Un roman reînviat al lui Dinu Pillat

Prezentând romanul lui Dinu Pillat, Aşteptând ceasul de apoi (Editura Humanitas, 2010), Gabriel Liiceanu încearcă în Prefaţă o descifrare a sensului titlului. Găseşte astfel următoarea justificare: "Pentru că lumea prezentului este atât de coruptă, încât, înaintea Apocalipsei, când timpul căzut al Istoriei va ajunge la sfârşitul lui, trebuie făcut un ultim efort de redresare morală a acestei lumi. "Vestitorii", anunţând sfârşitul timpului, parusia ca revenire a Domnului, pregătesc totodată judecata finală prin supresiunea "timpului lui Mitică"."

Romanul lui Pillat are o poveste stranie. Scris în 1948, a fost unul dintre principalele capete de acuzare în procesul intelectualilor - lotul Noica-Pillat. Autorul a primit o condamnare de 25 de ani de muncă silnică şi 10 ani degradare civică pentru "crima de uneltire împotriva ordinii sociale".

În Prefaţă, Liiceanu spune că şi cărţile au ceasul lor de apoi în care reînvie. Cartea lui Dinu Pillat nu a murit la propriu, dar manuscrisul a fost dispărut timp de cincizeci de ani. Perioada 1948-1955 a fost dedicată corecturilor şi revenirilor autorului asupra lucrării, care, dactilografiată în două exemplare, a fost citită de George Călinescu, Tudor Vianu, Vladimir Străinu, Vasile Voiculescu, Andrei Scrima, Ion Caraion, Şerban Cioculescu, Dan Cernovodeanu, Emanoil Vidraşcu, Barbu Slătineanu, Teodor Enescu, Goghi Florian, Sandu Lăzărescu. Aproape toţi cei citaţi mai sus au fost condamnaţi în procesul intentat în 1960. Securitatea a calificat Aşteptând ceasul de apoi drept un roman mistic şi legionar. A considerat că ideile personajelor cărţii aparţineau autorului. Cele două manuscrise au fost descoperite şi confiscate de securitate, ele nefiind de găsit în arhive după 1990. Abia în 2010 cercetătoarea de la CNSAS Raluca Spiridon a descoperit din întâmplare un dosar conţinând dactilograma romanului lui Pillat.

Tema romanului este o istorie a mişcării legionare dinainte de 1944, dar autorul nu elogiază ideologia legionarilor, ci o priveşte critic. Unul dintre personaje, Ştefănucă, un tânăr "vestitor", îşi manifestă îndoiala în privinţa moralei mişcării, privind din perspectivă biblică: "Ştefănucă i se alătură fără să spună nimic. Era îngrijorat. Cu Toma Vesper, cu a cărui arestare Nicoară îl pusese la curent, autorităţile aveau acum în mână toată conducerea "vestitorilor". Din nou, un gând de îndoială, cu presupunerea unei ispăşiri, se strecură în mintea lui Ştefănucă. Totul pornea de la atentat. Oricât de justificat putea să fie în ochii camarazilor, asasinatul politic nu rămâne mai puţin o crimă. Cuvintele lui Iisus au un înţeles care nu îngăduie nici un echivoc: "Cei ce trag sabia de sabie vor pieri!"

Un alt tânăr, Lucian, avea o altă poziţie: "Deşi refractar oricărei forme de disciplină, Lucian nu întârziase să se alăture grupului de militanţi de la facultate, încredinţat că, în marea criză morală a acelui ceas al istoriei, păstrarea unei atitudini de neutralitate ar fi însemnat pentru el pierderea celui mai interesant prilej de a se afirma pe o idee, mai ales că se şi închipuia singurul în stare să construiască un sistem de gândire politică pe premisele încă nebuloase ale "omului nou"."

Ideile subliniate sunt criza politică şi energia tinerilor, pe care aceştia o canalizau spre un scop nobil, aşa cum îl vedeau ei: acela de a schimba lumea. Romanul prezintă tineri care au idealuri, care ştiu ce e solidaritatea şi acţionează în spiritul valorilor creştine. Alte două romane anterioare scrise de Dinu Pillat au fost dedicate problemelor tinerilor: Tinereţe ciudată şi Moarte cotidiană. Tinerii au energie, dar nu au repere, sau nu au spaţiu în care să şi-o manifeste.

Memoria noastră este o memorie sacră. Aşteptând ceasul de apoi începe cu prezentarea câtorva tineri gonind în noapte, "în golul câmpurilor fără sfârşit", cu o căruţă. Unul dintre ei este rănit, are febră şi delirează, rostind fraze ciudate din Apocalipsă: "- Ah! Îl vedeţi?... Îl vedeţi?... Îngerul… Iese din templu şi strigă cu glas mare celui ce şade pe nor: pune secera şi seceră, fiindcă s-a copt secerişul pământului… Uitaţi-vă!... Uitaţi-vă cum sunt aruncaţi ciorchinii în teascul cel mare al mâniei lui Dumnezeu!... Sângele… A ieşit sângele din teasc până la zăbalele cailor!... Începu rănitul să se zbată din nou."

Alt personaj, student la Teologie ca şi rănitul, observă: "Nu mi-am închipuit niciodată că în subconştient poţi să ai memoria unor texte într-o asemenea măsură."

Vorbind despre memoria sacră şi despre acţiunea tinerilor, care se opune unei istorii imorale, romanul are cu siguranţă ecou pentru noi, cei de azi, poate că nu întâmplător a fost descoperit acum. În ce constă, totuşi, greşeala "vestitorilor", ne explică Gabriel Liiceanu: "Lucru scandalos, "greşeala de neiertat", cum spune Cioran, nu este că ei "concep un viitor pentru o ţară ce nu avea nici unul", ci imaginează mântuiri colective. Că amestecă istoria cu mistica şi judecata morală şi religioasă cu crima. Drumul către paradis nu poate trece prin infernul sângelui vărsat. Lumea de ''aici'' şi cea a Împărăţiei cerului nu pot trăi decât în disjuncţie. Dacă vrem să înţelegem cu orice preţ să urcăm spre "ideologia autorului", aş înţelege cartea lui Dinu Pillat ca "ceartă" a acestuia cu mişcarea celor care voiseră să amestece crima în problema mântuirii."