Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Anul trecut, în Uniunea Europeană s-au înregistrat 3,1 miliarde de nopţi petrecute în unităţi de cazare turistică, o creştere de 4,1% faţă de cele 3 miliarde de înnoptări în 2024 şi un avans de 26,5%
Dr. habil. Ecaterina Balica, cercetătoare la Institutul de Sociologie al Academiei Române și coordonatoarea Observatorului Român pentru Analiza și Prevenirea Omorurilor din cadrul acestui institut, a elaborat pr
În pofida faptului că 2025 a fost un an agricol bun, patru companii din agricultură din 10 au probleme financiare, iar rata cea mai mare de insolvenţă este în zona de creştere a animalelor şi cultivării
Luni şi marţi, a avut loc la Luxemburg reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit (AgriFish) a miniștrilor agriculturii din cele 27 de state UE, unde s-au discutat teme de interes major pentru fermierii europeni,
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) va dezvolta un portal unic destinat fermierilor, care va facilita accesul la informaţiile şi serviciile instituţiei şi va sprijini gestionarea
Peste 36.000 de studenţi vor primi, în anul universitar 2026-2027, burse sociale printr-un proiect implementat de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi
Sprijinirea elevilor din comunităţile vulnerabile, recuperarea lacunelor de învăţare şi dezvoltarea educaţiei fizice şi a sportului ar trebui să fie prioritare, în demersul de îmbunătăţire a
Ministerul Educaţiei şi Cercetării se află în discuţii „foarte avansate” cu instituţii de învăţământ superior din toată ţara pentru cooptarea lor în derularea olimpiadelor şcolare naţionale.
Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti organizează, în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie 2026, cea de-a V-a ediţie a ROBOFEST, cel mai mare eveniment dedicat roboticii din
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
O serie de evenimente se vor desfăşura, în perioada 2-6 noiembrie, la Iași, în cadrul programului Zilelor Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” (BCU). Vor avea loc lansări de carte, o întâlnire
Primăria Sibiu va aloca 800.000 de lei pentru amenajarea, la Muzeul ASTRA, a unui pavilion cu cinci sisteme tradiţionale de gătit, reprezentative pentru mai multe zone ale ţării. Pavilionul, cu structură şi
Galeria Madrigal din Bucureşti propune vizitatorilor, în 31 octombrie 2026, trei ore fără telefon, printre cărţi, artă şi muzică, altfel spus experienţa „Offline la Madrigal”. Evenimentul se doreşte a fi
La Palatul Culturii din Iași va fi inaugurată, pe 3 noiembrie, o expoziție inedită de picturi şi lucrări semnate de pictorul francez Henri Matisse, unul dintre cei mai importanţi artişti ai secolului XX.
La Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) din București va avea loc joi, 29 octombrie 2026, o nouă dezbatere din seria „Întâlnirile de pe Victoriei 12”, la care vor participa doi istorici specializați î
Mulți dintre noi am făcut, de-a lungul timpului, diverse investigații imagistice: o radiografie, o tomografie (CT) sau un RMN. De obicei, medicul radiolog privește aceste imagini și descrie ce vede. Însă o
Rahitismul este o afecțiune a copilăriei caracterizată prin mineralizarea insuficientă a oaselor aflate în creștere. Atunci când organismul nu dispune de suficient calciu și fosfor, scheletul nu se dezvoltă
Eventrația, numită și hernie incizională, apare atunci când țesuturile sau organele abdominale protruzionează printr-un defect al peretelui abdominal, la nivelul unei incizii chirurgicale mai vechi. Este o
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
În perioada Postului Nașterii Domnului, în Parohia Căianu-Mic, din Protopopiatul Beclean, s-au desfășurat, ca în fiecare an, mai multe acțiuni filantropice în care au fost implicați tinerii și copiii din
Preoții din Protopopiatul Cluj I, Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, s-au întrunit joi, 14 decembrie, în ședință lunară, ultima din acest an. Ședința a început cu slujba de Te-Deum, după care a
În „Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului“ în Patriarhia Română, Biserica „Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir” din Cluj-Napoca a iniţiat în luna
Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a prezidat conferința semestrială de lucru cu protopopii din cuprinsul Eparhiei Alba Iuliei. Ședința s-a desfășurat joi, 14 decembrie, în Sala „Sfântul
