Combaterea monotoniei a devenit, în această perioadă brăzdată de neguri, o preocupare de un major interes, o strădanie cu aparențe nobile și dedesubturi adesea insalubre, justificate sumar de imperioasa nevoie a
Vineri începe Postul Adormirii Maicii Domnului
Anul acesta, Postul Adormirii Maicii Domnului începe vineri, 31 iulie, şi ţine până pe 14 august inclusiv. Conform rânduielii ortodoxe, acest post este unul fix de două săptămâni, care începe la 1 august şi ţine până la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului din 15 august, ultima zi de post fiind 14 august. Însă dacă acest post este precedat de ziua de miercuri sau vineri, care sunt zile de post, începe cu o zi mai devreme, cum este cazul şi anul acesta.
Acest post ne pregăteşte pentru sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, când noi, creştinii ortodocşi, prăznuim trecerea din lumea aceasta a Născătoarei de Dumnezeu, Preasfânta Fecioară Maria.
Sinaxarul ne spune că, „luând Fecioara iertăciune” de la toţi, „s-a culcat pe pat şi şi-a aşezat preacuratul său trup precum a dorit; şi a făcut rugăciune pentru întărirea lumii şi paşnica ei vieţuire, şi i-a umplut şi pe dânşii de binecuvântarea ei. Şi, aşa, în mâinile Fiului şi Dumnezeului său şi-a dat sufletul”. Sfinţii Apostoli au îngropat trupul Născătoarei de Dumnezeu în Ghetsimani şi timp de trei zile au privegheat în rugăciune, „auzind neîncetat glasuri îngereşti”. În a treia zi a venit Apostolul Toma, care nu a ajuns la înmormântarea Maicii Domnului şi a cerut să i se deschidă mormântul ca să vadă trupul adormit al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Când au deschis mormântul, s-au minunat aflând locul de îngropăciune al Maicii Domnului gol. În mormânt nu au găsit decât giulgiul rămas ca mângâiere pentru Apostoli şi credincioşi, dar şi „mărturie nemincinoasă a mutării Născătoarei de Dumnezeu”.
Originea Postului Adormirii Maicii Domnului poate fi urmărită până în secolul 5, când se dezvoltă cultul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu pe fondul hotărârilor dogmatice mariologice de la Sinodul al III-lea Ecumenic de la Efes din 431. La început durata lui era de o singură zi, pe 6 august, în Antiohia, iar la Ierusalim, de opt zile.
Părintele profesor Ene Branişte ne spune că existau creştini care posteau toată luna august, în vreme ce alţii posteau în luna septembrie. Uniformizarea datei şi a duratei Postului Adormirii Maicii Domnului s-a făcut în secolul 12 la sinodul local din Constantinopol (1166), condus de Patriarhul Ecumenic Luca Crysoverghis. Aici s-a stabilit ca acest post să fie ţinut timp de două săptămâni, la începutul lunii august.
În timpul acestui post avem şi sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului, care are profunde conotaţii isihaste. Călugării, prin asceza postului unită cu rugăciunea, vor să ajungă din timpul acestei vieţi la vederea luminii de pe Tabor în care Mântuitorul nostru Iisus Hristos a arătat Apostolilor slava Sa dumnezeiască „pe cât li se putea”.
Postul Adormirii Maicii Domnului este un timp duhovnicesc în care suntem invitaţi să urmăm modelul de ascultare şi credinţă al Sfintei Fecioare Maria. Totodată, nu trebuie să uităm exemplul de pace şi bucurie sfântă pe care ni-l oferă Maica Domnului, căreia ne rugăm: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!”



.jpg)