Urmând slujirii Domnului

Șapte… o cifră cu atât de multe semni­ficații biblice! A șaptea zi de la crearea lumii, când Dumnezeu S-a odihnit de toate câte făcuse, binecuvântând-o și sfinţind-o (Facere 2, 2-3); șapte zile când poporul iudeu a primit poruncă să mănânce azime (Ieșire 12, 15); David Îl lăuda pe Dumnezeu de şapte ori pe zi (Ps. 118, 164); înţelepciunea şi-a zidit casă rezemată pe şapte stâlpi (Pilde 9, 1); cele șapte pâini cu care Mântuitorul a săturat mulțimile rămânând șapte coșuri cu fărâmituri (Matei 15, 34-37); șapte daruri ale Duhului Sfânt (Isaia 11, 2-3; Galateni 5, 22). Cartea Apocalipsei abundă în simboluri legate de cifra șapte: șapte biserici, șapte sfeșnice de aur, șapte stele, șapte peceți, șapte îngeri, șapte trâmbițe, șapte tunete, șapte cununi împără­tești, șapte pedepse, șapte cupe, șapte munți. Dacă ar fi să privim textul Sfintei Scripturi din perspectiva cifrelor, șapte apare, cred, cel mai des. Unii au încercat să deslușească frec­vența nemaiîntâlnită a unui număr în textul scripturistic: compusă din adunarea numărului trei, care ne amintește de Dumnezeu, Cel în Treime închinat, cu numărul 4, simbolizând cele patru puncte cardinale, universul, în general, cifra șapte este considerată întâlnirea lui Dumnezeu cu lumea, a divinului cu umanitatea, a lumii cerești cu cea pământească.

Nu doar în Teologie „șapte” este dominant, ci și pe tărâmul numerelor. În cartea Dumnezeu și matematica, autoarea, cunoscuta profesoară Florica T. Câmpan, prezintă o perspectivă deosebită asupra cifrei respective: din punct de vedere matematic, şapte nu poate fi dedus nici ca produs, nici ca factor al cifrelor de la unu la zece; şapte nu se obţine nici din împărţirea, nici din înmulţirea primelor zece numere, neputând fi creat. Poate de aceea unii au afirmat că această cifră este „numărul lui Dumnezeu”. Cu alte cuvinte, acest număr desemnează ima­ginea și plenitudinea unui răstimp, dar și expresia împlinirii.

Toate acestea le vedem întărite de viața și lucrarea Preasfințitului Părinte Timotei Prahoveanul, care, în 30 octombrie, a împlinit șapte ani de la hirotonia în treapta arhieriei. La momentul înălțător petrecut acum şapte ani am avut onoarea și bucuria să particip, prin bunăvoința Preasfinției Sale, în virtutea unei îndelungi și frumoase colaborări pe tărâm spiritual și cultural. L-am cunoscut pe Episcopul Timotei Aioanei chiar din primul an al vieții mele de călugăr. Întâmplător sau nu, în 1994, când eu îmi începeam ucenicia, Prea­sfințitul Părinte Timotei, pe atunci slujitor la Catedrala Mitropolitană din Iași și secretar al Sectorului Exarhat din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, și-a publicat lucrarea de licență cu titlul Schitul Vovidenia, tradiție și spiritualitate. Ca novice, doream să cunosc amănunte din existența seculară a Vovideniei și, cum nu exista o lucrare dedicată exclusiv istoriei smeritului schit al Lavrei nemțene, apariția cărții semnate de arhidiaconul (de atunci) Timotei Aioanei a constituit o veritabilă revelație. Îmi aduc bine aminte cum, în urmă cu peste un sfert de secol, un părinte cu chipul senin și vorba domoală venise să aducă la schit mai multe exemplare din lucrarea sa, iar egumenul l-a primit cu bucurie; ne-a oferit câte un exemplar fiecărui viețuitor, iar autorul, cu zăbavă, a scris pentru fiecare câte un gând, descoperind astfel legătura de suflet țesută între Altarul din Poiana liniștii și cel ce a scos din tainițele istoriei aspecte importante din trecutul secular al așezământului monahal.

