Vestimentaţia exterioară, oglindă a veşmântului sufletesc

Iată-ne trecuţi de mijlocul lunii lui Cuptor. Săgeţile ca de foc aruncate cu nemiluita de soarele incandescent ne to­ropesc, determinându-ne să ne acomodăm neîntârziat la noile condiţii climatice şi prin ţinuta vestimentară. În această preocupare uităm adesea că hai­nele, înfăţişarea exterioară dau mărturie, tăcută, dar vizibilă, nu doar despre statutul nostru social sau economic, ci şi despre valorile religioase şi morale pe care le avem ori pretindem a le avea. Unii se îmbracă opulent, încercând să-şi demonstreze prin straie bogăţia şi posibilitatea de a cheltui sume extra­va­gante ca să arate bine, nu numaidecât pentru ei, ci îndeosebi pentru anturajul lor. Alţii se căznesc să-şi ascundă prin ţi­nu­tă numeroasele carenţe comportamentale sau culturale, făcând din vestimentaţie o preocupare obsesivă, excesivă. Cu toţii am depistat astfel de stânjenitoare situaţii ori discre­panţe jenante între limbaj sau comportament şi ţinuta vestimentară. Unii cred că adoptând o îmbrăcăminte neglijentă, chiar murdară, îşi vor etala „profunda“ smerenie, vrând să treacă drept atât de preocupaţi de cele spirituale, încât au uitat să-şi primenească straiele. Şi unii, şi alţii sigur au omis esenţialul: dreap­ta socoteală, discreţia, dar şi datoria de a purta grijă de trup, care este menit să devină templu al Duhului Sfânt, aşa cum glăsuieşte dumnezeiescul Pavel, Apostolul. De aceea s-ar cuveni să alegem calea de mij­loc, neuitând recomandarea Sfin­ţilor Părinţi de a păstra e­chilibrul în toate, arătând şi prin ţinută că iubim mai mult veşmintele cele dinăuntru, vir­tuţile, după sfatul Sfântului Apostol Petru (I Petru 3, 3-5). Rămân memorabile îndemnurile Sfântului Apostol Pavel către femei, referitoare la ţinu­ta vestimentară sau la podoabe (I Timotei 2, 9-10), dar aceasta nu înseamnă că bărbaţilor li se îngăduie să poarte orice şi oriunde. Ba încă, de la o vreme în­coace, observăm cum, cu o nefirească sinchiseală, unii băr­baţi copiază gesturi şi comportamente feminine: pedichiură, vopsirea părului, purtarea în exces a bijuteriilor. Toate tră­dează că, în viaţa lor, nu pe Dum­nezeu Îl iubesc şi-L slă­vesc, ci doar propriul trup. Este neplăcut să vezi, îndeosebi vara, grupuri de turişti, bărbaţi şi femei, intrând în biserici îmbrăcaţi extravagant sau indecent, sumar ca pentru un picnic sau o promenadă pe faleză, în pantaloni scurţi, maiou, papuci de casă etc.

Aşadar, zicerea populară „nu haina îl face pe om“ se adevereşte pe deplin. Nu haina îl face pe om, dar uneori contri­buie la imaginea noastră îna­in­tea lui Dumnezeu şi a oamenilor. Aş spune că suntem ceea ce purtăm. Înfăţişarea exterioară constituie o mărturie vi­zi­bilă a valorilor noastre creş­tine. Locuinţa, maşina, înfă­ţi­şa­rea exterioară, folosirea timpului, a banilor, a calităţilor sau chiar a lipsurilor, totul reflec­tă cum a decurs întâlnirea noastră cu Mântuitorul Hristos, cum trăieşte El în noi.

Când ne întâlnim cu Ce­res­cul Mântuitor, după ce Se să­lăşluieşte în fiinţa noastră prin Sfintele Taine ale Bisericii, El nu ne umbreşte neputinţele, nici nu le cosmetizează, ci ne curăţă deplin de ele, trudind dinăuntru. Or, tocmai înnoirea interioară se răsfrânge în alu­ra noastră exterioară.

Nimic de zis, înfăţişarea exterioară nu trebuie neglijată, dar poate deveni importantă în măsura în care vom reuşi să arătăm prin ea „vestimentaţia“ noastră interioară, podoabele bunelor virtuţi. Nu doresc ca aceste cuvinte să fie conside­rate o judecată. Nu e vorba de im­punerea anumitor „ca­noa­ne“, ci doar aş vrea să atrag atenţia asupra unor curente care par să se transforme în norme pentru tot mai mulţi dintre semenii noştri. De aceea ar fi de preferat ca schimbarea stilului vestimentar să fie un rezultat al convertirii sufletului de către iubirea lui Dum­nezeu, nicidecum o chestiune de bonton sau una impusă de anumite reguli. Dacă ne dorim să trăim fiecare clipă în pre­zenţa lui Dumnezeu, atunci să luptăm ca înfăţişarea noastră exterioară să oglindească, tă­cut şi fidel, apartenenţa noas­tră la credinţa dreptmăritoare. Ea va transmite omenirii că noi trăim spre a-L slăvi pe Dum­nezeu, nu pe noi înşine.

Vasăzică, decenţa, sobrie­ta­tea, cuminţenia s-ar cuveni să reprezinte trăsături de bază ale stilului vestimentar, atât al femeilor, cât şi al bărbaţilor, cu precădere vara, când, din pri­cina temperaturilor ridicate, invocând lejeritatea, se pierde măsura. Sfântul Atanasie în­deam­nă: „Fii smerit şi măsurat în mâncare, îmbrăcăminte, în fapte şi în gândurile tale ca să nu mânii pe Domnul“.