Preasfinţitul Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a participat, miercuri, 13 decembrie, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, la activitatea Asociaţiei Femeilor Ortodoxe
Sute de copii şi tineri vestesc sărbătoarea Naşterii Domnului, în cadrul unor festivaluri şi concerte organizate de eparhii, protopopiate şi parohii, precum şi de unităţi de învăţământ. Printre aceste even
Sute de credincioși din Cetatea Marii Uniri și din împrejurimi au participat la slujba de pomenire pentru Regele Mihai al României, oficiată de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Irineu în Catedrala Încoronării
Cu ajutorul Bunului Dumnezeu sărbătorim din nou Crăciunul, iar colindul străbun ne îndeamnă: „Veniți astăzi credincioșii să săltăm,/De nașterea lui Hristos să ne bucurăm./ Că El astăzi în Vifleem Sa
Sectorul social al Episcopiei Devei și Hunedoarei a oferit produse alimentare beneficiarilor din cadrul Asociației Handicapaților Neuromotori din Deva, în preajma sărbătorilor Nașterii Domnului. De asemenea,
La Capela „Sfântul Ierarh Luca |al Crimeei” și „Sfântul Ierarh Andrei Șaguna”, din Complexul universitar „Colină”, Braşov, s-au desfășurat mai multe manifestări sociale, filantropice și
Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, instituție de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, deschide expoziția Salonul Icoanei Ardelene, ediţia a XVIII,
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, instituție de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, în parteneriat cu Asociația Meșterilor Populari Clujeni,
Catedrala Moților din Huedin, unde funcționează Parohiile Huedin I și Huedin III, păstorite de preoții Ioan Morcan și Dan Lupuțan, a organizat mai multe manifestări cu ocazia hramului. Sfânta Liturghie a fost
În Sala „Spiridon Cândea” a Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu a avut loc marți, |12 decembrie, susținerea publică a tezei de doctorat „Pastorația copiilor și
În Ţara Făgăraşului peste 200 de copii au primit cadouri cu ghetuţe noi. Campania a fost iniţiată de Asociaţia „Doamna Maria Brâncoveanu” a Bisericii brâncoveneşti „Sfântul Nicolae” din Făgăraş
Alături de colindele care vestesc Naşterea Domnului, în această perioadă premergătoare sărbătorii sunt organizate activităţi filantropice al căror scop este să aducă bucurie în familiile fără
Aula Magna a Universității din Oradea a găzduit pe 12 decembrie, conferința cu tema „Clerici bihoreni în închisorile comuniste”, susținută de istoricul și cercetătorul științific Adrian Nicolae Petcu de
Mare este bucuria Crăciunului, când Dumnezeu Se smerește și Se întrupează, venind în lume cu o mare ofertă de dragoste, ca Prunc nevinovat, ca „Miel”, spre a ne arăta nouă, tuturor, că Dumnezeu nu are
Expoziţia „Salonul Icoanei”cu icoane pe sticlă pictate de monahia Justiniana Kiraly, de la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” - Florești, judeţul Cluj, poate fi vizitată în holul de la etajul I
Credincioși din Parohia Mititei, Protopopiatul Năsăud, însoțiți de parohul Imbuzan Călin, au vizitat Memorialul de la Sighet, în cadrul „Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor și al pictorilor biser
În perioada Postului Naşterii Domnului, parohiile „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”, „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril” şi „Pogorârea Sfântului Duh” din Bistriţa organizează în fiecare j
Ediția din acest an a Concursului Național de Creație Artistico-Plastică „Bucuria Nașterii Domnului” s-a încheiat miercuri, 13 decembrie, prin festivitatea de premiere și serbarea organizată de copiii din
La Centrul socio-medical „Sfântul Nectarie” a avut loc activitatea finală a proiectului „NU pentru droguri, DA pentru viață”, finanțat din bugetul public al Primăriei Deva și implementat de Asociația
În perioada premergătoare sărbătorii Naşterii Domnului, în Parohia Viscri, Protopopiatul Rupea, judeţul Braşov, a avut loc o activitate artistică în care au fost implicați mai mulți copii din sat, cu vârste
„În vremea aceea a intrat Iisus în Capernaum. Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă, trăgea să moară. Și, auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să
Sfinţii Apostoli Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul şi Narcis (sec. I) sunt menţionaţi pentru prima dată în Sfânta Scriptură alături de Sfântul Apostol Pavel lucrând împreună cu el la