Sfaturile duhovnicești, cărțile, istoria, fru­musețea slujirii, îndemnul de a scrie, ce mi l-a dat în urmă cu mulți ani, au reprezentat tot atâtea motive de a mă reîntâlni cu Prea­sfin­ția Sa la Iași, cooptându-mă în numeroase proiecte pe când împlinea ascultarea de Exarh al Arhiepiscopiei Iașilor, ori membru în comisia liturgică a eparhiei. Colaborarea cu Prea­sfin­țitul Timotei continuă și după chemarea la înalta slujire arhierească, bucurându-mă adesea de îndrumări și ziditoare cuvinte.

Pe lângă nenumăratele îndatoriri ale slujirii arhierești, Preasfințitul Părinte Timotei își drămuiește timpul cu acribie, „ca să se facă tuturor toate”, dar nu uită de o veche și rodnică îndeletnicire a sa, scrisul. Autor a numeroase volume, lucrări, studii şi articole de autor sau coordonate ce oglindesc „pulsația inimii” Bisericii lui Hristos din România, dar îndeosebi viaţa religioasă şi culturală a monahismului românesc, Preasfinția Sa a devenit unul dintre cei mai prolifici mânuitori ai condeiului din lumea eclesiastică românească și, din 2016, membru al Uniunii Scriitorilor din România. Scrierile Episcopului Timotei Aioanei ne fac cunoscute multe din bucuriile duhovnicești, aspirațiile, preocupările, dar și clipele de introspecție ale Preasfinției Sale. Așa am devenit părtași la Aduceri aminte despre oameni și locuri din ținutul Fălticenilor ori am călătorit împreună cu autorul la Altarul din Poiana liniștii, Schitul Vovidenia, trecând și pe la Schitul Icoana, poarta deschisă către Cer, însoțindu-l pe Preasfinția Sa până departe, la Așezămintele românești de la Ierusalim, Iordan și Ierihon, sau în alte Itinerarii spirituale. Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Bucu­reștilor se dovedește un adevărat pelerin în căutarea luminii, un descoperitor neobosit de lumini din viața oamenilor, ale căror portrete în cuvinte le-a realizat cu inspirat și iscusit condei. Din această perspectivă, dar mai cu seamă dincolo de cuvinte, Preasfințitul Părinte Timotei se înscrie în rândul lor de odinioară, prin intermediul cărora națiunea românească cunoaște fapte și însemnări importante, dar și numeroși viețuitori din chinovia Neamțului din veacul al XX-lea ori monahi tipografi de altădată, precum și pagini vechi și noi din istoria Lavrei Neamțului ori despre atribuțiile starețului/ stareței eclesiarhului și duhovnicului mănăstirii. Prin coordonarea Preasfinției Sale am aflat despre Părintele Paisie Olaru, povățuitor spre poarta raiului, amintindu-ne totodată de Părintele Cleopa, luminător de suflete pe calea mântuirii, dar și de Părintele Ioan Ivan de la Neamț. Nu a fost trecut cu vederea nici Părintele Benedict Ghiuș - duhovnic smerit și mărturisitor al lui Hristos în temnițele comuniste, neuitând nici de Mitropolitul Antonie Plămădeală și amintirea unei prietenii sau de Arhimandritul Partenie Apetrei, dincolo de poarta luminii. Recent, tot prin truda cărturărească a vlădicului Timotei, am făcut cunoștință cu multe chipuri de ieri și de azi în rama veșniciei, veritabile însemnări pe lespedea inimii ori amintiri așezate în rama prieteniei.

La ceas aniversar, din locul devenirii sale monahale, Mănăstirea Neamț, îi dorim Prea­sfințitului Părinte Timotei Aioanei ca Mântuitorul Hristos, Veșnicul Arhiereu, să-i dăruiască aceeași fervoare ca și până acum, pentru slujirea Bisericii strămoșești, aceeași dragoste față de istorie și cultură, față de vetrele noastre monahale, ca reverberație a frumuseții credinței trăite și mărturisite, repere vitale în viața unui sacerdot.