Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Opinii Repere și idei Un veac de socializare

Un veac de socializare

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Repere și idei
Un articol de: Pr. Adrian Agachi - 23 Apr, 2021

Veacul al XVIII-lea a fost denumit „secolul luminilor”. O sută de ani în slujba rațiunii, mai bine zis a logicii omenești. A fost totodată secolul de aur (saeculum aureum) al saloanelor, în care se poate discuta aproape orice, cu singura condiție ca formalismul să fie respectat până la capăt, în care fiecare cuvânt trebuie să aibă măcar două înțelesuri, iar calitatea ­discursului prevalează până la absurd asupra conținutului și veri­dicității sale. Regăsim aproape o atmosferă de cancelarie levantină, în care intrigile țin locul birocrației și șoaptele clevetitoare și mincinoase sunt puse la preț mai mare decât adevărul. Un veac de clacă la nivel înalt, în care cuvintele au forța unei imen­se biruințe și a unui neasemănat prejudiciu, în care poți decădea din exprimarea unei păreri sincere sau poți avansa prin lingu­șeala rostită la urechea potrivită. Salonul este locul unde se țes aceste ghemuri de gânduri și cuvinte din care se nasc mai târziu unele opere gustate până în prezent, dar și evenimentele tragice care vor însoți marile revolu­ții de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și prima jumătate a secolului al XIX-lea.

Un istoric francez remarca: „Când evocăm Luminile, o imagine de femeie revine frecvent: așa-numita «salonnière». Ea pare a fi în miezul miș­cării intelectuale: deți­ne un rol de prim-plan în dezvoltarea și răspândirea gândirii și favorizează întâlnirea cu lumea banului și a puterii. Într-adevăr, salonul din secolul al XVIII-lea constituie unul dintre noile locuri de sociabilitate unde stau alături nobili, burghezi bogați, oameni de litere și de știință, de toate naționa­litățile. Loc de întâlnire, de cunoaș­tere, de creație, de schimb, de ucenicie și de circulație culturală, salonul este și un loc de mixtitate intelectuală. Este condus de o femeie sau, pe măsură ce avansăm în secol, de unul dintre noile cupluri luministe, bazate pe respect reciproc, gen Helvétius, Condorcet, Lavoisier” (Dominique Godineau, „Fe­me­ia”, în: Michel Vovelle (ed.), Omul luminilor, trad. de Ingrid ­I­lin­­ca, postfață de Radu Toma, Iași, Ed. Polirom, 2001, p. 302).

Astăzi, locul salonului a fost luat de rețelele de socializare. Trans­­­formarea digitală a vechilor locuri de întâlnire ale înaltei societăți din secolul al XVIII-lea într-un imens salon universal în care fiecare are ceva de spus, ceva de căutat și are posibilitatea de a-și lăsa palida reflecție a propriei persoane pe milioane de ecrane simultan s-a dovedit a fi cartea câștigătoare a dezvoltării socie­tății vechi într-o nouă formă. Cumva, însă, vechile tare s-au dovedit greu de eradicat, de vreme ce încă mai întâlnim pretendenți la identitatea altor persoane, tipologia omenească a micilor înșe­lătorii, regresul într-o formă de autoadmirație plimbându-se fără prea mari opreliști sub o multitudine de conturi. Nu sunt vinovate rețelele de socializare pentru acest fapt. Neputințele omenești sunt multe și greu de înfrânt. Însă, dacă tot ne aflăm într-o perioadă de veritabil progres față de societatea iluministă, nu ar strica să împrumutăm ceva de la ea: respectul față de cuvinte. Nu față de conținutul lor, pentru că iluminismul a strălucit prin falsitate și formalism, ci pentru adecvarea acestora la o formă acceptată universal a respectului și decenței. Rețelele de socializare nu sunt locul unde oricine își poate vărsa propria trivialitate, în care fiecare își poate expune viața intimă la vedere, în care barbarismul și vituperanța iau locul unei așezări sufletești bune, a unui îndemn la calm, a unei priviri proaspete și respectuoase asupra vieții în general. Putem transforma rețelele de socializare într-un loc în care se revarsă toată mizeria ființei umane sau într-unul în care ne putem împărtăși micile gânduri bune și activități inspiratoare. Și poate, astfel, vom îndeplini, adevărata năzuință a secolului al XVIII-lea, netranspusă în realitate: eliberarea de boala gravă și amplă a singurătății. Însă nu prin minciună și ipocrizie, ci prin realul interes față de viața celorlalți.