori cafeaua? Dacă-L iubiți pe Mântuitorul mai mult decât savoarea unei cafele, atunci străduiți-vă să primiți Sfânta Împărtășanie la vremea cuvenită. Dacă veți reuși, arătați că nimic din acea zi nu contează, în afara lui Hristos, Care nu poate fi substituit în nici un fel”.